Search
Vineri 15 Octombrie 2021
  • :
  • :

„Cele două noi cursuri I.N.P.P.A. de specializare în arbitraj comercial deschid participanților oportunități nebănuite”

Interviu cu dl. av. dr. Cosmin Vasile, managing partner Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, arbitru și membru al Colegiului al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, arbitru al Curții ICC YAF, formator I.N.P.P.A.

Cristian Pavel – Bună ziua doamnelor, domnişoarelor şi domnilor! Ne face plăcere să avem acum interlocutor pe dl. avocat Cosmin Vasile. Domnia sa este Managing Partner al Societăţii de Avocatură Zamfirescu, Racoţi, Vasile şi Partenerii, coordonatorul Departamentului de Arbitraj Comercial al societăţii, arbitru al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, dar şi membru al Colegiului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă aceeaşi Cameră de Comerţ şi Industrie a României. Vă mulţumim pentru oportunitatea de a dialoga cu dvs.!

Cosmin Vasile – Bună ziua şi mulţumesc pentru invitaţie!

Cristian Pavel – Vom începe scurta noastră discuţie legată de ultima perioadă în care arbitrajul a devenit o metodă preferată de rezolvare a disputelor de tip „management and operations. În timp ce piaţa globală prezintă semne constante de redresare, deşi ne confruntăm în continuare cu criza, arbitrajul este considerat un mijloc eficient de soluţionare a litigiilor, care implică tranzacţii într-o gamă largă de sectoare, precum sunt cele financiare, sănătate, educaţie, energie şi tehnologie. Cum a evoluat acest domeniu în ultima perioadă?

Cosmin Vasile – Întrebarea este foarte complexă, prin generalitatea ei, şi cred că mai adecvat ar fi să mă refer mai degrabă la România decât la contextul general, care necesită mai mult timp şi o viziune din mai multe unghiuri.

România a avut dintotdeauna, sau de când arbitrajul comercial a devenit realmente utilizat şi de succes, o tradiţie în această materie. Inclusiv pe vremea regimului communist, societăţile de comerţ exterior foloseau arbitrajul. Ce este relevant, să zicem, pentru ultimii 20 de ani? O stabilizare şi un soi de maturizare a modului în care arbitrajul a ajuns să fie folosit. Ceea ce se întâmplă este că anumite industrii ajung să folosească constant şi chiar preponderent arbitrajul, în comparaţie cu instanţele de judecată, şi cel mai bun exemplu îl constituie industria construcţiilor.

Există statistici conform cărora peste 50% din arbitrajele domestice şi internaţionale, cu societăţi româneşti, între societăţi româneşti sau care originează din România, supuse dreptului român, sunt în domeniul construcţiilor, şi asta este grăitor, nu mai este nevoie de alte detalii.

Pe de altă parte, există, că vorbim de tradiţia în materie de privatizări, că vorbim de domeniul energiei, chiar publicitate, IT, M&A, în care arbitrajul începe să fie din ce în ce mai des întâlnit, mai vizibil în contracte şi, sigur, în disputele care apar în anumite situaţii. Deci, asta ar fi tendinţa ultimilor ani, o aşezare. Începe să fie o specializare, începe să fie o stabilizare a modului în care arbitrajul ajunge să fie prezent în diverse industrii.

Cristian Pavel – Este foarte interesant ce spuneţi, deşi este un domeniu, probabil, puţin specios pentru publicul din România. Voiam să vă întreb care sunt cele mai dificile probleme de arbitraj în acest moment? Ce a schimbat pandemia la nivel european, mondial, local, cum a schimbat această pandemie datele problemei?

Cosmin Vasile – Sunt două trăsături esenţiale. Aici am pretenţia că ele sunt universale, nu doar în România, ambele foarte, foarte interesante şi ambele în favoarea arbitrajului. În momentul martie 2020, în care lumea a stat în loc, instanţele de judecată în toată Europa (n-are sens să ne uităm mai departe), au avut momente de blocaj cvasitotal, cum a fost şi în România. Singura metodă de soluţionare a disputelor care a funcţionat – cel puţin nu s-a oprit – ca un moment de răscruce şi un răgaz pentru a se adapta noii realităţi a fost şi în materie de arbitraj. Dar, când lumea a stat în loc şi instanţele s-au închis, arbitrajul a putut să funcţioneze în continuare, ceea ce cred că este un plus şi este ilustrarea flexibilităţii şi avantajelor pe care le are arbitrajul, pe care multă lume nu o va uita, pentru că, Doamne fereşte, vom fi nevoiţi să mai trecem prin alte situaţii de acest tip. Lecţia oferită de acest episod este că arbitrajul rămâne funcţional şi în contextul respectiv.

Cristian Pavel – Interesant ce spuneţi! Cum a fost posibil?

Cosmin Vasile – Prin flexibilitatea regulilor şi dorinţa părţilor de a se adapta regulilor, dar şi cu ajutorul tehnologiei. În secunda doi s-au organizat online hearing-uri, s-a putut decala calendarul într-o manieră în care s-au mai făcut anumiţi paşi, să se stea în loc și să nu se întâmple nimic, ş.a.m.d. Cuvintele cheie sunt flexibilitatea şi, în acelaşi timp, flexibilitatea regulilor, reguli care să permită acest lucru, dar şi o mentalitate şi o dorinţă a părţilor care odată ce au apelat la arbitraj nu au avut acel obstrucţionism şi fixism care uneori caracterizează justiţia. Ci, dimpotrivă, o atitudine de cooperare, la capitolul cum organizăm ringul de bătălie, ca să mă exprim metaforic.

Cristian Pavel – Un plus l-a reprezentat adoptarea tehnologiilor emergente!

Cosmin Vasile – Ele erau la îndemână. A trebuit doar ca acestea să fie adaptate contextului şi să fie folosite. Nu s-a inventat nimic pentru arbitraj! Că vorbim de platformele de comunicare, la camerele care filmează la 3600, ele existau, nu s-a inventat nimic în plus.

A doua trăsătură, o consecinţă de fapt, dar care vine să completeze modul în care arbitrajul a reacţionat în contextul acestei crize sanitare, este fenomenul cvasigeneral de adaptare a regulilor la noua realitate. Şi iau un singur exemplu, care este în continuare cel mai fierbinte subiect. Problema care s-a pus este, prin dreptul părţilor la o audiere, la termenul de judecată, un termen fizic? Sau se înţelege şi un termen virtual, acolo unde este adecvat?

Şi regulile instituţiilor internaţionale de arbitraj – cele mai reputate au venit la mai puţin de un an de când a apărut această problemă – au tranşat fără echivoc, de acum înainte, faptul că prin dreptul la audiere şi dreptul la termen se înţelege nu neapărat termen fizic, ci şi un termen virtual, în condiţii şi cu respectarea tuturor exigenţelor şi principiilor care guvernează procedura arbitrală. Deci, o dată, arbitrajul a trecut bine, rămânând în picioare, şi a doua oară, mult mai repede decât orice sistem judiciar, s-a adaptat deja, astfel încât această poveste continuă 10 ani. Singurul fapt în legătură cu care nu am niciun dubiu că funcţionează adecvat este arbitrajul, şi nu sistemul instanţelor judecătoreşti, care are alte constrângeri. Nu este neapărat o comparaţie fericită, din punctul ăsta de vedere.

Cristian Pavel – Ceea ce spuneți reprezintă o surpriză pentru majoritatea celor care ne privesc şi ne ascultă. Care sunt, de fapt, concret, modalităţile de formare profesională în branşă, în materia arbitrajului comercial, pe plan domestic, pe plan internaţional şi practic, cum se pregăteşte concret un arbitru, un avocat, pentru a putea practica această profesie cu succes la un nivel profesional adecvat?

Cosmin Vasile – Prima parte a răspunsului ar trebui să fie aceea că, în România, şi cred că situaţia este similară în majoritatea statelor, cel puţin din Europa, arbitrajul nu se învaţă în facultate, sau reprezintă cel puţin un curs opţional, care este mai degrabă un curs introductiv.

Cu alte cuvinte, absolventul perfect de facultate de drept nu are cum să fie pregătit sau să aibă tot ce-i trebuie pentru un start în forţă în materie de arbitraj. Asta înseamnă că arbitrajul se învaţă obligatoriu la locul de muncă, văzând şi făcând, adică în practică.

Separat de o asemenea oportunitate pe care trebuie să o ai ca să poţi să înveţi arbitraj există destule maniere specifice prin care se realizează formarea profesională în materie de arbitraj, masterate şi cursuri de specialitate.

Avem un masterat de foarte bună calitate şi foarte căutat de absolvenţi la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, de arbitraj internaţional, în limba engleză. Afară (vorbim despre Franţa, Elveţia, Anglia etc.) există mult mai multe, numeric, astfel de opţiuni. În afară de masterate sau cursuri postuniversitare, există cursuri propriu-zise organizate de curs de arbitraj.

De exemplu, Curtea e Arbitraj Internațional (ICC) face din când în când workshop-uri, training-uri şi astfel de cursuri. Şi există conferinţele de specialitate, organizate de ceea ce se numeşte, în cel mai generic mod, Comunitatea Arbitrajului. Curtea oferă informaţii actualizate, are acces la informaţie şi, pe lângă, aşa, ca un bonus care vine la pachet, şi un networking profesional în lumea respectivă. Iar dacă este oricum adevărat pentru orice avocat că formarea profesională nu se termină niciodată, nu există cineva, indiferent cât de pregătit, indiferent cât de capabil, să spună oricând, după 10, 20, sau 50 de ani de profesie, „Acum ştiu tot, nu îmi mai trebuie nimic, urmează să mă ocup de speţe cu succes”. Asta este general valabil pentru orice avocat. Dar, dacă asta este general valabil, la arbitraj aş adăuga un 20-30% ca efort permanent pentru că tipul de informaţie, jurisprudenţa, realităţile şi noutăţile cu care trebuie să fii în temă vin de peste tot şi de nicăieri, ca să spun aşa, ceea ce face ca efortul să fie unul şi mai intens, în sensul că nu este vorba de a citi Monitorul Oficial sau o revistă de drept în care-ţi apare ce te interesează pe tine, ci de a fi atent din mai multe părţi şi la mai multe surse.

Cristian Pavel – În acest context, cu siguranţă, este clar că şi Institutul Naţional pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaţilor, cunoscut ca I.N.P.P.A, al cărui formator sunteţi, printre altele, are atribuţii şi se preocupă în mod constant şi continuu şi de formarea în această direcţie. Care sunt noutăţile pe această linie? Când ar fi bine ca un specialist, un jurist, un absolvent de drept să se pregătească pentru ucenicie şi cum ar trebui, unde ar putea să găsească şanse de a se perfecţiona şi a învăţa?

Cosmin Vasile – Încep cu ultima parte, care este mai simplă, şi, după aceea, trec la întrebările legate de I.N.P.P.A. Există în ultima vreme – ultima vreme însemnând cel puţin 10 ani – un vizibil interes, chiar uimitor până la un punct, prin intensitate sau volum, al tinerilor absolvenţi de drept pentru materia arbitrajul internaţional. Cred că la un punct acesta devine un miraj. Este o lume atât de spectaculoasă din exterior, ca și imaginea Vegas-ului. „Toată lumea este atrasă, chiar dacă nu ştie neapărat ce-i acolo. Este în trend, e cool”. În acest context, există cred că cel mai important vector care cultivă acest apetit, este competiţia în materie, care a căpătat o anvergură incredibilă la nivel mondial.

Participă sute de facultăţi de drept, mii de studenţi antrenaţi de specialişti şi se deschide acest apetit. Sfatul meu pentru cei care sunt interesaţi şi vor să facă o carieră în materia arbitrajului internaţional este să fie realişti. Realismul înseamnă să înceapă eforturile teoretice, oricare ar fi ele, în momentul în care există măcar un indiciu, dacă nu certitudinea, că, practic, ai cum să profesezi. Pentru că, altfel, la un moment dat, viaţa arată că eforturile pur teoretice, sau disponibilitatea pentru asemenea eforturi se epuizează, poate să apară frustrare, pot să apară alte genuri de neîmpliniri, dacă acumulezi cunoştinţe teoretice fără posibilitatea să le pui în practică.

Şi acum, pe acest fundal, al unui număr crescut de tineri interesaţi de arbitraj şi, pe de altă parte, al unui număr semnificativ şi constant de arbitraje domestice şi internaţionale în care, inevitabil, sunt implicaţi avocaţi români, I.N.P.P.A., la capitolul formare profesională continuă, trebuie să livreze cadrul instituţional şi adecvat pentru ca avocaţii să înveţe permanent şi continuu, în domeniile în care sunt interesaţi… Partea interesantă este că cursurile de formare profesională continuă sunt pe bază de voluntariat. Trebuie să vrea avocatul care înscrie, nu este o chestiune obligatorie. Există obligaţia de a te forma continuu, dar te formezi acolo unde eşti interesat!

Acum, închizând cercul, prof. univ. dr. Dan Oancea, care este de ceva vreme directorul I.N.P.P.A. şi care face o treabă remarcabilă la cârma institutului, a avut anul trecut această iniţiativă, pentru prima oară după ştiinţa mea: „Haideţi să vedem, haideţi să facem şi un curs de arbitraj la I.N.P.P.A.!”. Surpriza plăcută a fost că numărul celor interesaţi a fost spectaculos de mare; după aşteptările mele au fost peste 40 de cursanţi care s-au înscris.

În altă perioadă nici n-au existat aceste iniţiative, deci n-avem cu ce să comparăm. Vorbim despre o premieră, este un semnal corect că a venit momentul în care I.N.P.P.A. a trebuit să ofere un astfel de curs pentru că numărul celor interesaţi – vorbim de avocaţii care vor să facă un asemenea efort – crește, iar această cerere trebuie să se întâlnească cu oferta I.N.P.P.A. în acest sens. Suntem, practic, la a doua ediţie a cursului de arbitraj organizat de I.N.P.P.A. după experienţa de anul trecut şi, desigur, sper că interesul va fi acelaşi, astfel încât acest tip de iniţiativă să se permanentizeze şi să contribuie la creşterea avocaţilor care capătă nu numai o cultură generală corespunzătoare, dar realmente devin specializaţi corespunzător în materia arbitrajului.

Cristian Pavel – Este foarte util pentru cei care ne urmăresc să afle câteva amănunte despre cursurile pe care urmează să le ţineţi în calitate de lector şi poate că este bine să precizaţi cui se adresează, ce anume oferă, ce aşteptaţi dvs., Institutul şi comunitatea juridică, de la viitorii cursanţi.

Cosmin Vasile – Eu, personal, aştept un singur lucru. Acela ca acești cursanţi să găsească util cursul, interacţiunea, experienţa respectivă. Scopul meu este unul singur – a fi util prin cunoştinţele, informaţiile şi modul în care le prezint celor care vin acolo. Dacă nu se întruneşte premisa aceasta, într-un fel sau altul, experienţa este una nereuşită sau trebuie înbunătăţit ceva la ea.

Din experienţa de anul trecut am învăţat un lucru: ne găsim şi noi în situaţia celor care toată viaţa trebuie să înveţe şi să îmbunătăţească ceea ce fac. Concluzia esenţială a fost următoarea: cursanţii foarte interesaţi şi dornici să aprofundeze cunoştinţele se puteau împărţi în două mari categorii. Unii, care aveau mai multă sau mai puţină experienţă, erau implicaţi deja în câteva dosare de arbitraj, aveau experienţă mai mare ca avocaţi. Iar alţii, care nu aveau, cu sau fără experienţă, în general ca avocaţi, care nu aveau deloc cunoştinţe şi deloc experienţă în materie de arbitraj.

Această eterogenitate a grupului m-a învăţat pe mine că trebuie să avem în acest an două cursuri. Un curs pentru începători, la care nivelul cunoştinţelor, discursul, pleacă de la premisa asumată că nu ştii nimic sau nu trebuie să ştii nimic despre arbitraj şi scopul este să afli instituţiile fundamentale ale arbitrajului, ce este o curte de arbitraj, ce este convenţia arbitrală, care sunt efectele ei, ce este sentinţa arbitrală, ce efecte are ea.

Din acest punct de vedere, cursul respectiv se adresează oricărui tânăr avocat stagiar care a dobândit această calitate în urmă cu trei săptămâni sau oricărui avocat care are 5 sau 10 ani vechime şi care vrea să-şi deschidă acest univers al arbitrajului pentru experienţele viitoare pe care le anticipează. Scopul este o trecere în revistă a instituţiilor fundamentale, astfel încât, la sfârşitul celor 5 ateliere, ele să fie fixate într-o manieră care permite acumularea de cunoştinţe suplimentare ulterior.

Un al doilea curs este, de această dată, destinat celor avansaţi. Aici, din acest punct de vedere, este esenţial ca cei care optează pentru unul sau altul să facă alegerea corectă, pentru că altfel va exista o ruptură a dialogului. Dacă cel neexperimentat vine la cursul pentru avansaţi, va avea o dificultate în a înţelege toate noţiunile. Vom discuta speţe practice, vom explica modul în care instanţele au interpretat tribunalul arbitral, pe de o parte, de ce s-a anulat o sentinţă arbitrală, ce înseamnă arbitrabilitatea raportată la o clauză concretă ş.a.m.d.

Invers, dacă cineva care are experienţă participă la cursul pentru începători, li se va putea părea banal şi plictisitor, pentru că se presupune că are acele cunoştinţe şi discursul este modulat şi targetat într-o manieră adecvată. Sunt convins că această diferenţiere, dublat de alegerea corectă a cursanţilor, va face mult mai valoros întreg dialogul care va avea loc, pentru că altfel e atunci când în sală ai pe cineva care vrea să ştie tot pentru că nu ştie nimic, şi pe altcineva care are cunoştinţe avansate.

Inevitabil, există o dublare a modului de comunicare a informaţiei, care face să existe nişte timpi pierduţi pentru fiecare dintre cele două categorii. Din acest an nu va mai exista această problemă. Cursul pentru avansaţi – lăsând la o parte că nu am cunoştinţe despre existenţa unui curs similar în România – va fi realmente o excursie palpitantă, practică, în ceea ce înseamnă o privire din toate unghiurile problemei şi întotdeauna cu un pronunţat accent practic pe convenţia arbitrală, efectele ei, nulitatea ei, nearbitrabilitate, desfiinţarea hotărârii arbitrale pentru probleme în legătură cu convenţia arbitrală.

Cristian Pavel – Extrem de interesante toate aceste informaţii noi şi, cu siguranţă, ele vor avea ecou în rândul celor interesaţi. Iată că lucrurile avansează într-un mod salutar şi lucrul ăsta nu poate decât să ne bucure pe toţi. Cred că am putea încheia dialogul nostru cu o proiecţie personală a dvs. legată de perspectivele, viitorul sau evoluţia arbitrajului pe termen scurt.

Cosmin Vasile – Pe de o parte, cred că pe măsură ce timpul trece într-un mod lent, dar sigur şi constant, numărul de cazuri de arbitraj românesc va creşte. Există numeroase argumente. Putem discuta altă dată despre argumentele care sprijină acest optimism al meu. Şi lucrul acesta este foarte important, pentru că piaţa arbitrajului, cu tot ce presaupune ea, de la societăţile care apelează la el, de la beneficiari, până la bazinul de arbitri care sunt numiţi în mod constant de părţi, până la suficienţa unui număr mare de avocaţi care să fie specializaţi, depinde de constanţă şi de volum.

Nu ai cum să ai o piaţă veritabilă dacă vorbim de speţe sporadice sau de un număr insuficient de mare încât să configureze ceea ce înseamnă o piaţă. Iar, pe de altă parte, ceea ce sper şi sunt convins că se va întâmpla este că în 5-10 ani numărul avocaţilor şi arbitrilor specializaţi în arbitraj va crește. Acest număr va spori, şi ceea ce se cheamă comunitatea românească a specialiştilor în arbitraj internaţional va înregistra o creştere spectaculoasă a numărului personajelor care o alcătuiesc. Sunt convins că ambele se vor realiza!

Cristian Pavel – Dle. avocat Cosmin Vasile, vă mulţumim foarte mult pentru toată informaţia şi update-ul făcut cu această ocazie. Vă dorim mult succes în demersul dvs. de lector al I.N.P.P.A. şi de formare a specialiştilor de care piaţa românească are atâta nevoie. Vă mulţumim şi vă aşteptăm în continuare alături de Universul Juridic cu multă plăcere în ocaziile care vor urma!

Cosmin Vasile – Şi eu vă mulţumesc pentru interviu şi pentru tot ceea ce face Universul Juridic pentru I.N.P.P.A., pentru avocatură şi ce înseamnă formarea profesională a avocaţilor!




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *