Search
Joi 23 Septembrie 2021
  • :
  • :

România: Ordonanța privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului

Autori: Denisa Loredana Moldovan, Asociat, Noerr și Catalina Maria Balus, Asociat, Noerr

Directiva Europeană nr. 2019/904 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului va fi transpusă și în legislația românească, începând cu data de 2 septembrie 2021, prin Ordonanța nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului („Ordonanța”).

Actul normativ are obiectivul de a preveni şi de a reduce impactul anumitor produse din plastic asupra mediului şi asupra sănătăţii umane. Acesta are în vedere anumite produse din plastic de unică folosinţă („Produsele”), clasificate în câteva categorii cuprinse în anexa sa.

În vederea reducerii cantitative a consumului de Produse, Ordonanța stabilește următoarele obligații în sarcina operatorilor economici care le introduc pe piaţa naţională: a) reducerea progresivă a cantităţilor astfel: 5% pentru anul 2023, 10% pentru anul 2024, 15% pentru anul 2025 şi 20% pentru anul 2026, raportat la anul 2022; b) declararea anuală la Administraţia Fondului pentru Mediu ( „AFM”) a cantităţilor introduse pe piaţă în anul precedent; c) raportarea anuală a măsurilor adoptate pentru atingerea acestor obiective, până la data de 1 februarie a anului următor.

În acest sens, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Ordonanţei, va fi elaborat un formular de declaraţie a Produselor introduse pe piaţă, iar în 12 luni de la același moment, se va aproba procedura de înregistrare într-un registru electronic naţional al AFM a operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională: (i) alternative reutilizabile durabile sau care nu conţin plastic la anumite Produse; (ii) sticle PET care conţin plastic reciclat; (iii) plastic reciclat pentru a fi încorporat în sticle PET.

În plus, în sarcina operatorilor economici care comercializează cu amănuntul, precum şi a celor care, în scopul comercializării produselor proprii, utilizează anumite Produse, au fost stabilite obligații de informare a consumatorilor. Sunt vizați operatorii care utilizează sau comercializează pahare pentru băuturi (inclusiv capacele); recipiente pentru alimente, cum ar fi cutiile cu sau fără capac pentru alimente gata de consum imediat, fără pregătire suplimentară, consumate de regulă direct din recipient, inclusiv cele pentru meniuri de tip fast-food sau alte meniuri gata pentru consum imediat, cu excepţia recipientelor pentru băuturi, a farfuriilor, a pachetelor şi foliilor din material flexibil care conţin produse alimentare („Recipiente pentru alimente”).

Astfel, acești operatori economici sunt obligaţi să: a) ofere consumatorului posibilitatea de a alege la punctele de vânzare alternative reutilizabile, adecvate şi durabile sau care nu conţin plastic; b) aplice un preţ de vânzare pentru Produsele furnizate; c) evidenţieze distinct pe documentele de vânzare preţul Produselor şi să afişeze valoarea la loc vizibil la punctul de vânzare.

Începând cu data de 2 septembrie 2021, se interzice introducerea pe piaţă a produselor fabricate din materiale plastice oxodegradabile și a următoarelor Produse: beţişoare pentru urechi (cu excepţia celor de uz medical); tacâmuri (furculiţe, cuţite, linguri, beţişoare chinezeşti); farfurii; paie pentru băuturi (cu excepţia celor de uz medical sau științific); agitatoare pentru băuturi; beţele baloanelor (cu excepţia baloanelor de uz industrial sau profesional, nedistribuite consumatorilor); Recipientele pentru alimente fabricate din polistiren expandat.

Cerinţele legate de produs

Din data de 3 iulie 2024, următoarele Produse cu dopuri şi capace din plastic pot fi introduse pe piaţă numai dacă dopurile și capacele rămân ataşate recipientelor pe durata de utilizare preconizată: recipientele pentru băuturi cu o capacitate de până la 3 litri (sticlele şi ambalajele de băuturi compozite, inclusiv dopurile şi capacele acestora, dar nu şi recipientele: din sticlă sau metal cu dopuri şi capace din plastic; b) destinate şi utilizate pentru alimentele lichide destinate unor scopuri medicale speciale).

Dopurile sau capacele metalice cu garnituri din plastic nu se consideră ca fiind fabricate din plastic.

În ceea ce privește sticlele pentru băuturi, se impune ca (i) începând cu 2025, sticlele PET să conţină plastic reciclat în proporţie de cel puţin 25%, calculat ca medie pentru toate sticlele PET introduse pe piaţa naţională, iar începând cu 2030, în proporţie de cel puţin 30%.

Operatorii economici care introduc pe piaţă plastic reciclat pentru a fi încorporat în sticle PET sau sticle PET pentru băuturi care conţin plastic reciclat sunt obligaţi să comunice anual la AFM procentul de material reciclat din acestea, până la 25 februarie a anului următor raportării.

Cerinţele de marcare

În ceea ce privește marcajele, începând cu data de 2 septembrie 2021, următoarele Produse vor trebui să respecte noi exigențe: absorbante, tampoane igienice şi aplicatoare de tampoane, șerveţele umede de îngrijire personală şi de uz casnic, produse din tutun cu filtre şi filtre comercializate pentru a fi utilizate în combinaţie cu produse din tutun, pahare pentru băuturi.

Astfel, fiecare astfel de produs introdus pe piaţă trebuie să poarte un marcaj clar, lizibil şi care nu se poate şterge, plasat pe ambalaj sau direct pe produs, care să informeze consumatorii cu privire la: (i) opţiunile adecvate de gestionare și mijloace de eliminare a deşeurilor pentru produs și (ii) prezenţa materialelor plastice în componenţa produsului şi impactul negativ asupra mediului rezultat din aruncarea sau eliminarea necorespunzătoare a produsului.

Răspunderea extinsă a producătorilor

Producătorii care introduc pe piaţă Recipiente pentru alimente, pachete şi folii flexibile care conţin produse alimentare destinate consumului direct din pachet sau folie fără preparare ulterioară, pahare și recipiente pentru băuturi cu o capacitate de până la 3 litri, produse din tutun cu filtre şi filtre,  șerveţele umede de îngrijire personală şi de uz casnic, baloane, pungi de transport din plastic subţire sau absorbante, tampoane igienice şi aplicatoare de tampoane („Produsele E”)  trebuie să implementeze (fie prin intermediul unei organizaţii, fie individual pentru deşeurile proprii rezultate după consumul respectivelor produse) răspunderea extinsă a producătorilor și să suporte anumite costuri legate de măsuri precum cele de sensibilizare, de colectare sau de curățare a deșeurilor rezultate din aceste Produse. Termenele până la care producătorii indicați trebuie să implementeze aceste obligații variază în funcție de categoria Produselor, potrivit anexei la Ordonanță.

Producătorii de produse stabiliţi în alt stat membru sau ţară terţă, care introduc produse pe teritoriul României, sunt obligaţi să numească o persoană fizică sau juridică stabilită pe teritoriul naţional drept reprezentant autorizat, în scopul îndeplinirii obligaţiilor care le revin în temeiul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor.

Colectarea separată

Începând cu data de 1 ianuarie 2022, în vederea reciclării, se va organiza un sistem public pentru colectarea separată a deşeurilor următoarelor Produse: sticle pentru băuturi cu o capacitate de până la 3 litri, inclusiv dopurile şi capacele acestora, exceptând sticlele din sticlă sau metal pentru băuturi cu dopuri şi capace din plastic sau sticlele pentru lichide destinate şi utilizate în scopuri medicale speciale.

Operatorii economici care le-au introdus pe piață au obligația colectării separate a deșeurilor rezultate din consumul acestora și a declarării anuale la AFM a cantităţilor introduse pe piaţă şi a celor colectate. Aceștia trebuie să asigure colectarea unei cantităţi egale cu 77% ca greutate a Produselor introduse pe piaţă într-un anumit an, până în 2025 și cu 90% ca greutate până în anul 2029. Colectarea se poate realiza prin intermediul unei organizaţii care implementează răspunderea extinsă a producătorului, individual pentru deşeurile proprii produse după consum sau printr-un sistem de garanţie-returnare.

Potrivit Ordonanței, Produsele introduse pe piaţă sunt considerate ca fiind egale cu cantitatea de deşeuri generate de produsele respective, în acelaşi an.

Măsuri de sensibilizare

Producătorii de Produse E şi/sau echipamente de pescuit care conţin plastic adoptă măsuri pentru a informa consumatorii şi utilizatorii cu privire la alternativele reutilizabile la aceste Produse, a sistemelor de reutilizare şi a opţiunilor de gestionare a deşeurilor existente, impactul asupra mediului și a reţelei de canalizare al aruncării şi eliminării necorespunzătoare a deşeurilor.

Un producător stabilit pe teritoriul României, care comercializează Produsele E într-un alt stat membru, va desemna un reprezentant autorizat în acel stat, care va fi persoana responsabilă de îndeplinirea obligaţiilor sale pe teritoriul acelui stat membru.

La stabilirea dacă un recipient alimentar este considerat a fi un Produs joacă un rol decisiv tendinţa ca acesta să devină deşeu datorită volumului sau dimensiunii sale, în special în ceea ce priveşte porţiile pentru o singură persoană.

Încălcarea Ordonanţei constituie abatere contravențională, dacă faptele nu au fost săvârşite astfel încât să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 și 40.000 lei. Dispoziţiile referitoare la aceste contravenţii intră în vigoare începând cu data de 29 septembrie 2021, cu excepţia celor referitoare la marcarea Produselor, despre care Ordonanța precizează că intră în vigoare începând cu data publicării (i.e. 30 august 2021), deși data de intrare în vigoare a întregului act normativ este 2 septembrie.

Potrivit Ordonanței, prevederile acesteia prevalează în fața altor acte normative în domeniu, precum Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje sau Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *