Search
Vineri 15 Octombrie 2021
  • :
  • :

Consiliul Concurenței semnalează o posibilă înțelegere pentru împărțirea pieței vopselelor

Consiliul Concurenței a anunțat, într-un comunicat, că a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere pe piața producţiei şi comercializării vopselelor şi  acoperirilor decorative între Fabryo Corporation SRL şi unii dintre distribuitorii săi.

Autoritatea de Concurență are indicii că Fabryo Corporation SRL, în calitatea sa de producător, a stabilit preţurile de revânzare în relaţia cu distribuitorii săi, pentru o serie de produse comercializate. De asemenea, investigația vizează și o posibilă înțelegere pentru împărţirea pieţei pe criterii de teritorialitate.

În cadrul acestei investigații, inspectorii Consiliului Concurenței au efectuat inspecții inopinate la sediul  şi punctele de lucru ale Fabryo, precum şi la unele firme distribuitoare: Adimag Com Impex SRL, Almir SRL, BogMad Prestcom SRL, Cindy SRL, Macon SRL, Oyl Company SRL, Orca SRL, Romteco SRL, Service Top Agro SRL şi Sanex Com SRL, se arată în documentul citat.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice, menționează comunicatul.

Potrivit oficialilor autorității de concurență, specţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Consiliul Concurenței este singura autoritate responsabilă cu aplicarea regulilor de concurență, având ca principală misiune protejarea consumatorilor de practicile ce pot distorsiona funcționarea pieței libere. Activitatea instituției se desfășoară pe două componente: una preventivă, de monitorizare și supraveghere a piețelor, și una corectivă, de sancționare a abaterilor de la un comportament concurențial normal.

În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei are rolul de autoritate naţională de contact în domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice, furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *