Search
Joi 13 Februarie 2025
  • :
  • :

Dentons, consultanță la o finanțare verde de 125 mil. euro pentru 6 centre comerciale

Compania de avocatură Dentons a oferit consultanță unui sindicat de patru bănci locale și internaționale – Raiffeisen Bank SA, Alpha Bank Romania SA, Raiffeisen Bank International AG and Alpha Bank AE – pentru finanțarea verde de 125 milioane euro a unui portofoliu de șase centre comerciale dezvoltate de Prime Kapital în cadrul structurii joint-venture deținute împreună cu MAS plc, investitor imobiliar listat la Bursa din Johannesburg.

Această tranzacție este una din cele mai mari finanțări imobiliare sub forma unei facilități de finanțare verde, sindicalizate din Romania în 2022, se arată într-un comunicat al firmei.

Creditul va fi acordat ca finanțare de proiect pentru cinci centre comerciale recent deschise în România de Prime Kapital și un al șaselea care este în prezent în curs de dezvoltare. Acestea sunt: Centrul comercial deschis de Prime Kapital în Zalău, Dâmbovița Mall (în Târgoviște), Centrul comercial Sepsi (în Sfântu Gheorghe), Centrul Comercial Bârlad, Centrul Comercial Prahova (în Ploiești), precum și proiectul în curs de dezvoltare, Alba Iulia Mall. Această finanțare verde se adaugă se adaugă celorlalte linii de finanțare pe termen lung existente, accesate de Prime Kapital cu scopul finanțării dezvoltării portofoliului său de proiecte.

Simona Marin, partener și coordonator al departamentului de banking & finance din cadrul Dentons București, asistată de Oana Ionascu (counsel) împreună cu Cristina Staicu și Alin Serea (asociați) a coordonat tranzacția de finanțare de la etapa de structurare până la finalizare. Echipa coordonată de Simona Marin a colaborat îndeaproape cu echipa de real estate condusă de Perry Zizzi (Managing Partner), asistat de Luiza Onofrei (senior associate) pentru a oferi băncilor finanțatoare o evaluare a proiectului din perspectiva aspectelor de drept imobiliar și a documentației de proiect.

 

 

Această tranzacție subliniază angajamentul Dentons de a sprijini acordarea de credite verzi și capacitatea noastră de a combina experiența echipei de banking & finance cu cea a echipei de real estate pentru a le a oferi clienților noștri soluții pentru dezvoltarea si implementarea proiectelor sustenabile cu un impact substanțial în comunităților locale.

Simona Marin

 

 

Potrivit comunicatului propriu, Dentons numără 20.000 de profesioniști, în mai mult de 200 de birouri din peste 80 de țări, și „poate oferi ajutorul pentru a crește, a proteja, a opera și a finanța afacerile dumneavoastră. Prin abordarea policentrică și orientarea spre soluții, împreună cu angajamentul față de incluziune, diversitate, echitate și ESG”.