Search
Duminica 28 Noiembrie 2021
  • :
  • :

Neogen Capital investește în rebrandurire. Cleany devine Zumzi

Cleany, platforma online care conectează utilizatorii cu agenți de curățenie, se transformă în Zumzi.com, cu susținerea Neogen Capital. Fondul de investiții urmărește să dezvolte soluții de tip marketplace în multiple domenii.

Zumzi.com pune la dispoziția utilizatorilor servicii de îngrijire a casei, de la curățenie generală sau a anumitor obiecte de mobilier din locuință și până la abonamente de curățenie sau servicii de dezinsecție, se arată într-un comunicat al companiei. Astfel, platforma își propune să ajute proprietarii sau chiriașii să rezolve rapid orice nevoie când vine vorba de casa lor și să câștige timp.

Serviciile oferite de Zumzi sunt cel mai des căutate de familii tinere și de persoane cu vârsta de peste 30 de ani și venituri peste medie, arată datele platformei. În prezent, platforma de servicii de curățenie include servicii furnizate de 75 de parteneri verificați și a asigurat curățenie la cerere în peste 4.000 de locuințe din București.

Zumzi.com este un marketplace de home care services prin care utilizatorii își completează adresa și primesc acces la o gamă de servicii din cartierul lor, de la furnizori din proximitate. Astfel, beneficiarii serviciului au un timp de așteptare mai mic până la rezolvarea sarcinii, iar furnizorii reduc costurile de deplasare. În plus, pentru că am pornit de la o nevoie proprie, am vrut să ne asigurăm că oamenii vor avea încredere să primească în case furnizori contractați prin platforma noastră, așa că toți partenerii noștri sunt verificați, iar prețurile sunt printre cele mai mici de pe piață.

Alex Pană, unul dintre fondatorii Cleany și actual CEO al Zumzi.com

Neogen Capital a investit 150.000 de euro în startup-ul din spatele platformei online de servicii de curățenie în 2019 și se implică acum în transformarea și dezvoltarea viitoare a marketplace-ului Zumzi. Mai departe, planurile echipei Zumzi vizează dezvoltarea de cartiere online, în care vecinii să împărtășească experiențele cu serviciile, să ofere recomandări și să solicite ajutorul pentru sarcini specifice, astfel încât platforma să diversifice serviciile oferite și portofoliul de parteneri, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor utilizatorilor. În plus, planurile Zumzi.com, pentru care caută finanțare de 500.000 de euro, includ extinderea în afara Bucureștiului, în alte 7 orașe mari din țară.

Echipa Zumzi.com este formată în acest moment din 10 persoane, printre care se numără și Alex Pană – CEO, Alex Nicoară – COO, Dan Bina – CTO și Călin Fusu – investitor și mentor.

Zumzi.com, platformă de tip marketplace pentru servicii complete de îngrijire și întreținere a locuinței, dezvoltată prin extinderea serviciilor oferite de Cleany.ro, face parte din grupul Neogen, controlat de omul de afaceri Călin Fusu, care a investit în platforme precum BestJobs sau Vivre.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *