Search
Marti 27 Iulie 2021
  • :
  • :

Încrederea investitorilor revine. Principalii indici BVB, la noi maxime istorice

Capitalizarea pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB) la sfârșitul primul trimestru din 2021 era de 179 miliarde lei, un nivel apropiat de recordul atins la 31 decembrie 2019, indicând revenirea apetitului investitorilor pentru piața de capital locală, potrivit raportului „Multiplii de evaluare ai companiilor listate la Bursa de Valori București și ai pieței locale de fuziuni și achiziții”, realizat de PwC România.

Impactul general al epidemiei de COVID-19 a fost contrabalansat de promovarea BVB la statutul de Piață Emergentă Secundară de FTSE Russell începând cu luna septembrie 2020, bursa de la București devenind mai atractivă pentru investitori. Iar acest lucru se reflectă în nivelul randamentelor, analiza PwC indicând că în perioada 2012 –  primul trimestru din 2021 investitorii pe piața locală de capital au fost remunerați cu un câștig suplimentar anual peste randamentul titlurilor de stat, de aproximativ 5% în cazul indicelui BET, care include cele mai lichide 17 companii listate, și respectiv de 12% în cazul indicelui BET-TR, care include și randamentul dividendelor.

Sorin Petre, Partener PwC România

În contextul crizei de sănătate, Segmentul Multilateral de Tranzacționare (SMT sau ex AeRO) a fost mai dinamic comparativ cu segmentul reglementat. Astfel, în perioada martie 2020 – aprilie 2021, au fost încheiate nouă listări, din totalul de 20 înregistrate de la înființarea SMT în 2015: trei companii IT (2Performant Network, Safetech Innovations și Firebyte Games), două companii din sectorul agricol (Norofert și Holde AgriInvest), două lanțuri de magazine specializate (Agroland și MAM Bricolaj), un investitor imobiliar (Star Residence Invest) și un producător industrial (Raiko Transilvania). Pe piața reglementată, ultimele oferte publice inițiale (IPO) au avut loc în 2018 (Purcari Wineries) și 2017 (Digi Communications, Sphera Franchise Group, AAGES și Transilvania Broker de Asigurare).

Numărul redus al ofertelor publice inițiale care au avut loc în România ar putea fi explicat prin (1) apetitul redus pentru tranzacții în contextul incertitudinilor globale observate în perioada 2008-2012 dar și în 2020 datorită epidemiei de COVID-19, (2) amânarea listărilor companiilor de stat și (3) lipsa de experiență în obținerea de finanțarea prin intermediul piețelor de capital. Cu toate acestea, în anul 2020 compania Bittnet Systems (prima companie IT listată la BVB) a început tranzacționarea pe piața reglementată a bursei  prin transferul său de pe segmentul SMT. Mai mult decât atât, Bittnet Systems, alături de alte trei, respectiv Banca Transilvania, Nuclearelectrica și Teraplast, au fost incluse în indicii FTSE Russell.

Raluca Stoica, Manager PwC România

Alte concluzii ale raportului privind evoluția BVB

  • Cea mai slabă performanță a BVB din ultimii 14 ani a fost înregistrată în anul 2008 în timpul crizei financiare, când capitalizarea bursieră aproape s-a înjumătățit. Capitalizarea de piață de 46 miliarde de lei atinsă la sfârșitul anului 2008 reprezintă doar 30% din capitalizarea de piață înregistrată la 31 decembrie 2020.
  • Sectoarele Energie electrică și Sănătate au înregistrat fiecare creșteri puternice ale capitalizării medii ale companiilor listate.
  • Sectorul Materiale, adesea privit ca un sector defensiv, a înregistrat o scădere cu 5% a capitalizării bursiere medii datorită delistării TMK-Artrom.
  • Evoluția sectorului Bunuri de consum a fost mixtă, în condițiile în care o parte dintre companiile incluse își desfășoară activitatea în HoReCa, acestea fiind puternic afectate de pandemie.
  • Sectoarele Petrol și gaze, Servicii financiare și Industrial au fost printre cele mai afectate de pandemia COVID-19.
  • Din cele 12 companii incluse în sectorul Servicii financiare, doar două companii au înregistrat o creștere a capitalizării bursiere în 2020 (Fondul Proprietatea și Transilvania Broker de Asigurare).
  • Capitalizarea medie a sectorului Industrial a urmat tendința economică descendentă și a înregistrat o scădere cu 11% în 2020 față de 2019.
  • Numărul companiilor listate pe piața reglementată a scăzut de la 87 de societăți la 31 decembrie 2018 la 82 de societăți la 31 martie 2021, ca urmare a delistării Oltchim, Boromir Prod, Amonil Slobozia, Petrolexportimport, TMK-Artrom și Transilvania Construcții și transferului de pe SMT pe segmentul principal a acțiunilor Bittnet Systems. Din cele 82 de companii listate la finalul anului 2020, două sunt suspendate de la tranzacționare fiind în proces de insolvență (UCM Reșița) și (Natura Quattuor Energia Holdings).

Studiul prezintă tendințele multiplilor de evaluare în perioada 2007-2020 pe baza analizei a 79 de companii listate pe segmentul principal al Bursei de Valori București (BVB), fiind axat pe următoarele sectoare de activitate: Bunuri de consum, Petrol și gaze, Servicii financiare, Sănătate, Industrial, Materiale și Energie electrică.

PwC este o rețea de firme prezentă în 155 de țări cu mai mult de 284.000 de profesioniști ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *