Divizia de dezvoltare comercială a Skanska din Europa Centrală și de Est (CEE) numește noi directori responsabili pentru dezvoltarea și conducerea echipelor din domeniile Environmental și Health & Safety.
Conducerea departamentului Environment a fost preluată de către Veronika Themerson, în timp ce în rolul de Health & Safety Director se află acum Mircea Bosie, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului imobiliar.
Din aceste noi poziții, Veronika Themerson și Mircea Bosie vor fi responsabili de dezvoltarea și conducerea echipelor la nivelul diviziei Skanska CEE, din toate cele patru țări în care compania activează: România, Ungaria, Polonia și Republica Cehă. Cele două departamente se află în subordinea lui Jacob Møller-Nielsen, Vicepreședinte Executiv al Centrului de Excelență al diviziei de dezvoltare comercială a Skanska CEE.
„Care for Life sau grija pentru viață este una dintre valorile fundamentale ale Skanska, prin urmare protejarea oamenilor și a mediului înconjurător se află, în mod firesc, la baza întregii noastre activități. Nu vom rămâne niciodată neimplicați în fața unor posibile situații cu potențialul de a afecta siguranța fizică sau psihologică a oamenilor, principiu la fel de important pentru noi și în ceea ce privește mediul înconjurător și schimbările climatice” – declară Jacob Møller-Nielsen, Vicepreședinte Executiv al Centrului de Excelență al diviziei de dezvoltare comercială Skanska CEE. Atât protejarea mediului înconjurător, cât și asigurarea sănătății și siguranței tuturor constituie părți integrante din strategia de business a Grupului Skanska.
“Expertiza în domeniu, alături de abilitățile tehnice, manageriale, precum și o bună cunoaștere a organizației noastre, a standardelor și a tendințelor din industrie, îi fac pe Veronika și Mircea cele mai potrivite persoane care să modeleze și să promoveze agenda noastră în aceste zone deosebit de importante din punct de vedere strategic din CEE” – adaugă Jacob Møller-Nielsen.
Mircea Bosie este expert și manager Health & Safety, cu o carieră de aproape 15 ani în domeniul real-estate. Din noul său rol, acesta este responsabil de stabilirea și planificarea standardelor din domeniul Health & Safety (H&S) în conformitate cu strategia Grupului Skanska, de gestionarea sistemului de management H&S și de implementarea reglementărilor relevante. Mircea face parte din echipa Skanska din anul 2012, timp în care a lucrat în mai multe roluri de specialist și manager, incluzând și o perioadă de 6 luni în cadrul diviziei Skanska Infraservice din Suedia. Înaintea preluării funcției de Health & Safety Director, acesta a ocupat funcția de Health & Safety Manager în cadrul diviziei de dezvoltare comercială a Skanska în CEE, pentru România, Ungaria și Republica Cehă.
Încă de la început, Skanska și-a asumat angajamentul de a prioritiza și a promova calitatea: a clădirilor, a serviciilor și a vieții – fie că vorbim despre oameni sau despre mediul înconjurător. Preocuparea pentru sănătate și siguranță, alături de strategiile sustenabile, sunt toate părți fundamentale în filosofia companiei de a construi pentru o societate mai bună. Din această nouă poziție și alături de echipele noastre, îmi doresc să ducem mai departe aceste valori și să accelerăm tranziția către un mediu și o societate mai sigure, mai sănătoase și mai conștiente de importanța sănătății și siguranței în viața de zi cu zi.
Mircea Bosie, Director Health & Safety în cadrul Skanska CEE.
Veronika Themerson este manager de proiect în real-estate, arhitect și lider, cu o experiență de peste 20 de ani. Din noul său rol, Veronika este responsabilă de modelarea, planificarea și implementarea strategiei din cadrul diviziei de dezvoltare a Skanska în CEE, în domeniul inovației și sustenabilității.
De asemenea, aceasta coordonează activitățile de colectare și partajare a cunoștințelor legate de principiile ESG la nivelul diviziei, adunând expertiză din domeniile ce țin de Mediu (Environment), Technical Quality & Innovation, Resurse Umane, Health & Safety, Community Investment, Legal & Compliance, precum și alte domenii conexe. Veronika face parte din echipa Skanska din anul 2013, deținând mai multe roluri de conducere. În plus, Veronika s-a implicat într-o serie de tranzacții de cumpărare de terenuri și procese de vânzare a clădirilor.