Search
Sambata 31 Iulie 2021
  • :
  • :

ASF: Cum se calculează tarifele de referință pentru polițele RCA

Tarifele de referință pentru polițele auto obligatorii RCA sunt publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în conformitate cu prevederile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, se arată într-un comunicat al arbitrului pieței financiare.

Tarifele de referință sunt calculate semestrial, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă în funcție de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri). „ASF are doar obligația legală de a publica tarifele de referință”, menționează documentul citat.

În comunicat se arată că „publicarea tarifelor de referință reprezintă un demers ce conduce la creșterea transparenței, la informarea și la transmiterea către consumatori și către companiile din piață a unor informații corecte și complete cu privire la polițele RCA”. Astfel, tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate asigurările obligatorii de răspundere civilă auto în piață.

Estimarea tarifelor de referință se realizează pe baza datelor statistice privind piața asigurărilor RCA, în speță date istorice (pe ultimii 5 ani) referitoare la polițele de asigurare și la daunele aferente. Prin urmare, cele mai recente tarife de referință nu sunt reprezentative pentru evenimentele perioadei de pandemie COVID-19 (trafic redus, accidente mai puține).

Comunicatul ASF

Potrivit oficialilor Autorității, estimarea tarifelor de referință, care utilizează formula de calcul definită la art. 2 pct. 24 din Legea nr. 132/2017, se realizează pe baza datelor statistice referitoare la piața asigurărilor RCA, în speță date istorice referitoare la polițele de asigurare și daunele aferente, de la toate societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF și de la o sucursală care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, în baza dreptului de stabilire, care practicau asigurări RCA la data de referință.

Perioada de referință pentru datele istorice utilizate în determinarea primei de risc de referință, a factorilor de încărcare și a tarifului de referință (sau prima brută de referință) este reprezentată de ultimii 5 ani de evenimente anteriori datei de referință. Tarifele de referință sunt calculate pentru clasa de Bonus/Malus B0, precizează documentul publicat de ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *