Search
Marti 29 Noiembrie 2022
  • :
  • :

Piața asigurărilor, record istoric după o creștere de 46% în primul trimestru

Piața asigurărilor marchează un record istoric „pe fondul creșterii substanțiale a concurenței, dar și a solidității sistemului”, se arată într-un comunicat transmis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Primele Brute Subscrise (PBS) de societățile de asigurare din România, în primele trei luni ale anului 2022, au ajuns la aproape 4,66 miliarde de lei, cea mai mare valoare trimestrială înregistrată în istoria pieței de asigurări din România,  în creștere cu 46% față de perioada similară a anului trecut.

Primele brute subscrise aferente asigurărilor generale au crescut cu 53,9%, în timp ce primele aferente asigurărilor de viață au urcat cu 16,1%, potrivit raportului publicat de ASF.

Motorul pieței continuă să rămână segmentul RCA, cu o creștere de 102,2% a primelor brute subscrise, până la aproape 2,4 miliarde lei. Creșteri importante au fost consemnate și pe segmentul asigurărilor de sănătate (+28%), al asigurărilor CASCO (+12,4%) și al asigurărilor de incendiu și calamități naturale (+11%).

O evoluție remarcabilă se poate constata și în ceea ce privește nivelul de concurență din piață. La finalul trimestrului I al anului 2022, primele patru societăți de asigurare dețineau cote de piață comparabile, formate din două cifre. Diferența dintre primul loc, pe care îl ocupă societatea Euroins România și locul al patrulea, societatea Omniasig VIG, era de sub 7,5 puncte procentuale. Prin comparație, la finalul primului trimestru din 2021, între prima poziția și a patra poziție din top era o diferență de peste 9 puncte procentuale. Procesul de diversificare este chiar mai clar raportat strict la asigurările RCA. Pe această linie de asigurări, trei societăți au cote de piață formate din două cifre, în timp ce alte trei societăți controlează procente notabile, de peste 7%. Primii doi jucători controlau 55,6% din piață, la finalul lunii martie 2022, în timp ce în perioada similară a anului 2021, cele două companii din fruntea clasamentului cumulau peste 77%, ceilalți jucători având cote de piață neglijabile.

Rezultatele aferente primelor trei luni din 2022 arată că majorarea substanțială a primelor subscrise a avut loc pe o bază sănătoasă, în condițiile în care principalii indicatori de solvabilitate și lichiditate s-au îmbunătățit. În perioada amintită, firmele de asigurare au plătit despăgubiri de peste 1,5 miliarde de lei. Coeficientul de lichiditate a urcat la 2,44, de la doar 1,59 în primul trimestru din 2021 și 2,35 la finalul anului trecut. În același timp, ratele SCR și MCR, care evidențiază solvabilitatea companiilor în contextul normelor Solvency II, au fost supraunitare la nivelul întregii piețe, cu o creștere de 11% pentru SCR, principalul indicator de solvabilitate.

O îmbunătățire considerabilă poate fi remarcată și în ceea ce privește indicatorii de daunalitate: rata daunei și rata combinată a daunei. Deși rămâne supraunitară la nivel de piață, nivel care indică faptul că firmele de asigurare au plăți de daune și cheltuieli cumulate peste nivelul primelor câștigate, rata combinată a daunei a scăzut de la 110,54% în prima parte a lui 2021 la 106,13% la finalul lunii martie 2022. De remarcat este că 3 dintre cele 7 companii autorizate de ASF să practice și RCA au înregistrat rate combinate ale daunei subunitare.

Raportul privind evoluția pieței asigurărilor în primul trimestru al anului 2022 poate fi consultat aici.