RTPR Allen & Overy a reprezentat cu succes Panasonic Marketing Europe GmbH în dosarul referitor la cererea de anulare a deciziei Consiliului Concurenței prin care societatea a fost sancționată alături de alte 5 companii membre ECOTIC pentru presupusa încheiere a unor înţelegeri anticoncurenţiale în cadrul campaniilor de tip buy-back organizate de ECOTIC în anul 2009.
Potrivit unui comunicat de presă emis de casa de avocatură, prin soluția pronunțată, Curtea de Apel București a admis în totalitate cererea reclamantei și a anulat decizia Consiliului Concurenței nr. 8/17.03.2014 în ceea ce privește sucursala din România a Panasonic Marketing Europe GmbH. Instanța a acordat de asemenea cheltuieli de judecată la valoarea integrală solicitată de Panasonic.
O echipă mixtă de avocați, specializați în litigii și dreptul concurenței, din cadrul RTPR Allen & Overy formată din Prof. Lucian Mihai (Of Counsel), Roxana Ionescu (Senior Associate), Adriana Dobre și Andrei Mihul (Associate) a consiliat și reprezentat Panasonic Marketing Europe GmbH în acest dosar.
„A fost un dosar complex, în care am crezut cu tărie de la început. Apărarea noastră s-a bazat pe argumente și probe extrem de solide.”, a declarat Roxana Ionescu.
Adriana Dobre, avocat specializat în litigii, afirmă: „Acest rezultat este generat de munca unei echipe multidisciplinare din care au făcut parte atât avocați specializați în dreptul concurenței, cât și avocați specializați în litigii.”
Panasonic Marketing Europe GmbH este prima societate din cele 6 companii membre ECOTIC sancționate de către Consiliului Concurenței în această investigație, care reușește să obțină o decizie favorabilă în fața Curții de Apel București.
RTPR a fost înfiinţată în anul 2004 şi activează în asociere cu firma londoneză Allen & Overy din 2008. RTPR Allen & Overy are o echipă de 45 de avocaţi, inclusiv 5 parteneri – Costin Tărăcilă, Victor Pădurari, Alexandru Retevoescu, Mihai Ristici, Valentin Berea, precum şi Domnul Profesor Lucian Mihai, ca Of counsel.
Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy cuprind finanţări, fuziuni şi achiziţii, pieţe de capital, insolvenţă şi restructurări, concurenţă, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, litigii şi arbitraj, consultanţă pentru sectoarele de afaceri, inclusiv energie, telecomunicaţii, finanţare, real estate şi industria farmaceutică.

















