Search
Sambata 16 Octombrie 2021
  • :
  • :

Soluție completă de Business Intelligence pentru Albalact, Covalact și Dorna Lactate

Lactalis Romania, compania care deține brandurile Albalact, Covalact și Dorna Lactate, a ales soluția Vodafone de Business Intelligence pentru planificarea, optimizarea și monitorizarea rutelor zilnice de livrare a produselor la punctele de comercializare.

Soluția permite diviziei Lactalis Logistic să crească performanța și eficiența flotei de vehicule, asigurând predictibilitate, trasabilitate, scăderea timpilor în trafic, cu impact direct asupra respectării standardelor de calitate a produselor care ajung, astfel, la raft la timp și în stare foarte bună pentru consumatori, se arată într-un comunicat transmis de operatorul telecom.

Soluția de Business Intelligence este o soluție completă, ce include componenta Route Planner de planificare și monitorizare a rutelor zilnice ale flotei de vehicule Lactalis Logistic, care permite optimizarea rutelor pentru reducerea numărului de kilometri parcurși pentru livrări și scăderea timpilor în trafic.

De asemenea, componenta Vodafone FMS Logistics asigură monitorizarea și gestionarea rutelor planificate, precum și verificarea cu ușurință a stadiului tuturor livrărilor zilnice. Mai mult, soluția include componenta Vodafone FMS Logistics Mobile, o aplicație mobilă pentru șoferi, care îi ajută pe aceștia în activitatea zilnică, prin funcționalități precum primirea ordinelor de livrare a comenzilor, comunicarea rapidă cu dispecerul, asistență pentru navigarea optimă la următorul punct de livrare, afișarea detaliilor de livrare pentru fiecare punct.

Digitalizarea proceselor de optimizare a rutelor de livrare și urmărire a execuției livrărilor ne oferă vizibilitatea de care avem nevoie. Această soluție ne ajută mult la identificarea elementelor care necesită îmbunătățiri, a zonelor în care activitatea poate deveni mai eficientă, astfel încât produsele noastre să ajungă la consumatori în timpul optim, cu respectarea rigorilor de calitate și siguranță alimentară.

Cristian Todor, Director IT, Lactalis Romania

Totodată, soluția Vodafone oferă Lactalis Logistic un instrument extrem de util care ajută clientul în luarea unor decizii strategice, precum identificarea unor poziții geografice cheie pentru posibilitatea deschiderii unui depozit sau a unui punct de cross-docking, în funcție de pozițiile geografice ale clienților, sau efectuarea unor scenarii prin care să se poată determina cu ușurință numărul de vehicule necesare în cazul evoluției volumelor de marfă în viitor, menționează comunicatul citat.

Cu o tradiție de aproape 90 de ani, Grupul Lactalis derulează activități operaționale în 83 de țări de pe toate continentele. A intrat pe piața din România în anul 2008.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *