Search
Duminica 21 Iulie 2024
  • :
  • :

Omul recent și conștiința juridică

Prof. univ. dr. Bogdan Liviu Ciucă 

 

Într-o prezentare a lucrării Omul Recent”, Mircea Cantor preciza: „Omul recent este o meditație despre lumea de astăzi a unui modern nesatisfăcut de propria modernitate. Este o critică a modernității care nu se mulțumește nici cu proclamațiile suficiente ale modernității, nici cu regretele tradiționalismului o interogație asupra modernității suscitată de presiunea dureroasă că ori de câte ori ți se deschide în față un drum, altele ți se deschid în spate ori în laterală”. Fără să vreau, citind aceste rânduri, gândurile mi s-au îndreptat spre drept și spre atât de doritele constante ale acestuia. 

Cumva, parcă intuindu-mi frământările, Mircea Cantor continuă prezentarea Omului Recent accentuând relația-conflict dintre modernitate și tradiție, amintind că atunci când „ne închinăm bigot la minunile modernităţii, cum ne îndeamnă zelatorii modernităţii și delatorii tradiţiei, în sufletele noastre se tânguiesc toate bogăţiile pe care le-am pierdut înlăuntru atunci când trupurile noastre au progresat în afară”, practic, în text, se pledează pentru valoarea tradiției, pentru constante valorice ce ar trebui să străbată nealterate vremea și vremurile, susținând, în același timp, valorile pozitive ale modernității. 

Sub aceleași frământări și căutări se află și Dreptul. Formând societatea și fiind în același timp format de aceasta, dreptul se luptă să facă legătura între tradiție și modernitate. 

Dreptul se transformă odată cu cetatea și transformă cetatea în funcție de context, nevoi și obiective. 

În toată această frământare, constantele dreptului devin fundamentale și impun o analiză profundă și o susținere complexă. 

Conștienți de faptul că dinamica dreptului este legată de cea a statului și a societății în general” susținem abordarea care proiectează constantele dreptului ca o valoare perenă, necesară și fundamentală pentru evoluția unei societăți. 

Dacă suntem de acord că, „Omul recent” este conectat la valorile prezentului, dar este și supus, în același timp, culturii specifice unei societăți la un anumit moment dat, suntem provocați a analiza relația dintre „omul recent” – „cultura juridică văzută ca parte fundamentală a culturii unei societăți” – și „conștiința juridică” văzută ca rezultantă a celor două concepte. 

Astfel, apreciem că „omul recent” este cel care supus vremurilor, copleșit de modernitate și schimbările conceptuale impuse de consumerism, se luptă cu desprinderea de o cultură ce impune prin educație valori pe care momentul le considera desuete. Dorind confortul, susținând eficiența și apreciind noile tehnologii, „omul recent” se raportează atât la viitor, cât și la trecut. 

În toată această luptă de adaptare, întrebarea care se naște este legată de valorile ce ar trebui să fie perene, să străbată vremurile și să asigure o societate echilibrată și consolidată din punctul de vedere al valorilor statului de drept și al drepturilor fundamentale ale individului. 

Depășind abordările care privesc aceste constante ca fiind, în principal, raportul juridic și obiectul raportului juridic, apreciem perspectiva conceptual-culturală a unor constante ale dreptului ce pot fi cultivate prin educație, începând cu nivelurile primare ale învățământului, continuând cu formele de învățământ universitar, și apoi consolidate prin pregătire profesională permanentă. 

Această apreciere este, dintr-o anumită perspectivă, generată de însăși definiția dreptului filosofic, care, sub influența lui Aristotel și a lui Platon, considera dreptul ca fiind însăși ideea de dreptate și obligația de a da fiecăruia ceea ce merită sau i se cuvine. 

Amintim în acest context de Cicero, care a impus Termenul de Cultură a sufletului” făcând referire la cultura națională și implicarea culturii juridice în formarea acesteia”. 

Într-o lucrare semnată de Dumitru Popa și Botomei Mihaela se susține conceptul de „conștiință juridică” ca fiind o veritabilă „instituție ce derivă de la societate și își găsește suportul în relațiile reciproce dintre oameni”, precizându-se că „dreptul este indisolubil legat de evoluția generală a societății”, iar componentele esențiale ale sistemului juridic ar fi: „conștiința – dreptul – relațiile juridice (ordinea de drept)”. În acest sens, autorii susțin tema „conștiinței juridice”, care joacă un rol de receptor al stimulilor generați de societate și reprezintă o premisă a dreptului, funcția normativă a acestuia fiind mijlocită de „ipostazele conștiinței prin care omul devine subiect propriu-zis și titular de drepturi”. 

Încercând să nu devin prizonierul teoriei absolute ce-și pierde utilitatea prin neaplicare, mă întreb dacă nu ar fi provocator de cercetat „omul recent” prin comparație cu „omul etern” și dacă concluziile la care am ajunge nu ne-ar ajuta să înțelegem valoarea unor constante ce ar trebui să echilibreze societatea aflată în prezent într-un conflict permanent cu sine însăși. 

G.K. Chesterton, în lucrarea Omul etern” încearcă să analizeze călătoria spirituală a întregii omeniri, cu accent pe civilizația vestică”, subliniind valorile religioase și contribuția acestora la menținerea unui sistem de referință valoric care străbate istoria. 

Fără să analizăm în acest material teoriile privind originile omului, discutabile și controversat abordate, autorul susține teoria setului de valori impuse de o religie ce face ca acel set de valori să supraviețuiască în timp datorită fricii sau iubirii omului față de Divinitate. 

Amintim în acest sens și teoria scriitorului C.S. Lewis care susține că omul etern” este cel mai puternic apărător al valorilor creștine și fără să vreau, descoperind această abordare, m-am lăsat sedus de întrebarea și provocările generate de aceasta, dacă nu cumva valorile creștine sunt secretul existenței omului etern”, și aceasta nu din perspectiva omului care este în afara acestor valori, ci a omului care este un rezultat al acestora. 

Revenind la teoria omului recent și la provocările pe care acesta le generează, pledez pentru relația dintre constantele dreptului, conștiința juridică și Om. Cred astfel că Omul recent și Omul etern se află cumva într-o simbioză conflictuală, din care se naște societatea de mâine. 

Închei acest eseu folosindu-mă de o abordare a academicianului Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, care, susținând că „valorile perene trebuie transmise prin educație”, în cadrul Simpozionului Internațional de Teologie, a declarat: „În orice făptuiește și gândește omul, acesta este angajat valoric. Poziția apărată de diferite forme de pozitivism în secolul trecut, unele păstrându-se în mod anacronic până astăzi, a neutralității axiologice, este doar un mit – unul lipsit de orice fertilitate culturală și de șansă a adevărului”. 

Depășind critica acestei concluzii, academicianul Mircea Dumitru militează pentru valorile perene care dau identitatea culturală a ființei unui popor și aceasta trebuie transmisă prin educație”, iar tinerii studioși trebuie socializați prin interiorizarea acestor valori, care dau sens, coerență și scop acțiunii sociale”. 

Omul recent, ca și Omul etern, rămâne un făuritor și un făurit de ceea ce se cheamă constante ale dreptului, formând o conștiință juridică ce face coexistența acestora posibilă.