Search
Miercuri 28 Iulie 2021
  • :
  • :

Sandoz AG preia de la GlaxoSmithKline comercializări de antibiotice

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Sandoz AG intenționează să preia de la GlaxoSmithKline (GSK) activitatea de comercializare a antibioticelor pe bază de cefalosporină.

Sandoz AG Elveția este membră a Grupului Novartis și desfășoară activități în domeniul cercetării, dezvoltării, distribuției și comercializării de produse farmaceutice. GSK este o companie farmaceutică cu sediul în Marea Britanie, activă în domeniul cercetării, dezvoltării, distribuției și comercializării de produse farmaceutice.

Activitatea de comercializare ce urmează a fi preluată de către Sandoz AG include mărcile Zinnat, Zinacef și Fortum1.

În România, cele două grupuri sunt prezente în domeniul comercializării de produse farmaceutice.

„În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, se arată într-un comunicat al autorității de concurență. „Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial”, menționează comunicatul citat.

Consiliul Concurenței este singura autoritate responsabilă cu aplicarea regulilor de concurență, având ca principală misiune protejarea consumatorilor de practicile ce pot distorsiona funcționarea pieței libere. Activitatea instituției se desfășoară pe două componente: una preventivă, de monitorizare și supraveghere a piețelor, și una corectivă, de sancționare a abaterilor de la un comportament concurențial normal.

În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei are rolul de autoritate naţională de contact în domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice, furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte. Consiliului Concurenţei îi revine şi rolul de a reprezenta România în relaţiile cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil; de asemenea, este responsabil de relaţia cu instituţiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislaţia europeană, şi cooperează cu alte autorităţi de concurenţă.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *