Firma de avocatură Dentons a oferit consultanță unui sindicat de bănci — Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International, Raiffeisen Bank România și Banca Comercială Română — în finanțarea achiziției de către Supernova Group a șase centre comerciale care funcționează sub brandul Cora, de la Grupul Louis Delhaize. Tranzacția a fost cea mai mare din sectorul retail în 2021.
Dentons a asistat sindicatul de bănci într-o tranzacție de sale & lease-back, având ca scop finanțarea parțială a achiziției de active imobiliare cu o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 140.000 mp. De asemenea, împrumutul bancar vizează și finanțarea parțială a lucrărilor de renovare și extindere a centrelor comerciale, care urmează să fie finalizate în următorii ani. Ca urmare a acestei tranzacții, Louis Delhaize va continua să opereze cele șase hipermarketuri Cora în calitate de chiriaș-ancoră.
Simona Marin, partener și coordonator al departamentului de banking & finance din cadrul Dentons București, asistată de Sandra Constantin (senior associate), împreună cu Cristina Staicu și Alin Serea (asociați) a coordonat tranzacția de finanțare de la etapa de structurare până la finalizare, asigurând inclusiv asistența necesară pentru alinierea documentației de finanțare cu strategia de achiziție și documentele de achiziție. Echipa coordonată de Simona Marin a colaborat îndeaproape cu echipa de real estate condusă de Bogdan Papandopol, partener, asistat de Isabela Gheorghe și Bianca Isache (asociați), care au pus la dispoziția băncilor finanțatoare o evaluare a proiectului din perspectiva aspectelor de drept imobiliar și a documentației de achiziție și închiriere.
Această tranzacție demonstrează capacitatea solidă a Dentons de a reuni o echipă cu multiple competențe, cu experiență în finanțarea achizițiilor și în finanțarea imobiliară, pentru a oferi soluții de finanțare pentru tranzacții complexe.
Simona Marin
BPV Grigorescu Ștefănică a oferit asistență grupului Supernova în cadrul tranzacției, în timp ce Legal Botezatu Estrade Partners a asistat grupurile Louis Delhaize și Galimmo, companiile deținătoare ale lanțului de magazine de retail Cora.
Dentons numără 20.000 de profesioniști, inclusiv 12.000 de avocați în mai mult de 200 de birouri din peste 80 de țări.
Echipa juridică a Dentons din București activează sub conducerea managing partner-ului Perry Zizzi. În peste două decenii de activitate în România, firma a oferit consultanță în domenii precum sectorul bancar și financiar, imobiliarele, corporațiile, ocuparea forței de muncă, energia și infrastructura, concurența și litigiile.