Search
Sambata 16 Octombrie 2021
  • :
  • :

Încrederea în macroeconomie scade. Euro trece de 5 lei anul viitor

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut cu 1,7 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 74,5 puncte, (față de aceeași luna a anului precedent, indicatorul a crescut cu 44,1 puncte). Scăderea s-a datorat componenței de anticipații a indicatorului.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,03%, peste 72% dintre participanți anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni (la momentul realizării sondajului, rată inflației înregistra valoarea de 3.94%). În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanții la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9829, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0445 lei pentru un euro.

Pe fondul prudenței generate de intrarea în valul 4 al pandemiei, indicatorul de încredere macroeconomică a înregistrat o ușoară scădere, prima din ultimele 12 luni. De asemenea, pe fondul majorării ratei inflației, rata anticipată de dobândă de piață monetară, ROBOR 3M, implică cel puțin două majorări de dobânda de politică monetară în următoarele 12 luni.

Adrian Codirlașu, Vicepreședinte al Asociației CFA România

Este de remarcat faptul că 91% din participanții la sondaj prevăd majorarea ratelor de dobânda de piață monetară (ROBOR 3M), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate, iar 85% dintre participanți anticipează majorarea ratelor de dobânda pentru scadențele de 5 și 10 ani. Peste 63% dintre participanți anticipează majorarea prețurilor proprietăților rezidențiale în următoarele 12 luni, cel mai mare procent de la introducerea acestei întrebări.

Deficitul, PIB și datoria

Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale, iar rezultatele pentru luna iulie 2021 relevă:

  • Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este 6,6%;
  • Evoluția, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipațiilor este +6,9%;
  • Datoria publică ca procent din PIB va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 53%;

Noile reglementări privind ESG

În contextul atenției sporite a autorităților europene cu privire la protecția mediului înconjurător, atenție concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali și de guvernanță) de către instituțiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conștientizarea de către instituțiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituțiilor financare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum și suportul oferit clienților pentru asigurarea respectării lor.

Astfel, peste 87% cunosc pe deplin sau știu de existența reglementărior europene privind factorii ESG, 50% oferă suport activ clienților în vederea respectării criteriilor ESG iar peste 55% cunosc recomandările Autorității Bancare Europene către bănci și firmele de investiții, cu privire la introducerea factorilor ESG în activitatea de creditare și invesții, și deja au planuri de implementare a acestor recomandări.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *