Prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, președinte, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” – București
Motto: „La vârsta la care Egiptul o cerea hierofanților săi, Pitagora deveni legiuitor și socoti că e mai ușor să-i înveți pe oameni decât să îi înșeli”
Personaje: „Maestrul” – Profesorul Momcilo Luburici, „Discipolul” – Subsemnata „D”
Maestrul: Este bine, este chiar foarte bine că se „reîncheagă” voința oamenilor de a trăi într-un Stat al Dreptății.
Întrebarea fundamentală este aceasta: Statul de Drept a fost vreodată realizat de vreun popor, undeva, cândva?
Mă întorc la Pitagora și știi prea bine, nu-i așa, că, dincolo de înălțimea culturii organizaționale, culturii sociale și culturii juridice de secol al șaselea înaintea erei noastre, totuși marele învățat îndemna tinerii, reuniți în Academia de la Crotona să plece în lumea largă care se afla dincolo de granițele Greciei Mari, pentru a găsi, dacă ar exista, acel Stat al Domniei Legii.
Sigur că mesajul Înțeleptului Pitagora nu era al unui resemnat, dimpotrivă cu dragostea sa față de poporul său primea în Academia Sa, după o selecție severă, pe cei mai vrednici cetățeni, de regulă tineri, dornici să îndeplinească un Stat al Dreptății, care trebuiau să parcurgă patru nivele succesive eliminatorii, la final urmând să fie consacrați drept Legislatori.
Discipolul: Pitagora a fost primul în cultura occidentală care a conceput Statul Ideal, acel Stat al Domniei Legii și a trudit la posibila realizare a unei asemenea Cetăți.
În doctrina sa consacrată acestui Proiect a acordat atenție sporită celor trei „categorii” esențiale: cârmuitorul, poporul și înțelepții.
Suveranul trebuia să fie un Om Ales, definit prin Spiritul Dreptății, poporul trebuia să fie educat, iar înțelepții trebuiau să întrupeze, asemenea cârmuitorului, și alese însușiri morale; de asemenea ei, înțelepții, urmau să vegheze să nu existe abateri de la Calea Dreptății.
Din nefericire pentru întreaga umanitate, aceia care dețineau puterea în epocă au determinat finalul tragic al membrilor Academiei lui Pitagora în ura și în frica lor față de Proiectul Statului Dreptății. Prea multă Putere acumulată de o mână de neisprăviți a luat mințile acestora, iar umanitatea trăitoare în partea occidentală și-a ratat șansa devenirii sale.
Ce deranja cel mai mult pe acei nevolnici diriguitori care au hotărât exterminarea fizică a tinerilor discipoli ai lui Pitagora? Evident că limitarea puterii lor, a autorității lor, a privilegiilor pe care și le acordaseră, întrucât în Statul Dreptății s-ar fi instaurat autoritatea dreptului.
Maestrul: Da, i-au exterminat fizic, dar spiritul acelor tineri și al Maestrului lor captivaseră mii de alți tineri, de cetățeni ai Greciei Mari, astfel încât „Proiectul” este reluat „în forță” de Socrate și, mai apoi, de Platon.
Socrate a devenit al doilea martir, după Pitagora, „așezându-și”, la rândul său, sacrificiul suprem la temelia construcției Statului de Drept. El a demonstrat că înălțimea spirituală și înălțimea morală pe care trebuia să le atingă Conducătorul Cetății ideale sunt accesibile omului de rând pe care l-a întrupat…
A mers atât de departe cu devotamentul și cu atitudinea sa culturală față de realizarea Statului Discipolul: de Drept încât în fața Tribunalului Poporului – a cărui existență și consolidare a susținut-o – ar fi putut să ceară achitarea – din lipsă totală de probe – dar a preferat să bea cucuta întru „cinstea” Supremației Legii.
Maestrul: Da, realizarea Statului de Drept cere ca la fundația sa să se așeze Sacrificiul aceluia/acelora dintre cei mai virtuoși semeni. Odată astfel rânduită această temelie a Statului de Drept, o asemenea posibilă realizare a unei comunități omenești are șansa durabilității și a trăiniciei.
Discipolul: Istoria dreptului, istoria omenirii în care se integrează și istoria dreptului ne arată suita de sacrificii care a stat la fundamentul diverselor state și al diferitelor orânduiri sociale. Sacrificiul personal sau cel colectiv a fost și rămâne o condiție sine qua non a evoluției, adesea chinuite a întregii umanități…
Maestrul: Într-adevăr și cu atât mai mult mai justificată pare întrebarea: dacă Statul de Drept s-ar fi realizat, ar fi reprezentat și o șansă în plus pentru ca istoria umanității să fi fost mai puțin pătată de tragedii? Cred că aici trebuie să insistăm, de asemenea. Dacă am înțelege și utilitatea realizării Statului de Drept mai profund poate că fiecare dintre noi am dedica din energia și inteligența proprie împlinirii acestuia.
Discipolul: Atunci să revenim la „osatura” acestuia, la „datele” definitorii, la condițiile care trebuie îndeplinite ca să înțelegem că, după trei milenii de dezbateri, de tentative, de prezența continuă a „Proiectului” în mintea multora, dar poate și în subconștientul tuturor, omenirea își este „datoare” sieși să realizeze, cel puțin undeva, această măreață construcție a Statului Dreptății.
Să începem, reîncepem cu membrii comunității, cel mai important „actor” al acestui, încă „Proiect”. Aceștia sunt sortiți să poată împlini acest vis, deoarece sunt ființe create și au deci, în genetică, instinctul dreptății. Fiecare ființă din fragedă pruncie până la trecerea într-o altă dimensiune caută, își caută, uneori inconștient starea de armonie. Or, știm și de la Pitagora că cea mai desăvârșită armonie este Armonia Legii. Nedreptatea îl „doare” cel mai mult pe ființa-om, așa deci el, OMUL, va căuta permanent să-și aline această frustrare mergând până acolo încât participă la schimbări de forme de guvernământ în principal pentru a-și găsi propria dreptate.
Maestrul: Așa este, își caută fiecare dreptatea, dar oare n-ar fi mai simplu ca, odată realizat Statul Dreptății această „căutare” să înceteze și să fie înlocuită cu bucuria trăirii întru Dreptate? Mottoul Dialogului nostru se referă la învățătura care trebuie transmisă oamenilor simpli egal înzestrați cu „simțul dreptății” ca și oamenii superiori pentru a-și cultiva „trăirea întru dreptate”.
Valoarea supremă a Dreptății trebuie să fie anturată și de alte valori pe care fiecare trebuie să și le asume pe Calea atingerii fiecărei tainițe a propriului suflet de către Spiritul Dreptății: cinstea, toleranța, buna-credință, spiritul de sacrificiu, spiritul civic, respectul față de sine și față de cei din jur, cumpătarea etc.
Membrii comunității trebuie așadar să fie educați, învățați, lor trebuie să li se deslușească acele taine ale Lumii și ale Universului cunoscute…
Discipolul: Grecii erau educați; educatorul lor Homer le-a cultivat prin operele sale, Iliada și Odiseea, cele mai înalte virtuți, mai apoi au primit „lumină” de la Înțelepții Antichității și totuși Statul de Drept a rămas și pentru ei un deziderat.
Platon, în toate Dialogurile, în care se apreciază că a reprodus mai ales ideile lui Socrate, în mod deosebit în Republica, descrie educația, modelul educațional care a și fost aplicat tinerilor greci.
Armonia, adică echilibrul fiecăruia, se poate obține grație unei educații desăvârșite.
Maestrul: Atunci ne întrebăm unde și de ce au eșuat?
S-au scris tomuri dar noi răspundem simplu: vina nu le aparține celor de rând, ci acelora care, vremelnic, i-au condus fără să merite această cinste.
Romanii erau și ei educați. Ba chiar se susține că, pentru a se compara cu grecii au adoptat o lege care obliga fiecare cetățean roman ca zilnic, atât dimineața, cât și seara, să citească iar, mai apoi să spună pe dinafară celebrele „Versuri de Aur”, operă scrisă de discipolii lui Pitagora, care însă redă gândirea Maestrului și avea drept subiect lumea morală a Omului Ales.
Mai mult Educatorul romanilor, prin excelență în domeniul educației juridice, unicul Cicero, reia în Dialogurile sale „Despre Stat” și „Despre Legi” mare parte din viziunea înțelepților greci în materia educației civice și a organizării Statului Ideal.
Au fost desigur, încă din Antichitate, și dintre aceia care au criticat, după cum au fost și dintre aceia care au preluat modelul Statului de Drept, cu referire la ultimii îi amintim pe Cicero, Tommaso Campanella sau Jean-Jacques Rousseau atât în „Discurs asupra inegalității între oameni” cât și în „Contractul social”.
Discipolul: Problema neîmplinirii trebuie deci căutată la nivelul acelora care nu s-au desăvârșit înainte de a se așeza în fruntea cetățenilor căutători ai Dreptății.
Mai mult, adesea aceștia s-au înconjurat de persoane incompetente, care au compromis șansa unei Bune-guvernări.
Meritocrația, multisecular definită, dar prea rar pusă în practică, prin sfidarea la care a fost supusă nu a constituit șansa Bunei-guvernări. Personaje inculte, incapabile au determinat, prin ignoranța lor, chiar și dispariția unor forme de guvernământ, care disprețuiau dorința de dreptate a cetățenilor.
Maestrul: Paradoxal, deoarece, cu mici excepții, conducătorii nu și-au dorit realizarea Statului de Drept, aceștia au folosit, pentru înșelarea cetățenilor, lozinci care creau iluzia că se vor angaja ei, conducătorii, în împlinirea Proiectului.
Dacă ne uităm, spre exemplu, la ideologia fascistă, la ideologia comunistă, ambele promiteau un Stat ideal, egalitar unde Domnia Legii să fie garantată. S-a mers chiar mai departe cu modelul Omului Nou, care să merite beneficiile Noului Stat. Inspirația acestor ideologii și a altora a reprezentat-o „Politeia” lui Platon, în primul rând, cu setul de valori pe care le promova în epocă.
Revoluția franceză, la rândul ei, dacă vrem, a folosit la rândul ei lozinca care promova valorile din cultura elină și a reușit să deschidă o nouă eră. Dar din nou conducătorii au ratat șansa.
Discipolul: Oportunități pentru realizarea Statului Dreptății au fost numeroase, dar lipsa de personalitate și de înțelepciune, guvernările mediocre alături de conducători inferiori n-au îngăduit depășirea stadiului de deziderat.
Și totuși omenirea care a fost capabilă să ajungă pe Lună cred eu că nu va renunța la acest vis.
Astăzi se întâmplă ca unii așa-ziși tehnocrați din anumite cancelarii, în general lipsiți de cultură istorică, juridică și socială, să își aroge „reinventarea Statului de Drept” total greșit.
Maestrul: Da, dintre aceia care vor să susțină că Lumea începe cu ei; fals, Lumea este parte a Universului fără început și fără de sfârșit, iar „Mersul Lumii” nu poate să fie oprit de Nimeni.
În „Republica” Platon scria: „Nu-i așa că trebuie să fim conduși de către Înțelepți?”. Și-n a sa Academie a trudit să formeze înțelepții pentru a asigura o bună-guvernare state la cetăți grecești.
Cicero învață omenirea că ar trebui încurajată și consolidată clasa de mijloc, întrucât democrațiile conduse de cei avuți sau cele conduse de cei săraci nu au funcționat, deci era nevoie de un compromis.
Maestrul: Da, sigur – tot Cicero, pentru că suntem de sorginte latină și noi, că dacă cârmaciul trebuie să realizeze o călătorie în condiții bune pentru cei de pe corabia sa, dacă medicul trebuie să vindece bolnavul, conducătorul trebuie să asigure o viață fericită supușilor sau concetățenilor săi. Dar viața fericită presupune buna-guvernare.
Buna-guvernare care trebuie condusă de „Omul Ales”, desăvârșit în caracterul său, cult, înțelept și iubitor de oameni și de țară și care determină apariția statului dreptății fiecăruia.
