Search
Joi 16 Septembrie 2021
  • :
  • :

Ministrul Justiției, Stelian Ion: Pandemia ne-a obligat să folosim mijloacele electronice, viitorul înseamnă digitalizare

Pandemia de COVID-19 i-a obligat pe profesioniștii din mediul juridic să folosească mijloacele tehnice avute la dispoziție, în condițiile în care „viitorul reprezintă digitalizare”, a declarat ministrul Justiției, Stelian Ion, la Congresul Avocaților, derulat în zilele de 25-26 iunie la București.

„Împreună cu instanțele judecătorești va trebui să găsim soluții. Au fost alocate fonduri importante pentru a duce mai departe proiectul sistemului european de informații cu privire la cazierele judiciare ECRIS”, care vizează îmbunătățirea sistemului de management al cauzelor, a afirmat Stelian Ion.

„ECRIS, cel de care ne-am tot lovit și despre care se spune că nu mai face față, ale cărui servere tot cedează și avem probleme, va fi pe viitor un instrument foarte bun nu doar pentru magistrați, ci și pentru avocați. Vă îndemn pe toți să păstrăm pasul cu tehnologia, pentru că acesta este viitorul. Am văzut modele în alte state, Estonia este un model de succes!”, a punctat ministru Justiției.

„Probabil unii dintre dumneavoastră știu că la Oficiul Național al Registrului Comerțului  (ONRC) deja există deschis acel ghișeu unic, special pentru profesioniști, pentru avocați, pentru celelalte profesii juridice. Îmi doresc să facilităm foarte mult activitatea avocaților și prin aceste metode”.

Ministerul Justiției are în lucru o practică pusă în aplicare în teritoriu și care ar putea fi extinsă în toată țara. Stelian Ion l-a felicitat pe av. Cătălin Filișan, decanul Baroului Constanța, care ”a reușit într-o perioadă foarte scurtă să implementeze o idee mai veche, aceea de a avea un ghișeu foarte aproape de instanțele de judecată pentru a plăti taxele de timbru, pentru a nu mai alerga dintr-o parte în alta”.

Totodată, ministrul Justiției a arătat că există câteva modele de succes de introducere a dosarului electronic, printr-o „inițiativă transmisă de la centru”, care nu a fost extinsă încă la nivel național. „Avem discuții foarte înaintate în acest moment, și îi mulțumesc domnului secretar de stat Mircea Ursuța pentru implicare, astfel încât să generalizăm dosarul electronic, să avem un singur model la nivelul întregii țări”, a conchis Stelian Ion.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *