NNDKP a asistat Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, în tranzacția prin care compania a achiziționat spitalul Polaris Medical din Cluj-Napoca, de la familia Socea.

În urma tranzacției, Medicover va deţine pachetul majoritar din acţiunile Polaris Medical și își va extinde prezența în zona de nord-vest a țării, cât și expertiza în servicii medicale integrate. Medicover va investi peste 8 milioane de euro pentru a reconfigura spitalul Polaris într-un spital multidisciplinar destinat diagnosticului și tratamentului pacienților cu afecțiuni acute. Dr. Ovidiu Gogu Cacuci, fondatorul Spitalului Pelican Oradea, preluat de Medicover în 2018, va fi partener în proiect.
NNDKP a acordat consultanță juridică și a fost implicată în toate etapele proiectului, inclusiv în procesul de due diligence, în pregătirea și negocierea documentației contractuale, dar și în legătură cu alte aspecte relevante în contextul achiziției.
A fost important să avem consultant în semnarea acestei investiții o companie care ne împărtășește angajamentul și pasiunea de a ne deservi pacienții. Mulțumim echipei NNDKP pentru excelenta expertiză și implicarea cu care au facilitat planurile de dezvoltare ale Medicover în România.
Florinela Cîrstina, directorul general Medicover România
Echipa NNDKP implicată în această tranzacție a fost coordonată de Gabriela Cacerea, Partener și unul din coordonatorii practicii de Corporate/M&A, care a lucrat îndeaproape cu Mădălina Pancă, Asociat Manager în cadrul aceleiași practici. Din echipa de proiect au mai făcut parte Vlad Tănase, Partener în cadrul practicii de Tranzacții Imobiliare, Anca Diaconu, Asociat Senior în cadrul practicii de Concurență, Mihai Fifoiu, Asociat Senior în cadrul practicii de Corporate/ M&A.
Medicover este o companie vizionară care își propune să crească constant și să investească în sănătate în beneficiul pacienților. Suntem onorați pentru oportunitatea de a lucra din nou alături de Medicover la această tranzacție de referință pe piața serviciilor medicale din România și de a contribui la procesul de dezvoltare al companiei în acest domeniu extrem de competitiv. Totodată, sunt mândră de colegii mei din echipă NNDKP pentru munca depusă și profesionalismul cu care abordează fiecare proiect în care suntem implicați.
Gabriela Cacerea, Partener NNDKP
Tranzacția completează portofoliul de proiecte de fuziuni și achiziții în care NNDKP a fost implicată de-a lungul ultimelor 12 luni în domenii precum servicii medicale, tehnologie/IT, agri-business, energie și resurse naturale, financiar și asigurări, transport și logistică, auto. Acestea se adaugă palmaresului impresionant construit în peste 30 de ani de experiență în asistarea clienților în tranzacții cu o valoare cumulată de zeci de miliarde de euro, inclusiv în proiecte care au modelat piața locală de afaceri.
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (”NNDKP”) oferă servicii de avocatură și consultanță fiscală complete companiilor active în diverse sectoare ale industriei. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate, avocații companiei au acordat asistență juridică și reprezentare în tranzacții și proiecte reper pentru evoluția comunității de afaceri din România, inclusiv în domenii inovatoare, considerate încă de nișă și care au implicat atât companii internaționale, cât și antreprenori locali.















