Search
Vineri 13 Decembrie 2024
  • :
  • :

Măsurile de prevenire și combatere a spălării banilor și a terorismului, sub lupa evaluatorilor

Radu Călin Timbuș, președinte ANEVAR 

 

ANEVAR a luat ființă în anul 1992, ca asociație profesională neguvernamentală, independentă, conform prevederilor legale în vigoare la acea dată, iar în anul 2011 profesia de evaluator autorizat a fost reglementată prin Ordonanța Guvernului României nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, ANEVAR fiind constituită ca organizație profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial.  

Din ANEVAR fac parte evaluatorii autorizați care dobândesc această calitate, în condițiile prevăzute de actul normativ mai sus menționat. 

Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România are drept scop organizarea, coordonarea și autorizarea exercitării profesiei de evaluator autorizat în România, reprezentarea și protejarea intereselor profesionale ale membrilor săi, asigurarea exercitării independente a profesiei de evaluator autorizat cu respectarea deontologiei profesionale și a unui înalt nivel de calificare profesională, precum și promovarea standardelor, metodelor și tehnicilor de evaluare în activitatea evaluatorilor autorizați.  

ANEVAR include aproximativ 4.000 de evaluatori autorizați persoane fizice și peste 570 de evaluatori autorizați persoane juridice (membri corporativi care trebuie să îndeplinească cerințe specifice impuse de asociație). 

Asociația este membru activ și consacrat al Consiliului pentru Standarde Internaționale de Evaluare (IVSC), al Grupului European de Asociații de Evaluatori (TEGoVA), al Asociației Mondiale a Organizațiilor de Evaluatori (WAVO), al International Institute of Business Valuers (IIBV) și membru al International Ethics Standards Coalition (IESC).  

Asociația a stabilit și consolidat relații de cooperare și cu alte organizații profesionale de profil din întreaga lume.  

Standardele de evaluare a bunurilor, adoptate de ANEVAR, obligatoriu a fi aplicate în țara noastră, includ standardele internaționale de evaluare, valabile în peste 100 de țări din toată lumea, o parte din standardele europene de evaluare și alte standarde necesare pentru adaptarea evaluării la specificul normelor naționale. 

Este evident contactul direct și amplu al asociației cu organismele mondiale, fapt pentru care actualizarea standardelor, dar și a materialelor profesionale se face operativ, asigurând alinierea imediată la ceea ce utilizează și aplică majoritatea profesioniștilor din domeniu, în lume, în zona de estimare și fructificare a valorilor. 

În acest context, am publicat pe site (https://www.anevar.ro/p/despre-anevar/standarde-de-evaluare) atât standardele curente, cât și pe cele anterioare, unde publicul larg și persoanele interesate pot observa istoricul, dinamica, sursa și componența lor.  

Evaluatorii autorizați, membri ai asociației, în exercitarea independentă a profesiei, desfășoară, în principal, următoarele activități: a) evaluări de bunuri imobile; b) evaluări de întreprinderi; c) evaluări de bunuri mobile; d) evaluări de acțiuni și alte instrumente financiare; e) evaluări de fond de comerț și alte active necorporale; f) verificări de rapoarte de evaluare. 

Volumele cele mai mari de activitate (ca număr de rapoarte) ale evaluatorilor, conform raportărilor anuale sunt: 

  1. Garantarea împrumutului (asimilată aici și reeșalonarea datoriilor către stat) 

     2. Raportare financiară (pentru situațiile contabile) 

     3. Impozitarea clădirilor 

precum și 

     4. Evaluări pentru instanțe judecătorești 

     5. Proceduri de insolvență/faliment, respectiv, executare silită 

     6. Fuziuni, achiziții, delistare 

     7. Alte scopuri (incluzând aici și Verificarea evaluărilor) 

Dacă urmărim primele 3 poziții (cu o pondere cumulată de peste 70%), se remarcă faptul că informațiile și documentele ajung la evaluatori de la băncile (instituțiile de credit) destinatare ale rapoartelor și de la entitățile raportoare (în general supuse proceselor de auditare), pentru ca în baza lor să fie definite și atașate tipuri de valori (uzual valoare de piață sau de lichidare pentru garantare sau valoare justă pentru raportare) utilizate în scopurile guvernate de standarde de evaluare bine definite și diferențiate.   

Pe de altă parte, la impozitarea și asigurarea clădirilor scopul nu urmărește „estimarea unor sume pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă)”, ci, așa cum rezultă și din pozițiile 4 și 5, serviciile de evaluare sunt derulate în cadrul unor proceduri publice și transparente, coordonate de instanțe judecătorești, respectiv de alte entităţi raportoare. 

Referitor la aspectele deosebit de importante în ceea ce privește prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului, evaluatorii autorizați sunt menționați expres la art. 5, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 129/2019, alături de auditori, experți contabili și contabili autorizați, consultanți fiscali, persoanele care acordă consultanță financiară, de afaceri sau contabilă, ca entități raportoare care intră sub incidența acestei legi. 

Astfel, și evaluatorilor autorizați le revin toate obligațiile legale referitoare la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului, și anume, pe scurt: 

  1. Desemnarea responsabilului în aplicarea prevederilor Legii nr. 129/2019 
  2. Evaluarea riscurilor activității desfășurate referitoare la expunerea la spălarea banilor și la finanțarea terorismului 
  3. Stabilirea de norme interne, mecanisme de control intern și proceduri de administrare a riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului 
  4. Raportarea către ONPCSB 
  5. Păstrarea documentelor 
  6. Obligații decurgând din controlul entităților raportoare 
  7. Instruirea entităților raportoare 

În ceea ce privește Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România, potrivit Legii nr. 129/2019, aceasta are calitate de organism de autoreglementare pentru evaluatorii autorizați. 

Pentru aplicarea corectă și corespunzătoare a Legii nr. 129/2019, ANEVAR a încheiat cu ONPCSB un Acord de colaborare. 

Printre măsurile luate de ANEVAR, amintim: 

  • Diseminarea informațiilor primite de la ONPCSB către membri în vederea cunoașterii tuturor modificărilor legislative, precum și a oricăror informații necesare pentru aplicarea măsurilor legale, de exemplu Lista persoanelor sancționate internațional, a jurisdicțiilor necooperante etc. 
  • Informarea membrilor cu privire la sesiunile de instruire organizate de ONPCSB. 
  • În cadrul misiunilor de monitorizare a Departamentului de verificare și monitorizare sunt trecute în revistă și prevederile Legii nr. 129/2019, pe de o parte în ce măsură sunt implementate prevederile acesteia, pe de altă parte, sprijin în implementare. 
  • În fiecare newsletter lunar, ANEVAR amintește membrilor de acest subiect și de ultimele noutăți în domeniu. 

 

De asemenea, ANEVAR a elaborat un proiect de hotărâre ce conține un set de Recomandări pentru evaluatorii autorizați, referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 129/2019, urmând a fi prezentat ONPCSB, aprobat și diseminat membrilor. 

În anul 2022 a avut loc o evaluare națională a României, realizată de Moneyval, cu scopul de a analiza legislația existentă, modul de aplicare a acesteia, implementarea sa de către toate instituțiile cu atribuții în domeniu, cazuri concrete de identificare a infracțiunilor de spălare a banilor etc. 

În ceea ce îi privește pe evaluatorii autorizați, s-a concluzionat că acest domeniu prezintă un risc foarte scăzut, iar măsurile luate sunt corecte. 

Totodată, s-a constatat că evaluatorii autorizați sunt conștienți de acest sector infracțional și că aplică prevederile legale incidente. 

E adevărat că provocarea cea mai mare rămâne în continuare identificarea beneficiarilor reali – temă extrem de actuală și de dificilă în toate domeniile și în toate statele.   

ANEVAR se preocupă în permanență de informarea și instruirea membrilor, astfel încât aceștia să dispună de cele mai eficiente și mai actuale instrumente pentru a contribui cu succes la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, conform legislației în vigoare.