Search
Vineri 16 Aprilie 2021
  • :
  • :

„Arta avocatului rezidă din deprinderea specială de a adapta experiența profesională la fiecare speță în parte, la specificul fiecărui client și la alte împrejurări relevante”. Interviu cu prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, fondator și partener coordonator al Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații SCA

„Arta avocatului rezidă din deprinderea specială de a adapta experiența profesională la fiecare speță în parte, la specificul fiecărui client și la alte împrejurări relevante”

Interviu cu prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, fondator și partener coordonator al Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații SCA

Sunteți un teoretician, dar și un practician unanim recunoscut în mediul juridic, autor sau co-autor al numeroase cărți de specialitate. Printre acestea se numără: „Dicționar de drept penal” (2004); „Codul penal. Comentarii și explicații” (2007); „Noul Cod penal comentat” (2016). De unde aplecarea dvs. predilectă pentru Dreptul penal, de unde impulsul de a aprofunda această ramură a științelor juridice?

Vă mulțumesc pentru frumoasele cuvinte de mai sus! Dacă ceea ce spuneți dumneavoastră cu privire la recunoașterea profesională concordă măcar în parte cu realitatea, mă declar onorat de acest fapt și în egală măsură mă simt obligat să fac în continuare același lucru. Postul de preparator pe care l-am câștigat prin concurs fiind acela de Dreptul Penal – partea generală, volens nolens am alunecat spre această ramură de drept. Predilecția s-a manifestat treptat, începând cu anii 2000, deși la început, ca avocat, m-am ocupat de cauze judiciare diverse, fără a urmări o specializare sau alta. Cred că și activitatea cu studenții a contribuit la înclinația spre ramura Dreptului Penal, eu fiind preocupat să le ofer cât mai multe informații utile, astfel că am adâncit cercetarea în această sferă a Dreptului, cu toate că, din când în când, am trecut și în alte materii juridice (Drept contravențional, insolvență etc).

Sunteți fondatorul și coordonatorul societății de avocatură Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații, organizație care duce mai departe renumele câștigat de fosta formă de organizare, Hotca & Asociații. Cum s-ar putea spune, pe scurt, „povestea” Hotca & Asociații? Ce v-a determinat să optați pentru reorganizare și rebranding într-un domeniu complicat și competitiv, cum este cel în care v-ați probat vocația?

Domeniul avocaturii este unul dinamic, în evoluție, iar în ultimii am asistat chiar la o accentuare a schimbărilor. Legislația este din ce în ce mai stufoasă, cazuistica tot mai diversă și nevoile clienților sunt foarte variate. Toate acestea au condus la nevoia de a atrage în echipă noi membri, inclusiv la nivel de conducere.

Fără a neglija sau minimaliza rolul celorlalți colegi, în ultimii ani, doi dintre eis-au remarcat prin contribuții esențiale la dezvoltarea și menținerea calității activității. Aceștia sunt: conf. univ. dr. Norel Neagu – șeful Departamentului de Drept penal – și Alexandru Sitaru – șeful Departamentului de Drept privat. Pentru meritele lor profesionale și loialitatea dovedită, le-am propus și au acceptat să devină parteneri-asociați. Totodată, ca o recunoaștere formală a contribuției lor, am convenit să completăm denumirea societății, astfel că HOTCA & ASOCIAȚII a devenit HOTCA, NEAGU, SITARU & ASOCIAȚII. Noua formă a societății noastre nu este altceva decât o transformare a celei anterioare, menită să recunoască efortul unor colegi și, totodată, să ofere cadrul pentru prestarea unor servicii juridice de bună calitate.

Când ați absolvit Facultatea de Drept, aveați deja proiectată ca scop profesia de avocat, sau luați în calcul și alte posibile arii de practică – magistrat, de exemplu?

În timpul studenției, am oscilat în ceea ce privește alegerea între profesiile juridice. De pildă, în anul II eram hotărât să dau examen în magistratură, deoarece credeam că am calitățile necesare să fiu procuror. Apoi mi-am dorit să fiu judecător. Însă, după obținerea licenței în drept, am ales să exercit nobila profesie de avocat și, în paralel, cea de cadru didactic în învățământul juridic superior.

Fiecare profesie juridică are felul ei de atracție sau aspecte neatrăgătoare, de aceea cred că alegerea profesiei este un act cu puternice nuanțe personale, pe care orice individ îl percepe din altă perspectivă. În ceea ce mă privește, deși inițial am oscilat în mod vârtos,după ce am decis ce vreau, considerând totodată că mi se și potrivește, pot spune că nu am niciun regret. Dimpotrivă, cred că am ales rezonabil și în concordanță cu particularitățile mele.

V-ați reorganizat și repoziționat ca societate de avocatură la 10 ani distanță de momentul pornirii la drum în carieră pe cont propriu și, practic, acum marcați un deceniu de excelență în domeniul Dreptului Penal al Afacerilor. Excelența rezidă din succesele cazurilor pe care le-ați gestionat, din rezultatele dvs. în plan științific, în bogata dvs. arie de acoperire – prin apariții editoriale, la catedra universitară, în evenimente de profil din țară și străinătate. Ce v-a marcat în mod distinct, mai mult și mai mult, în acești 10 ani de activitate?

Îmi este imposibil să fac o ierarhie, dar pot menționa câteva lucruri, fără însă ca ordinea în care le voi expune să fie una care să indice importanța acestora.Spre exemplu: măbucură și, totodată, mă face să trăiesc un confort moral deosebit faptul că serviciile prestate de către mine și echipă sunt evaluate pozitiv de către clienți; sunt măgulit când sunt oprit pe stradă de foști studenți care îmi spun că-și aduc aminte cu plăcere de cursurile mele; mă face realmente fericit faptul când cineva îmi spune că mi-a citit o carte etc.

Vreau să vă mărturisesc că, una dintre mulțumirile mele, ca ins care-mi derulez activitatea în domeniul Dreptului,esteaceea că am privilegiul să interacționez cu oamenii în desfășurarea activității profesionale, astfel că, într-o oarecare măsură, orice relaționare este marcantă în felul ei și încerc să învăț tot timpul.

Cum ați caracteriza din punct de vedere profesional, „la foc automat”, pe ceilalți trei parteneri ai societății? Ce îi definește ca specialiști, pe care puncte forte individuale ale domniilor lor mizați în general?

Iarăși mi-ați adresat o întrebare grea, dar voi încerca să fac față provocării dumneavoastră. Norel Neagu – „profesionist desăvârșit în Drept penal”. Cristina Elena Hotca – „partener de nădejde, în drept și în viața extrajuridică”. Alexandru Sitaru – „profesionalism și loialitate”.

Ce s-a schimbat și se va schimba, odată cu brandul, în viziunea și abordarea Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații?

Nimic esențial, deoarece viziunea și abordarea vor rămâne aceleași, schimbările putând fi considerate un fel de înviorare. Cu alte cuvinte,substanța societății noastre se păstrează. Schimbările privesc, în primul rând, structura internă a formei de organizare, iar în al doilea rând,ele vizează configurația partenerilor din societate. Acestea sunt mai degrabă ajustări necesare ca urmare a extinderii activității, care se impunea a fi optimizată, și a lărgirii echipei societății noastre. De asemenea, prin modificările survenite, am dorit să certificăm faptul că oricare din echipa de avocați poate, dacă are meritele necesare, să urce în carieră și să coordoneze activități și alți colegi avocați.

Aveți o experiență relevantă în această arie de practică avocațială. Care sunt la ora actuală cele mai grele provocări ale pieței de avocatură penalistă?

Una dintre provocări este cea generată de pandemia nemiloasă care a îngrozit lumea, deoarece de aproape un an au fost suspendate sau limitate drastic multe activități economice, sociale, culturale și sportive, printre care s-a numărat și activitatea judiciară, astfel că impactul asupra avocaturii de business autohtone a existat în mod evident și s-a manifestatcu intensitate similarăcelor observate la nivelul economiei. Restricțiile privind deplasarea persoanelor și a circulației mărfurilor au generat volens nolens un recul economic vizibil.

O altă provocare deloc ușoară vine din zona necesității implementării unor acte normative ale Uniunii Europene, în materia protecției integrității organizațiilor, spălării banilor, fraudelor financiare, protecției datelor cu caracter personal ș.a.

La cele de mai sus, aș adăuga și imperativul reglementării corespunzătoare a domeniului informatic,  noilor tehnologii și a inteligenței artificiale. După era globalizării, care a eșuat, asistăm la era internetului și, iată, bate la ușa istoriei era inteligenței artificiale, întrucât se poate constata cu evidență că omul postmodern folosește din ce în ce mai mult mașinile inteligente. Omul de azi socializează din ce în ce mai puțin în chip clasic, respectiv fizic, adică față în față, și din ce în ce mai mult la distanță, prin intermediul facilităților oferite de noile tehnologii. Foarte mulți oameni, indiferent că sunt tineri, de vârsta a doua sau chiar a treia (aici procentul este mai scăzut), suferă de dependență cronică de telefon (nomofobie) sau de dependență cronică de internet.

Iar aventura tehnologică este departe de a se fi încheiat. Cum vedeți viitorul, din acest punct de vedere?

Utilizarea atât de frecventă a dispozitivelor informatice va produce, în viitorul nu prea îndepărtat, schimbări majore pe planul relațiilor sociale, fiind apropiată ziua despre care vorbea Albert Einstein (în care tehnologia va fi mai importantă decât relațiile interumane). Nu tot ceea ce este nou este și bun, chiar dacă face (probabil, dar numai pentru o perioadă de timp) viața omului mai simplă, mai ușoară sau mai lungă. Dacă omul va folosi tot mai des mașinile inteligente, indiferent că va dori sau nu, se va schimba și va deveni dependent de ele și, poate, la un moment dat, va fi controlat de acestea. Ce va urma după momentul în care omul va depinde total de inteligența artificială? Se poate presupune, în mod rezonabil, că în acel moment omul își va pierde libertatea și, probabil, mai târziu, existența terestră.

Pentru a evita acest lucru, omul trebuie să manifeste diligență și să asigure reglementarea aspectelor cu risc potențial pentru umanitate, generate de noile tehnologii și dezvoltarea inteligenței artificiale. Progresul nu este un scop în sine, ci este numai un simplu mijloc pentru atingerea altor țeluri, precum fericirea, securitatea și pacea mondială.

Pentru că nu avem destul spațiu pentru a dezbate toate lucrările de care se leagă numele dumneavoastră, ne vom mai opri la două: „Ghidul penal al omului de afaceri” (2015) și „Ghidul omului de afaceri – Cunoașterea și prevenirea riscurilor de natură penală” (2019). De ce considerați că au nevoie de un ghid cei care se aventurează în mediul de business?

Sunt multe motive. Oamenii de afaceri și toți cei care activează, într-o formă sau alta, în lumea afacerilor,au nevoie de un bagaj minim de informații despre legislația din domeniul penal, cu posibil impact în ceea ce privește derularea activităților economice. Întreprinzătorii trebuie să știe câte ceva despre evaziunea fiscală, spălarea banilor, fraudarea fondurilor europene, faptele de corupție ș.a. – respectiv să cunoască legislația penală relevantă pentru domeniul afacerilor, pentru a acționa în scopul prevenirii riscurilor de natură penală și a gestionării acestora, dacă problemele penale au apărut.

Un ghid scris de oameni cu experiență în domeniu este un instrument mai mult decât folositor pentru antreprenori și toți cei implicați în maniere diferite în activitatea economică.

Cum se împacă o conștiință, presupusă limpede, a avocatului apărător, cu unatulbure, a unui client acuzat de infracțiuni mai mult sau mai puțin grave? Cum pledează iscusit și dezinvolt avocatul într-o cauză penală în care vinovăția clientului este evidentă?

Nu există o rețetă sau un ghid care să poată fi folosit pentru a răspunde la prima parte a întrebării dumneavoastră. Acesta este și motivul pentru care se vorbește despre arta avocatului. Este, într-adevăr, o deprindere specială aceea de a putea să adaptezi experiența profesională la fiecare speță în parte, la specificul fiecărui client și la alte împrejurări relevante.

Este nobilă sau onorabilă apărarea exercitată de un avocat în favoarea unei persoane care este acuzată că a comis o infracţiune foarte gravă? De exemplu, dacă este acuzată că a ucis oameni prin acte teroriste, a săvârşit infracţiuni contra umanităţii, a violat, a comis trafic de droguri etc. Un prim răspuns, pe care-l auzim imediat și hotărât, ce parcă reverberează fără încetare în societate, este acela că astfel de persoane, acuzate de infracțiuni foarte grave, nu merită să beneficieze de serviciile unui avocat.

Care este explicația acestei reacții?

Explicația unei asemenea reacții sociale rezidă în faptul că membrii societății sunt oripilați de conduita teroriștilor, criminalilor, violatorilor sau traficanților de droguri. Cu cât un comportament antisocial este mai grav, cu atât nivelul de repudiere este mai ridicat, putându-se vorbi despre o relație strânsă între cele două fenomene. Cu alte cuvinte, reacția societății față de faptele antisociale este, de regulă, direct proporțională cu gravitatea acestora. Mai mult, în cazul faptelor foarte grave, reacția socială este negativ disproporționată, fiind vădită o dorință de exemplaritate. Totul pleacă de la impactul generat în societate de săvârșirea faptelor grave. Un act terorist sau un viol produc automat în societate un efect similar cu cel generat de un cutremur. Societatea se cutremură aproape la propriu și vrea să-l excludă deîndată pe ticălos din sânul său.

Are și ticălosul dreptul la apărare?

Un al doilea răspuns, la întrebarea dumneavoastră inițială, aflat foarte probabil în minoritate, este acela că și cei mai periculoși oameni au dreptul la serviciile profesionale ale unui avocat. Făcând un efort, pentru a ne detașa de atmosfera creată de imaginea unor fapte antisociale grave, vom constata că există mai multe motive care susțin teza că orice om are dreptul la apărare garantat conform legii.

Care ar fi acele motive?

În primul rând, simpla acuzare a unei persoane că a săvârşit infracţiuni, fie ele dintre cele mai grave, nu reconfigurează și nici nu atenuează principiul prezumţiei de nevinovăţie, care poate fi infirmat numai printr‑o hotărâre de condamnare definitivă. Aș îndrăzni să spun că dreptul la apărare este necesar a fi recunoscut și garantat cu atât mai mult în cazurile în care sunt formulate acuzații grave, deoarece și riscurile unei erori judiciare sunt mai mari, în special din perspectiva sancțiunilor ce se pot aplica.

În al doilea rând, orice persoană, indiferent de gravitatea acuzaţiei ce i se aduce, are toate drepturile prevăzute de lege în favoarea persoanelor suspecte sau inculpate. Prezumţia de nevinovăţie rămâne în picioare, chiar dacă există dovezi clare de vinovăţie şi chiar dacă acuzatul recunoaşte comiterea faptelor ce constituie obiect al acuzaţiilor, până la data când hotărârea de condamnare trece în puterea lucrului judecat.

În al treilea rând, aproape fără excepție, indivizii care comit fapte abominabile sunt în parte produsul societății în care s-au născut, au crescut și au fost educați. În acest context, cred că este potrivită butada: Orice societate are, într-o oarecare măsură, infractorii pe care-i merită! În sprijinul acestei vorbe de spirit, pot fi aduse argumente grele, precum sunt statisticile privind condamnările din statele cu educație și mediu social avansate (de exemplu, Japonia sau Finlanda), unde se închid închisori, în timp ce în celelalte se construiesc astfel de stabilimente.

Mai există și problema etichetelor sociale. Odată ce un om e „ștampilat” ca fiind „rău, cu greu mai poate el să schimbe percepția publică.

Graba cu care se pun etichetele sociale relevă nivelul de înțelepciune la care a ajuns un popor. Dacă vrem cu adevărat să aflăm povestea din spatele faptelor grave și vom analiza cu atenție biografia fiecărui făptuitor, vom găsi multe complicități imputabile familiei (ori lipsei acesteia), grupului social în care a crescut sau instituțiilor statului. Să nu uităm de gesturile papei Francisc, care frecvent vizitează deținuții. De pildă, în Vinerea Mare (după ritualul catolic), papa spală și sărută la propriu picioarele unor deținuți.

Care este rolul esențial al avocatului, față de toate aceste probleme?

Avocatul este un specialist în drept, chemat în ajutor de către oamenii care au probleme juridice. Într-adevăr, termenul avocat provine din latinescul advocatus și înseamnă „cel chemat în ajutor”. Avocatul nu poate fi echivalat în niciun caz cu avocatul diavolului, ci este pur și simplu advocatus, adică profesionistul care sprijină sau consiliază pe cei aflați în dificultate juridică, fie în calitate de petenți, fie de intimați, sau pe cei care au alte probleme de natură juridică.Dacă ar fi să facem o paralelă cu instituția advocatus diaboli, care desemnează persoana însărcinată cu cercetarea (investigarea) celor propuși spre canonizare, pentru a fi relevate aspectele negative din trecutul cercetaților, am putea spune că, în procesul judiciar modern, procurorul este avocatul Diavolului (advocatus diaboli), iar persoana care asigură apărarea celui investigat este avocatul Domnului (advocatus dei).

În calitate de profesor universitar doctor, activați ca lector la Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, așadar predați unor cursanți avizați. Mai mult, la Universitatea Nicolae Titulescu, al cărei rector sunteți, predați studenților Dreptul la catedră. Cum apreciați „generația care vine din urmă”, există un rezervor de tineri avocați care să ducă mai departe cu succes tradițiile acestei bresle?

Indiferent de generație, tinerii au aceleași țeluri sau năzuințe: să fie fericiți și să aibă succes. Noi, cei de la catedră, purtăm responsabilitatea transmiterii unor elemente pozitive, pe care să le aibă ca repere toată viața. Succesul „generației care vine din urmă” este dependent de ce facem noi, cei cu experiență în domeniu, adică de ceea ce le oferim, putându-se spune că realizările lor sunt parțiale și ale noastre. Să nu uităm, însă, că pe umerii noștri apasă și răspunderea eșecului tinerilor. Realist privind lucrurile, cel puțin din perspectiva mea, constat că există condițiile să fie asigurată continuitatea în nobila profesie de avocat.

Uniunea Juriștilor din România v-a acordat în două rânduri (2012 și 2017), premiul Vintilă Dongoroz, care poartă numele celebrului profesor universitar de Drept penal, rămas în istorie prin cercetările sale științifice și în domeniu. O distincție care onorează, dar și obligă. Cum a schimbat această distincție viziunea dumneavoastră despre drept, este o responsabilitate care apasă?

Nu sunt un tip care să se schimbe esențial după primirea unui premiu sau a unei recunoașteri profesionale. Probabil, după onorantele distincții, am devenit mai tenace în activitatea profesională și, sigur, am trăit și trăiesc în continuare un sentiment de confort intelectual.

Sunteți un apreciat eseist, dar și un fin observator al realităților din viața personală și profesională, din cabinet și din pretoriul tribunalelor, ați publicat cărți de maxime și aforisme bine primite de public la Editura „Universul Juridic”. Cum reușiți să vă gestionați timpul pentru a face față tuturor comandamentelor?

Scrierile mele extrajuridice nu sunt altceva decât manifestări ale pasiunii pure, pe care de câțiva ani o satisfac prin intermediul condeiului. Indiferent ce scriu în afara activității profesionale,o fac doar din plăcerea de evada din când în când din universul juridic. Sunt fidel ideii că omul, în general, dar mai ales cel care exercită o profesie, are nevoie de repaosuri sabatice, în scopul evadării temporare din cutia socio‑profe­sională specifică,pentru a observa şi analiza lumea în plenitudinea ei.Aşa am început să las, pen­tru perioade relativ scurte, preocupările de natură strict juridică şi să scriu despre sistemul ticăloşit, statul paralel, complexe, frustrări,dileme, paradoxuri, modestie, empatie, incom­petenţă, liber‑arbitru, temperament, caracter şi despre multe alte subiecte care pentru mine sunt relevante, în principal, din perspectiva omului ata­şat de societatea din care face parte şi, în sub­­­sidiar, ca fructe oprite sau exotice faţă de me­niul oferit de profesia de jurist.

Dincolo de activitățile specifice meseriei de avocat, dedicați timp și unor scurte studii sociologice. Am citit pe blogul dumneavoastră un interesant articol care tratează diversele tipuri de adicții, specifice lumii actuale: adicția de venitul periodic, de rețelele de socializare, adicția de fotbal etc. Realist vorbind, credeți că omul modern poate scăpa de aceste „droguri sociale”?

Așa este, am scris despre anumite dependențe. De scăpat de ele, omul deja postmodern nu cred că poate, dar să le țină în frâu, cred cu tărie că-i este la îndemână. De fapt, acesta este mesajul meu, și anume că oricine poate să iasă din corsetul adicțiilor, dacăreușește să transpună în practică ideea că nu lucrurile sau oamenii ne supără, ci doar credem că așa se întâmplă.

Există un pariu personal pe care vă străduiți să-l câștigați în perioada care urmează? Cum vă reprezentați viitorul personal și pe cel al societății pe care ați fondat-o?

Nu joc la zaruri viața mea profesională și cu atât mai mult viața personală, astfel că îmi propun să fac lucrurile cu temeinicie. Abordarea mea poate fi sintetizată astfel: „Omule, ești muritor, dar nimic din ceea ce-i omenesc să nu-ți fie străin și lasă măcar o urmă pe unde treci!”.

Interviu apărut în Legal Magazin – 10 ani de excelență în Dreptul Penal al Afacerilor




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *