Hindsight sau cum am trăit Marea Recesiune

Autor: Mihaela Matei, Marketing Supervising Associate EY România,

coordonatorul proiectului EY Antreprenorii vorbesc

„România va fi ocolită de criză”, „România are ași în mânecă în lupta cu criza”, „stăm mai bine decât economiile dezvoltate, care vor fi mai afectate de recesiune”, “am scăzut în primul trimestru din 2009, dar mai puțin decât Germania”, „vom reveni puternic pe creștere din 2011, la rate de plus 5%”. Așa se scria în 2009-2010 despre perioada economică dificilă cu care ne confruntam, la o căutare pe Google.

Tot cu ajutorul Google, putem vedea cum a evoluat în timp nivelul de interes pentru criza economică și pentru recesiune în România. Valorile din graficele de mai jos reprezintă interesul de căutare relativ la cel mai înalt punct din grafic. Vedem cum subiectul crizei a atins cel mai mare nivel de interes în noiembrie 2008 – ianuarie 2009, când se vorbea despre previziunile pentru anul următor și despre ce se întâmpla în economiile dezvoltate. La o căutare după “criză economică România” însă, vârful de interes a fost de abia în mai 2010, când noi ieșisem deja din recesiune. Conform datelor Eurostat, economia României a scăzut în fiecare trimestru începând cu trimestrul al patrulea 2008, până în primul trimestru al anului 2010, exceptând T3 2009, când s-a înregistrat o creștere de 0,1%.

La noi, recesiunea s-a declarat oficial în iunie 2009, moment care coincide și cu maximul de interes pentru subiect în căutările Google. Deși este o diferență conceptuală semnificativă între criză și recesiune, în România s-a vorbit tot timpul mai ales despre criză.

Mult timp după ce a început să fie resimțită local criza financiară, urmată de recesiunea debutată în Statele Unite încă din 2007, la noi se evita etichetarea fenomenului cu sintagma “recesiune economică”. Se vorbea despre criză financiară sau economică, dar nu despre recesiune. O explicație ar putea fi că recesiunea debutase printr-o criză de lichidități, de unde titlul criză, dar am vorbit despre “criză” și pentru că ne-am fi dorit să rămânem la acest stadiu.

Mai ales pentru că o criză se referă la un moment clar delimitat în timp, pe când eticheta “recesiune” ar fi dat o amploare și mai mare condițiilor pe care le trăiam zi de zi ca oameni obișnuiți sau ca și companii. Alții se refereau la recesiune sub forma de “ceea ce unii numesc recesiune”, fără să își asume termenul. De exprimarea “Marea recesiune” nici nu putea fi vorba.

În 2008, mulți manageri români refuzau termenul de recesiune

Deși începută în decembrie 2007 în State, nu doar că terminologia de recesiune nu era uzuală, dar mulți manageri refuzau, chiar și la sfârșitul lui 2008, să accepte că și companiile din România vor fi afectate. Doar trăiam într-o economie cu una din cele mai mari creșteri economice din Europa, 7,3% în 2008.

Acum, beneficiind de ceea ce englezii numesc hindsight, dispoziția ca fenomenele din trecut să pară mult mai clare și explicabile prin ceea ce știm în prezent, e posibil ca totul să ne apară mult mai evident decât era în 2008-2009. Chiar și la începutul lui 2009, erau încă mulți care credeau că trăim un blocaj și că în câteva luni economia își va reveni.

Cu cât înaintam în 2009, noua realitate economică devenea din ce în ce mai clară pentru cei mai mulți dintre noi. După ce am conștientizat că traversăm o recesiune și că aceia care strigau „lupul!” nu o făceau neapărat de dragul posterității profețiilor și al senzaționalului, cea mai des întâlnită reacție a fost: de ce noi? De ce am fost tocmai noi așa de ghinioniști să trăim cea mai mare recesiune de la depresiunea din 1929? Ne vedeam subit erodate veniturile prezente și viitoare, la fel ca și perspectivele de carieră, iar antreprenorii se încurajau să își păstreze la niveluri decente indicatorii financiari pentru că “trebuia”.

Între timp, am trecut peste șoc, am metabolizat recesiunea, am acceptat pierderile efective sau de oportunități, ne-am acomodat cu incertitudinea și austeritatea, iar unii dintre noi au început să vadă oportunități de afaceri în recesiune. Costurile de personal au scăzut, dând posibilitatea unor start-up-uri să aibă acces la profesioniști de a căror expertiză și entuziasm nu ar fi putut beneficia altfel. Dar, cel mai important, am avut parte de o reașezare a valorilor personale. Consumerismul s-a temperat, banii nu mai sunt pe primul loc și am început să ne dorim lucruri care dau o semnificație mai relevantă muncii noastre decât veniturile în sine.

Azi, nu doar că perioada începută la sfârșitul lui 2007 este denumită de economiști recesiune, ci primește, pe bună dreptate, și adjectivul “mare”. Subiectul este dincolo de orice controversă, cu un articol inclusiv pe enciclopedia “pentru toți”, Wikipedia.

Și FMI a întârziat etichetarea recesiunii

Cu bune și cu rele, Marea Recesiune rămâne cu câteva statistici pentru manualele de istorie economică. Deși debutată în Statele Unite în decembrie 2007, a fost catalogată după definiția FMI (scădere în PIB-ul mondial timp de un an calendaristic) ca recesiune globală de abia la sfârșitul lui 2009. Recesiunea ar fi fost identificată ca atare chiar mai devreme, dacă FMI ar fi comparat și date trimestriale, nu doar anuale. Pentru că din trimestrul al treilea 2008 până în primul trimestru 2009, conform datelor de la OECD, economia mondială a scăzut în fiecare trimestru.

Așadar, nu doar noi am întârziat etichetarea recesiunii ca atare, ci și FMI. Bineînțeles că întârzierea a avut ca motivație și dorința de a proteja cât mai mult piețele financiare de reacția emoțională la o asemenea veste.

Revenind la statistici, după ce s-a stabilit că suntem în recesiune, au început discuțiile cât de profundă este. Acum știm că Marea Recesiune este cea mai mare recesiune globală după cea din Al Doilea Război Mondial (care se numește Marea Depresiune), înaintea recesiunilor din 1975, 1982 și 1991.

Dincolo de cifre, această perioadă încă volatilă a adus un nou fel de a privi lumea din jur. Ne punem întrebari în legătură cu modelele de business, cu felul „tradițional” de a comunica, de a conduce afaceri, iar asta este noua provocare.