Femeile se orientează adesea către calitate, detaliu, profunzime; bărbații sunt mai confortabili cu analiza cantitativă și deciziile bazate strict pe cifre

Interviu cu dr. Oana Dimitriu, director general, Editura C.H. Beck 

Cum a început povestea dv. în domeniul editorial juridic și ce anume v-a motivat să alegeți această cale?  

Povestea mea în domeniul editorial juridic a început în 2004, odată cu o colaborare punctuală cu editura, în calitate de culegător de jurisprudență. Introduceam hotărâri în fișiere Word, organizate tematic, cu identificare de obiect, rezumat, norme incidente și, desigur, anonimizare. În 2005 am semnat contractul de muncă pentru corectură de carte. Eram studentă în anul al II-lea la Drept, după absolvirea primei facultăți – Sociologie și Asistență Socială – și am intrat „în pâine”, sub îndrumarea redactorilor seniori de la care am învățat enorm. Am crescut alături de ei și, cu timpul, am început, la rândul meu, să formez redactori debutanți. 

Motivația inițială a fost una pragmatică – să-mi pot susține studiile. Dar s-a transformat rapid într-o pasiune. Întotdeauna am iubit limba română și gramatica – corectam orice text din reflex. Iar când am descoperit că pot fi plătită pentru această abilitate… a fost, pur și simplu, meseria ideală. În timp, am realizat cât de complex este procesul editorial. Fiecare carte este un proiect care începe cu mult înainte de publicare și continuă mult după. Am învățat că în spatele fiecărei pagini este o întreagă echipă, o strategie, o investiție de timp și suflet. 

În calitate de director general al uneia dintre cele mai prestigioase edituri juridice din România, cum percepeți rolul femeilor în leadershipul din domeniul juridic și editorial?  

Este interesant cum, în ciuda faptului că redacțiile sunt preponderent alcătuite din femei, în pozițiile de conducere femeile sunt încă insuficient reprezentate. Consider că acest dezechilibru are rădăcini culturale – România păstrează încă elemente puternic patriarhale – dar și unele diferențe de abordare. Femeile se orientează adesea către calitate, detaliu, profunzime, în timp ce bărbații sunt mai confortabili cu analiza cantitativă și deciziile bazate strict pe cifre. 

Cred însă că echilibrul ideal apare atunci când femeile și bărbații co-conduc. Ca în familie – cu diferențele și tensiunile inerente – se poate ajunge la decizii benefice, complementare. 

Am întâlnit femei extraordinare în acest domeniu, cu o capacitate reală de leadership, dar pentru a-și ocupa locul firesc este nevoie de susținere, încredere și recunoaștere din partea celorlalți – indiferent de gen. Și în alte profesii juridice observăm această tendință: femei avocat, judecător, procuror sau notar, care fac performanță remarcabilă. 

Care au fost cele mai semnificative provocări întâmpinate în cariera dv. și cum le-ați depășit?  

O provocare esențială este faptul că profesia de redactor de carte juridică nu este recunoscută ca una „de specialitate juridică”, ceea ce este, în opinia mea, o profundă nedreptate. În plus, persistă mentalitatea conform căreia, dacă nu profesezi într-una dintre „meseriile clasice” ale Dreptului, înseamnă că nu ai reușit cu adevărat în profesie.  

Este un stigmat care poate afecta parcursul profesional și încrederea în sine. De-a lungul timpului, am văzut colegi foarte buni care au ales alt drum, doar pentru a bifa un standard profesional. Nu sunt însă sigură că toți sunt mai împliniți acum. 

O altă provocare este lipsa de stabilitate în echipă. E greu să construiești pe termen lung când trebuie constant să reiei lucrurile de la zero. Iar în timp, acest efort de „reconstrucție continuă” devine epuizant.
Am experimentat și ieșirea temporară din editură, tocmai pentru a încerca altceva – un alt domeniu. A fost o experiență valoroasă pentru mine, dar m-am întors cu convingerea că editura este, totuși, locul meu. 

O altă provocare importantă a fost colaborarea cu partenerii din Germania. Diferențele culturale se resimt puternic în comunicare și ritm. Este dificil să explici unui partener educat într-o cultură a predictibilității și rigurozității germane că în România lucrurile funcționează diferit – și nu neapărat mai rău, ci doar… altfel.  

Într-o eră digitală, cum a influențat tehnologia modul în care editura abordează publicarea și distribuția materialelor juridice?  

Tehnologia, bat-o vina! Tehnologia a schimbat radical totul – și continuă să o facă. Pe de-o parte, oferă acces rapid la informație. Pe de altă parte, tocmai această viteză a contribuit la o scădere îngrijorătoare a calității. În goana după instantaneu, pierdem răbdarea, profunzimea, rigoarea. Fenomenul este agravat de nivelul tot mai scăzut al educației în România. Se citește puțin, se scrie prost, iar editorii resimt direct acest impact. Adaptarea este necesară, dar costisitoare. Investițiile sunt mari, iar profitul care le-ar putea susține… aproape inexistent. Este un efect de domino care ne afectează pe toți cei din industrie.  

Dacă ar fi cazul, ce măsuri s-ar putea dovedi esențiale pentru promovarea egalității de gen în domeniul juridic și editorial?  

Sunt de părere că acest dezechilibru se va regla natural. Se simte deja în generațiile tinere: bărbații se implică tot mai mult în viața de familie, iar femeile confirmă tot mai puternic în domeniile profesionale.
Dar trebuie să fim conștienți și de prețul pe care femeile îl plătesc pentru implicarea profesională: căsătorii întârziate sau absente, copii mai târziu sau deloc, dificultăți în a menține un echilibru personal. Vedem efectele în datele demografice, dar și în cabinetele de psihoterapie. Egalitatea reală înseamnă și susținere socială și economică, nu doar o distribuție „pe hârtie”. 

Cum vă implicați în formarea noii generații de profesioniști în domeniu?  

Mă implic activ în formarea noii generații, atât prin susținerea seminariilor la facultate (Teoria Generală a Dreptului, Dreptul UE, Drepturile Omului), cât și prin stagiile de practică pe care le organizăm în editură. 

Cred cu tărie că orice jurist, indiferent de domeniul în care activează, ar trebui să treacă măcar o dată printr-o experiență editorială. Pentru că a redacta un text juridic presupune nu doar cunoaștere, ci și rigoare, claritate, structură. Asta înveți cel mai bine în redacție. 

Prin ce se diferențiază Editura C.H. Beck în peisajul editorial juridic din România și cum ați contribuit la această identitate?  

Cred că diferențierea o fac, în primul rând, cititorii la raft și autorii care aleg să publice la Beck. Calitatea editorială este dată de tradiția germană transmisă încă de la început: ne-am concentrat mereu pe utilitatea practică a cărților și pe nevoile reale ale cititorilor. Selecția titlurilor este riguroasă, iar procesul editorial – în mâinile unor juriști. Fiecare manuscris este verificat temeinic, în dialog direct cu autorii. Totul contează: conținutul, layout-ul, hârtia, coperta. Experiența cititorului trebuie să fie completă. 

Într-un prezent și viitor dominate de inteligență artificială și conținut digital, considerați că mai este loc pentru cartea juridică tipărită?  

Obiectiv vorbind, statisticile nu sunt în favoarea hârtiei, dar speranța moare ultima. Cartea juridică tipărită nu este una pe care o consumi de plăcere, ci este un instrument de lucru. Se citește cu creionul în mână, cu sublinieri, note, comparații. Nu îmi pot imagine vreodată că cineva stă cu comentariul Codului civil pe noptieră și citește înainte de culcare sau că într-un concediu prin țările calde voi vedea vreun jurist în hamac cu un tratat de procedură penală în poală. 

Cartea de specialitate este pentru a oferi alte perspective și alte variabile în raționamentul pe care fiecare cititor îl construiește în funcție de nevoile sale. Cred cu tărie că, atât timp cât vom dori să gândim, vom avea nevoie de cărți. Nu doar de informație, ci de structură, logică, profunzime. Iar acestea vin, de multe ori, din paginile unei cărți, nu dintr-un ecran. 

Cum reușiți să mențineți un echilibru între viața profesională, cu un ritm intens, și viața personală? 

Adevărul este că echilibrul e fragil și fluctuant. Nu pot spune că las „serviciul la ușă” și intru într-o viață personală perfect compartimentată. Trăiesc cu ambele realități în paralel. Meseria mea face parte din mine, la fel ca familia. Și invers. Cheia nu este să le separi, ci să le împletești armonios – pe cât posibil. Nu e ușor, dar e o realitate.   

Dacă v-ați putea întoarce la începutul carierei, ce sfat v-ați da?  

Să am mai multă răbdare. Să prioritizez conștient, nu doar reactiv. Și, poate cel mai important: să am mai multă încredere – în mine și în cei care îmi sunt alături.