Bulboacă & Asociații a îndeplinit cu succes mandatul acordat de Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. în legătură cu oferta publică de acțiuni și certificate globale de depozit pentru acțiuni Romgaz – cea mai mare ofertă publică inițială de pe piața de capital din România până în prezent și prima listare de certificate globale de depozit ale unei societăți românești la Bursa de Valori din Londra.
Bulboacă & Asociații a acordat consultanță juridică S.N.G.N. Romgaz S.A., emitentul, în legătură cu oferta publică inițială a Ministerului Economiei, acționând prin Departamentul pentru Energie, cu privire la listarea a 15% din acțiunile Romgaz și admiterea la tranzacționare pe Bursa de Valori din București a acțiunilor Romgaz, și simultan pe Bursa de Valori din Londra a certificatelor globale de depozit în legătură cu aceste acțiuni.
Aceasta este cea mai mare ofertă publică inițială până în prezent și prima privatizare din România ce include și emiterea de certificate globale de depozit spre tranzacționare pe Bursa de Valori din Londra, un moment important și cu semnificație deosebită atât pentru Statul Român, cât și pentru Romgaz. Prin această ofertă publică inițială, România a strâns aproape 1,7 miliarde lei (aproximativ 390 milioane euro).
Consorțiul care a acordat consultanță juridică societății Romgaz a fost format din Bulboacă & Asociații SCA, Hogan Lovells LLP și Hogan Lovells International LLP. Bulboacă & Asociații a acționat în calitate de consultant al emitentului pe lege română, iar Hogan Lovells pe lege engleză și americană.
Din echipa Bulboacă & Asociații au făcut parte Adrian-Cătălin Bulboacă (foto) (Managing Partner), Răzvan Stoicescu (Capital Markets Partner), Voichița Lefter (Corporate Senior Associate), George Chiocaru și Cristina Man (Associates). Pe parcursul proiectului, echipa a beneficiat și de implicarea și suportul altor parteneri, avocați și membri ai personalui administrativ al firmei care au contribuit în mod deosebit la succesul demersului.
Echipa Hogan Lovells a fost coordonată de Sina Hekmat (Partner).















