Search
Luni 18 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Consiliul Concurenței investighează piața comercializării produselor alimentare

ccpralimConsiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila încălcare a regulilor de concurență naționale și comunitare de societățile active pe piața comercializării de produse alimentare din România. Investigația vizează unele lanturi de retail din România și furnizori ai acestora: Auchan România SA, Carrefour România SA, România Hypermarche SA (Cora), Kaufland România SCS și Trident Trans Tex.

Am finalizat recent o investigație de mare amploare în acest domeniu ale cărei rezultate le vom anunța până la sfârșitul acestei luni. Avem, însă, avem indicii privind o posibilă fixare a prețurilor între alți retaileri și furnizorii lor. Înțelegerile privind fixarea prețurilor reprezintă o serioasă abatere de la principiul liberei concurențe pe piață, având ca efect prejudicierea consumatorilor” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurentei.

În cadrul investigației declanșate, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate, documentele ridicate în cadrul acestor inspecții aflându-se în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației. Inspecțiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial. Efectuarea acestor inspecții nu reprezintă o antepronunțare a Consiliului Concurenței în ceea ce privește rezultatul final al investigației declanșate.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *