Search
Vineri 23 Septembrie 2022
  • :
  • :

ZRVP: Echipa de arbitraj câștigă o nouă dispută arbitrală în domeniul construcțiilor

Echipa de arbitraj a Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP) a anunțat că a obținut la sfârșitul anului trecut un nou succes în fața Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României într-o dispută legată de executarea unui contract de lucrări în domeniul infrastructurii rutiere inițiată de Antreprenor, o companie internațională de construcții.

Contractul de execuție lucrări care stă la baza arbitrajului este un contract de tip FIDIC încheiat în anul 2011 ce a generat o serie de dispute arbitrale urmare a prelungirii succesive a termenului de finalizare a lucrărilor. O primă dispută a fost soluționată în anul 2019, în cadrul căreia Tribunalul Arbitral a tranșat că motivele ce au condus la întârziere țin de riscul Beneficiarului și sunt în culpa sa, moment la care a recunoscut îndreptățirea Antreprenorului la peste 20 milioane lei.

Noul succes s-a întemeiat pe aspectele tranșate cu putere de lucru judecat în disputa anterioară și a privit sumele suplimentare suportate de Antreprenor până la finalizarea lucrărilor, generate însă de aceleași cauze de întârziere, se arată în comunicatul companiei de avocatură.

Soluția obținută de echipa noastră se bazează pe aplicarea corectă a principiului res judicata în contextul unei succesiuni de dispute izvorâte din același contract. Odată tranșată cauza generatoare de prejudicii într-un prim arbitraj, nu poate exista niciun impediment în recunoașterea pretențiilor Antreprenorului ce au drept izvor aceeași faptă ilicită, în ciuda apărărilor extrem de tehnice menite să schimbe cauza ce a stat la baza noilor sume pretinse.

Alina Tugearu, avocat asociat Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners.

Echipa de avocați, coordonată de Alina Tugearu, avocat asociat, a fost compusă din Andra Constantinescu, avocat colaborator coordonator și Ion Enache, avocat colaborator senior.

Echipa ZRVP a fost implicată în ultimii doi ani în peste 23 de arbitraje internaționale, din care 19 sunt încă în derulare, valoarea cumulată a proiectelor depășind 1,7 miliarde de dolari. În domeniul disputelor de construcții și de infrastructură, avocații companiei au reprezentat instituții publice, corporații private, întreprinderi de stat și organisme guvernamentale în dispute complexe ca obiect și impresionante în ceea ce privește valoarea reclamată. Practica de arbitraj este cunoscută si pentru expertiza în domeniul imobiliar, cel al energiei, privatizării, dreptului bancar și financiar, și arbitrajului investițional.

Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners (ZRVP) oferă servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business, al insolvenței, al dreptului penal al afacerilor și al consultanței fiscale.

ZRVP are o echipă de 66 de avocați, dintre care 14 asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi și Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu, Monica Strîmbei, Cătălin Micu, Andrei Dumitrescu, Mihai Băjenaru și Cosmin Cojocaru (asociați), domnul prof.dr. Valerian Cioclei și Robert Oancea (of counsel).