Search
Sambata 20 Iulie 2024
  • :
  • :

Întoarcerea lui J. J. Rousseau în viitorul erei digitale. Enciclopedism vs Digitalizare

Avocat Carmen Maria Capră, Baroul Sibiu                       

                                                                           

„Cogito, ergo sum” 

Prezentul eseu este despre palingenezie și regenerare morală, adresându-se celor care vor să privească în efervescentul secol al Luminilor și să-l proiecteze în prezenta epocă digitală. 

Păstrând proporția și acceptând distanța istorică dintre cele două repere, concepția stoică legată de teoria ciclului istoric care susține revenirea periodică a acelorași evenimente, mijlocul secolului al XVIII-lea și începutul secolului XXI se confruntă cu aceleași probleme ale viciilor civilizației, jocului de interese și amor propriu al politicienilor, nostalgiei sufletelor frumoase ce-și caută fericirea într-o lume egoistă, individualistă și deloc altruistă. 

J.J. Rousseau a lansat profeția, în 1762, în Emile: „Ne apropiem de starea de criză și de veacul revoluțiilor… cred că e cu neputință ca marile monarhii ale Europei să mai dăinuie mult timp”, prezicând o democrație printr-o revoluție republicană. Revoluția este singura soluție pentru alungarea monarhiei și despotismului și pentru domnia virtuții sub suveranitatea unui legislativ providențial care va instaura libertatea, egalitatea, virtuțile, compasiunea și unirea bogatului cu săracul, pentru ca legile să fie drepte. 

Deși pesimist prin felul de a fi cu privire la cele de mai sus, în  spiritul Iluminismului, s-a simțit dator să trezească conștiința maselor ca un ultim remediu pentru salvgardarea Europei. Era convins că prin rațiune și gândire se poate ajunge la un viitor glorios: o societate în care oamenii egali și liberi vor prospera economic și vor găsi fericirea. Prin normele prescrise în cele două tratate, Emile și Contractul social, Rousseau a avut ca scop trezirea maselor la conștiința de sine care le face să fie egale și libere, într-un sistem politic în care legile pot fi și drepte. 

Proiectul propus în Contractul social constituie temelia conceptuală a statului de drept. 

Azi sintagma drepturile și libertățile omului este colocvială, fiind întâlnită la toate vârstele și categoriile sociale. Omul modern le consideră un dat și o normalitate. Este greu de apreciat cât se cunoaște conținutul juridic al acestei noțiuni care aparține domeniului dreptului și filozofiei dreptului, important este ca omul modern să conștientizeze că principiile statului de drept sunt corolarul a peste 300 de ani de ideologie, revoluții și evoluții sociale, având obligația morală de a fi păstrătorul acestor valori. 

Geneza statului de drept se află în gândirea, ideologia și filozofia Iluminismului. Corifeii secolului al XVIII-lea au înțeles că abuzurile, inechitățile, îmbogățirea fără precedent a unei clase sociale prin pauperizarea celeilalte clase sociale nu pot fi înlăturate decât prin „luminarea” conștiinței maselor. Animați de această dorință de trezire a spiritului uman căzut într-o lungă letargie era nevoie de o revoluție ideologică. Omul trebuia să învețe să gândească singur cu ajutorul rațiunii. Sub deviza Saper aude/Îndrăznește să gândești, au dat curaj oamenilor să fie propriii lor stăpâni și să gândească singuri, au adus triumful rațiunii asupra ignoranței și dogmei religioase, oferind argumente raționale și științifice la problemele sociale, politice, economice și religioase ale epocii. 

Așa s-a născut ideea unei enciclopedii ce a generat revoluția enciclopedismului care a fost prolegomene la revoluția socială din anul 1789. Profeții Iluminismului au „aruncat pe piață” Enciclopedia sau Dicționarul rațional al științelor, artelor și meseriilor lansată de Denis Diderot, care a schimbat modul de gândire obișnuit. A fost un mod de a trezi conștiința individuală, de a contura voința generală și conștiința socială. Proiectul amplu pe care l-a lansat Diderot a avut cel mai mare impact asupra individului, a ridicat vocea împotriva bisericii și monarhiei și a deschis calea spre triumful gândirii libere, iar impactul a fost unul care a trecut granițele Franței, răspândindu-se în întreaga Europă. Proiectul lui Diderot a fost un mare succes și a inspirat mai multe proiecte similare, cum ar fi Encyclopædia Britannica din Marea Britanie (prima ediție, 1768), precum și Brockhaus Enzyklopädie din Germania (începând cu 1808). 

Ediția princeps are pe prima pagină o gravură (realizată de Bonaventure-Louis Prevost după un desen de Charles-Nicolas Conchin) ce reprezintă, alegoric, Adevărul ridicat într-un con de lumină strălucitoare prin intermediul a două figuri ce reprezintă Rațiunea și Filozofia.       

Diderot a explicat proiectul astfel: „Aceasta este o lucrare care nu poate fi finalizată decât de o societate de oameni de litere și muncitori calificați, fiecare lucrând separat din partea sa, dar toți legați împreună numai prin zelul lor pentru cele mai bune interese ale rasei umane și un sentiment de bunăvoință reciprocă”.  

Enciclopedia are 32 de volume, 21 de volume de text și 11 volume de ilustrații, 74.000 de articole scrise de peste 130 de contribuitori. Semnatarii Enciclopediei, filozofi, oameni de știință și tehnicieni, promovează inovația și cercetarea, constituind un adevărat prolegomene pentru revoluția industrială a secolului al XIX-lea și pentru  revoluțiile sociale europene, promovează o nouă ordine etică și morală, propun un concept de cetățenie antidogmatică și cu o morală autonomă. Articolele scrise în Enciclopedie au ca drept scop să modifice opinia și modul de gândire, să schimbe mentalitatea și obiceiurile vremurilor, să transforme mentalitatea contemporanilor și să dea frâu liber cugetului. 

Impactul social al Enciclopediei franceze a fost unul inimaginabil: s-a creat o mișcare revoluționară care a făcut trecerea de la absolutismul Evului Mediu la epoca modernă, punându-se bazele statului de drept. 

Secolele care au succedat enciclopedismului nu s-au confruntat cu asemenea schimbări majore de mentalitate și conștiință socială, marele progres făcându-se în mintea omului care a înțeles că poate fi propriul lui stăpân. Aceasta a fost poarta de lumină care a deschis calea spre noi trepte de cunoaștere și progres. Chiar dacă în secolele XIX și XX omenirea a cunoscut războaie, revoluții, abuzuri, prigonire, discriminări, catastrofe economice, schimbări ideologice, dictaturi, foamete, lipsuri, omul a mers în progres pe toate palierele.  

Debutul secolului XXI fost unul exploziv, globalizarea tehnologiei informației și comunicării, precum și dezvoltarea internetului au produs marea revoluție digitală. Influența acestora asupra individului și a societății este una majoră și este comparabilă cu cea produsă de enciclopedism.  

S-a făcut trecerea de la epoca postmodernă la epoca digitală. Parafrazându-i pe iluminiști, putem afirma că mottoul secolului al XXI-lea este: Ai internet, deci exiști! 

Odată cu evoluția economică și tehnologică a societății, secolul XXI a revoluționat accesul la informații și comunicare, prin dezvoltarea internetului, dezvoltarea inteligenței artificiale, crearea unor platforme sociale de comunicare și crearea într-un mediu virtual a unor baze de date ce conțin informații cu privire la toate palierele societății: politic, economic, administrative, medical, bancar etc. 

Așa a apărut un nou drept fundamental al omului, accesul la internet, consacrat ca atare de Organizația Națiunilor Unite printr-o rezoluție din 07.07.2016. 

Pragmatismul, eficiența, celeritatea fac ca aceste noi trepte de cunoaștere să devină indispensabile omului.  

Pe piața informaticii se vorbește deja despre inteligența artificială socială – crearea unor mașini care să poarte conversații cu omul, despre filozofia și etica inteligenței artificiale – poate o mașină să aibă conștiință de sine, despre inteligența artificială în arte – există deja aplicații ale inteligenței artificiale în artă, arhitectură și design.  

Dacă inițial internetul a fost folosit ca un canal de comunicare, azi aplicațiile pe internet sunt omniprezente în toate activitățile zilnice ale omului modern.  

Ne place sau nu, omul postmodern este sclavul internetului. Iată cum despotul rege de la 1789 s-a transformat într-o rețea de tehnologie informațională. Și peste toate, de parcă nu ar fi îndeajuns un astfel de monarh, suntem „amenințați” de soția monarhului, prea ispititoarea inteligență artificială.  

Toată această revoluție digitală transformă omul. S-a produs o schimbare de mentalitate și atitudine și s-a creat cale liberă manipulării conștiinței sociale. Omul postmodern riscă să piardă marele trofeu dăruit de Iluminism: rațiunea, cugetarea și libertatea. 

Oamenii politici, teoreticieni ai filozofiei dreptului, practicieni ai dreptului, specialiști din domeniul informaticii își unesc forțele pentru a proteja statul de drept. Este nevoie de acțiune comună, de flexibilitate și adaptabilitate a conceptelor și normelor statului de drept în această nouă eră.  

Un bun exemplu în acest sens este adoptarea în 26.10.2012 a Tratatului privind Uniunea Europeană care consacră domnia și supremația legii, libertatea și demnitatea umană, respectarea drepturilor omului, egalitatea în drepturi, separația puterilor în stat, protecția judiciară eficace prin accesul direct la instanțe de judecată independente, concepte ce își au sorgintea în frământările secolului luminilor. În același sens, exemplificăm Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor şi drepturile conexe pe piaţa unică digitală şi de modificare a Directivelor 96/9/CE şi 2001/29/CE ce a fost adoptată de Parlamentul European la data de 26 martie 2019, de Consiliul Uniunii Europene la data de 15 aprilie 2019 şi a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 130/92 din 17 mai 2019. 

                                     

********* 

Imaginar (precum în celebra serie de filme americane științifico-fantastice „Back to the Future”, apărută în anii 1985-1990) îl invit pe J.J. Rousseau să adapteze și să actualizeze Contractul social în contextual erei digitale. Îl rog să se grăbească, pentru că există riscul ca inteligența artificială să-i fure startul, iar agresivitatea crepusculară a tehnologiei informatice va confirma teoria lui Thomas Hobbes – teorie mult combătută de Rousseau – conform căreia starea naturală a omului este lupta tuturor împotriva tuturor/bellum omnium contra omnes, iar omul va deveni propriul său dușman/Homo homini lupus est. 

De ce în epoca postmodernă Contractul social al lui Rousseau este actual și prezintă interes? Prezint pledoaria mea în favoarea lui J.J. Rousseau. 

În climatul social-politic al enciclopedismului, în 1762 J.J. Rousseau publică la Amsterdam un studiu ce devine un „mic tratat asupra principiilor de drept public” intitulat „Despre contractual social sau Principiile dreptului politic” (Contractul Social). Epigraful lucrării este un citat din Virgiliu – „Foederis aequas/Dicamus leges” – Eneida, XI, 321 „Să propunem un tratat în care condițiile să fie echitabile”. 

Un veritabil tratat de filozofie politică ce aduce omul ca subiect de drepturi și obligații, care se supune lui însuși și depinde doar de legile pe care și le prescrie în contract. Folosind noțiunea de democrație directă, revigorând conceptul anticilor despre democrație, pledează pentru recunoașterea egalității oamenilor la naștere și pentru dreptul acestora de a fi liberi și egali, pentru voința generală care este temelia organizării statului și instituțiilor sale, pentru interesul general guvernat de legea datoriei, căreia să i se supună politicienii cinstiți și morali și pentru suveranitatea poporului, care se exprimă prin voința generală. 

În același fel cu gândirea epocii iluministe, Rousseau propune o radicală schimbare a organizării societății, a statului și a procesului legislativ. 

Fără a face o cercetare exhaustivă a operei lui J.J. Rousseau, care a contribuit la reformele politice și revoluțiile sociale, sintetizăm doar acele principii general valabile care au constituit în timp, în special în secolul XX, ideologia statului de drept. 

Oamenii se nasc liberi și egali, fără ca natura sau Dumnezeu să le confere unora o autoritate specială asupra altora. Inechitățile și subordonarea o face societatea, limitându-i drepturile și acțiunile. Libertatea individului este nenegociabilă și inalienabilă pentru că renunțarea la libertatea proprie înseamnă „renunțarea la calitatea ta de om, la drepturile și chiar la datoriile umane”. 

Pornind de la această constatare, Rousseau promovează conceptul de voință generală a poporului care este necesară pentru legiferarea de legi.  

Dezvoltă conceptul de suveranitate a voinței generale, inovator în acea epocă fiind schimbarea esenței suveranității – dinspre natură înspre voința generală – adică înspre popor. Suveranitatea se exercită doar de către popor, iar un popor nu este liber decât atunci când își manifestă singur voința. Suveranitatea este unică și indivizibilă, rezidă doar în popor, ca un principiu al legitimității puterii. 

Face distincție între puterea legiuitoare („deputații nu vor putea fi altceva decât purtătorii de cuvânt ai poporului care i-a ales”) și puterea executivă, pe care Rousseau o numește guvernământ sau administrație supremă, iar funcționarii însărcinați cu executarea legilor sunt mandatarii poporului. 

În viziunea lui Rousseau, separația puterilor este necesară pentru „protejarea puterii legislative de corupție, corupția fiind definită ca „o abatere de la moralitate și de la datorie”, spre deosebire de contemporanul său, Montesquieu care susținea necesitatea separației puterilor în stat pentru ca ele să se echilibreze una pe alta, separația puterilor nefiind decât un mijloc pentru limitarea suveranității.  

Atunci când s-a publicat Contractul social, lucrarea a fost interzisă, nefiind pe placul guvernanților și al bisericii. Ulterior, după 1789, a devenit Biblia Adunării Naționale, iar Robespierre s-a declarant un admirator înfocat al scrierilor lui Rousseau. 

Spre deosebire de ceilalți gânditori și filozofi ai Iluminismului, Rousseau se evidențiază cu două principii de bază ale democrației autentice, principii extrem de actuale și în zilele noastre. 

În primul rând, principiul unicității și indivizibilității puterii suverane a poporului ca unică piatră de temelie a democrației. 

Fiind preocupat de conceptul de voință generală, face distincție între interesul privat al fiecărui individ și interesul comun și general, acesta fiind cel care generează voința generală, care este sursa legilor și totodată regula celui drept și a celui nedrept. „Voința generală este în fiecare individ un act pur al intelectului care în tăcerea pasiunilor se gândește la ceea ce omul poate cere de la semenul lui și la ceea ce semenul lui are dreptul să îi ceară lui”. Această definiție se regăsește în Manuscrisul din Geneva, care este prima versiune a Contractului social. 

În al doilea rând, Rousseau a privit omul nu doar prin natura sa rațională, ci și prin natura sa afectivă. Corifeii Iluminismului s-au centrat în conceptele și teoriile lor pe supremația și necesitatea rațiunii. Acest lucru era în logica evenimentelor, întrucât se dorea a suprima întunericul ignoranței Evului Mediu și despotismul. 

Rousseau a fost original prin faptul că a știut să privească la ambele fațete ale naturii umane, atrăgând atenția că omul nu este doar rațiune, ci și sentiment și emoție. „Guvernele au nevoie de o bază mai solidă decât simpla rațiune: există o categorie de legi care nu se gravează în marmură, ci în inima cetățenilor și în timp ce altele se învechesc și intră în declin, acestea susțin adevărata constituție a statului”. 

Iată doar câteva dintre argumentele pledoariei în favoarea Contractului social. Nu mi-am propus să conving, ci doar să expun un crâmpei din istoria omenirii care a pus fundamentul statului de drept. 

 

                                          ************* 

 

Privesc cu admirație fresca alegorică a sculptorului francez neoclasic Joseph Chinard aflată pe frontispiciul Primăriei din Lyon.  

Pe postamentul frescei stă scris, în oglindă, Libertate – Egalitate, iar în partea superioară Drepturile omului – Legile Republicii. Sunt asemenea unor vestale romane care întrețin focul sacru al democrației. Cea care înfățișează drepturile omului poartă în mână o cunună de lauri, semn al biruinței, iar cea care reprezintă legile republicii cuprinde între palme un triunghi echilateral, simbolul celor trei puteri ale statului.  

Cu gândul la statul de drept, mesajul pe care-l percep este un adevăr incontestabil. Drepturile omului se fundamentează pe libertățile lui, iar legile statului nu pot fi decât echitabile, bazate pe egalitatea oamenilor. Aceste adevăruri sunt alfa și omega democrației postmoderne. 

Prețuirea mea sporește cu atât mai mult cu cât conștientizez că această operă de artă este, practic, chintesența Contractului social și a marelui trofeu al Iluminismului. Este singura alternativă viabilă pentru supraviețuirea omenirii. Și asta nu o spun ca o diletantă în ale științelor tehnologiei informației, ci o explică argumentat marele om de știință Jeff Hawkins în cartea sa „On Intelligence” din anul 2004 și o reconfirmă într-un interviu: „Este ușor să fii păcălit să crezi că un chatbot precum ChatGPT este inteligent ca noi, dar nu e. Chatboții cunosc doar statistici ale textelor. Inteligența umană se bazează pe călătoriile în lumea întreagă, atingerea lucrurilor, simțirea texturilor, observarea a ceea ce se întâmplă când interacționăm cu lumea și conversația cu semenii noștri. Un chatbot te poate păcăli să crezi că știe și el aceste lucruri, dar în realitate poate doar să redea un text bazat pe ce au scris oamenii. Chatbotul nu înțelege lumea așa cum o facem noi”.  

Sunt optimistă, speranța este acolo bine ferecată în cutia Pandorei, viitorul omenirii arată bine! Simt cum sufletul meu zâmbește… simt, deci exist! Câștigătorul va fi Rousseau. Indiferent de vremuri și epoci, spiritul iluminist premergător valorilor modernității încă nu s-a stins, Enciclopedia este un proiect neterminat ce continuă a se scrie.