Anul 2021 a fost marcat de o anumită incertitudine în piața locală de servicii software, incertitudine cauzată de pandemie și de impactul acesteia atât în piața muncii cât și în unele industrii, dar și de un avânt al proiectelor internaționale, spune Radu Postolache, General Manager al companiei de profil Qualysoft România. El crede că autoritățile vor menține momentan facilitățile fiscale acordate programatorilor. În opinia sa, creșterea expunerii internaționale a firmei vine pe fondul unei competiții în ascensiune, inclusiv pe piața muncii, cu o volatilitate mai mare, dar și cu așteptări sporite la nivel tehnic.

Compania a înregistrat o creștere de peste 85% a cifrei de afaceri comparativ cu anul precedent. În același timp, profitul realizat a fost cu 40% mai mare. Indicatorii au depășit previziunile inițiale și reflectă evoluția companiei în două direcții complementare. Pe de o parte a crescut complexitatea proiectelor și serviciilor livrare și, totodată, s-au mărit investițiile în dezvoltarea echipei și retenția angajaților. Având ca preocupare principală proiectele mari, pe termen lung, la costuri fezabile, Qualysoft a reușit sa crească valoarea adăugată adusă clienților, indiferent dacă aceștia activează în domeniile serviciilor financiare, telecom, retail, energie, securitate, producție sau altele.
În ciuda pandemiei, Qualysoft și-a mutat sediul într-un spațiu mai mare și mai modern, situat în Avantgarde Building, pe Blv. Iancu de Hunedoara. “Având în vedere că toți angajații lucrează în regim work-from-home sau hibrid, scopul mutării a fost de a îmbunătăți cadrul pentru întâlnirile de proiect, dar și pentru a asigura componenta de Fun@Work sau FunAfterWork, importantă pentru echipa Qualysoft Romania”, a spus Radu Postolache.
În 2021 numărul de angajați ai Qualysoft a crescut cu 50%, în contextul în care cea mai importantă nevoie a industriei IT este cea legată de forța de muncă. Pornind de la această premisă, Qualysoft depune eforturi pentru a crește nivelul calitativ al oamenilor, prin investiții în educație și prin susținerea inițiativelor ANIS – Asociaţia Patronală a Industriei de Software și Servicii. Media de experiență a inginerilor Qualysoft Romania este de 7,8 ani.

Mă bucur că guvernele au realizat în ceasul al doisprezecelea că piața de IT este într-un echilibru instabil raportat la piața globală și orice șoc o poate clătina serios. Provocarea noastră este de a oferi oamenilor mai multe motive de a rămâne în țară, la a cărei dezvoltare să contribuie, și nu să decidă să lucreze pentru companii din afară, în regim de freelancing, cu plusurile și minusurile asociate.
Radu Postolache, General Manager Qualysoft România
Pentru 2022, compania își propune o creștere accelerată a cifrei de afaceri, de 60% și o creștere de 40% a profitului. Numărul de angajați al Qualysoft ar urmă să se mărească tot cu 40%.
Grupul Qualysoft, fondat la Viena în 1999, este o companie de consultanță și servicii IT independentă, care își susține clienții internaționali cu soluții IT adaptate, inovatoare și flexibile. La nivelul clienților, accentul se pune în primul rând pe companiile din industria serviciilor financiare și energetice, companiile industriale, companiile media și de telecomunicații, retail, auto sau securitate. Pe lângă sediul central din Austria, Grupul are filiale în Germania, Elveția, Ungaria, Slovacia, România și Serbia, iar anul acesta a deschis un centru in Indonezia. În prezent, peste 500 de specialiști lucrează în cadrul grupului la nivelul Europei Centrale și de Est.















