Search
Joi 22 Septembrie 2022
  • :
  • :

mobilPay Wallet: Bucureștenii vor putea plăti factura la Apa Nova București direct de pe telefon

mobilPay Wallet, portofel digital cu care se pot face plăți în toate mediile de comerț, online și offline, anunță listarea Apa Nova București (ANB), furnizorul de apă și servicii de canalizare din Capitală, în portofoliul de furnizori de utilități publice.

Astfel, bucureștenii își pot plăti începând cu această lună factura la Apa Nova București direct de pe telefon, fără comision, prin intermediul aplicației.

Pentru achitarea facturii, utilizatorii trebuie să acceseze secțiunea Apă, Canal  dintre categoriile de furnizori de utilități din aplicație și apoi să selecteze furnizorul Apa Nova București. Introducerea datelor de client se poate face  instant, doar prin scanarea codului de bare afișat pe factură.

După achitarea primei facturi, plata efectuată va fi salvată automat în aplicație cu toate detaliile pentru acces imediat și plăți viitoare și mai rapide. De asemenea, utilizatorii pot selecta opțiunea de a fi notificați când este emisă o nouă factură.

Din martie, bucureștenii pot plăti factura pentru serviciile Apa Nova București mult mai rapid și mai simplu, direct din aplicația mobilPay Wallet, în câteva secunde, din confortul casei sau în drum spre birou. În plus, aceștia nu trebuie să mai aibă grija facturilor, având opțiunea de a fi notificați lunar în ceea ce privește suma pe care o au de plată, odată cu emiterea noii facturi. Prin noul parteneriat dezvoltat cu ANB, am urmărit să le oferim utilizatorilor o alternativă de plată la îndemână, adaptată unui stil de viață dinamic.

Horia Grozea, Director Vânzări și Marketing, Netopia Payments

Pentru a plăti cu cardul prin intermediul portofelului electronic mobilPay Wallet, clienții pot descărca gratuit aplicația din Google Play sau App Store, pe orice dispozitiv cu sistem de operare Android sau iOS. Portofelul digital mobilPay Wallet a fost dezvoltat în 2013 de Netopia Payments, cel mai utilizat procesator de plăți electronice din România.

Cu activitate de aproape 10 ani, mobilPay Wallet este o soluţie de plată complet gratuită pentru utilizatori și folosește tehnologia și inovația pentru a face plățile instant și inteligent, prin intermediul aplicației, prin scanarea codului QR afișat la casele de marcat sau pe paginile dedicate de plată a magazinelor online.

Fiecare plată este securizată, iar utilizatorii pot achita, online sau offline: la casele de marcat Carrefour Hipermarket și Carrefour Market, Carrefour Express Pronto, Supeco, Selgros și Cora, facturi de telefonie, internet și TV, facturi de utilități la zeci de furnizori de servicii de energie, apă canal, salubritate sau întreţinere la bloc, reîncărcarea de cartele preplătite sau transport public în diferite orașe ale țării. De asemenea, consumatorii pot achita produse şi servicii la tot portofoliul de comercianți online parteneri Netopia Payments, totul printr-o simplă scanare de QR în pagina de plată a comercianților.

În 2017, aplicaţia a primit inclusiv distincţia „Cel mai bun produs fintech”, în cadrul Global Startup Awards, etapa locală, după ce a fost numită, gradual: „Premiera anului în offline” în cadrul Galei No Cash în 2015, premiera anului la categoria „Soluţii de plată nebancare” în cadrul Galei Nocash 2014, şi a obţinut, tot în 2014, primul loc la Mobile Awards România, la categoria Payment.

Versiunea 2.0 a aplicației mobilPay Wallet poate fi descărcată gratuit, din App Store sau Google Play, pe telefoanele smart cu sisteme de operare iOS și Android.