
Economist de profesie, Florența Răducanu, în calitate de director general, asigură managementul uneia dintre cele mai puternice firme de pază din România, cu multe realizări la activ.
Organizată după principiile legalității și eficienței, care sunt fundamentale pentru genul acesta de activitate cu un specific aparte, compania ARGO SECURITY a început să activeze pe piață din anul 2011, și s-a dezvoltat sănătos în toată această perioadă, în prezent cu acoperire la nivel național în aproape toate orașele mari din țară și cu un număr de aproximativ 1.200 de angajați.
Pentru a ține pasul cu cerințele și exigențele din domeniu compania a pornit la drum cu persoane cu experiență îndelungată în acest domeniu și a avut mereu ca obiectiv calitatea angajaților, performanțele și abilitățile de care aceștia au nevoie, atât de importante în domeniul în care activează.
Dacă ar fi să vorbim despre cultura organizațională, performanța a fost construită având ca temelie o organizarea riguroasă, bazată pe o structură ierahică clar determinată, cu activități procedurate pentru fiecare zonă specifică de lucru și în respect față de lege și de normele care reglementează această activitate.
Conducerea de top firmei este asigurată cu entuziasm, inspirație și pe calapodul exemplului personal, caracteristici-cheie ale unor adevărați lideri.
Atât în pozițiile de conducere a structurilor regionale, cât și în cadrul echipelor ce asigură desfășurarea activităților specifice la obiectivele firmelor cărora compania ARGO SECURITY le prestează serviciile sale, sunt angajați bine pregătiți în domeniul, cu o conștiință profesională remarcabilă, ceea ce ușurează foarte mult raportul de autoritate șef-angajat.
În cazul firmei, performanța se construiește zi de zi, printr-o adaptare continuă la cerințele pieței, prin monitorizarea și îmbunătățirea serviciilor prestate, prin urmărirea procedurilor, activităților și implementarea acestora, și nu în ultimul rând, printr-un proces de pregătire continuă, atât în domeniul de activitate, cât și în cele conexe.
Având în vedere fenomenul tot mai prezent, în toate domeniile, cel care privește nevoia de personal și fluctuația forței de muncă, conducerea firmei ARGO a construit, cu determinare și profesionalism, pentru proprii săi angajați, un mediu de muncă stabil încă de la încheierea contractului individual de muncă, oferind salarii atractive, proporționale cu munca prestată, pregătirea specifică și condițiile de muncă prevăzute în legislația specifică.
Prin măsuri concrete, ARGO SECURITY oferă atât angajaților care se află în post, dar mai ales beneficiarilor săi, o încredere atât dfe nesecară unei cât mai bune colaborări.
Vorbind despre misiunea fundamnetală a firmei, directorul general Florența Răducanu, spune: ”Încrederea pe care o transmitem derivă din seriozitate și profesionalism. Seriozitate – în sensul că nu schimbăm regulile în timpul jocului, și mai ales, ceea ce ne asumăm prin contract este exact ceea ce livrăm partenerilor și clienților noștri. De aici rezultă și încrederea, atât din partea partenerilor cât și a personalului angajat.”
ARGO SECURITY investește în oameni, în sensul instruirii continue a acestora, și este preocupată de orizontul de cunoaștere și dezvoltare profesională a echipelor. În cadrul structurii organizatorice a firmei există directori care răspund de obiectivele aflate la nivel de județ, care, după caz, au în subordine alți șefi zonali, care la rândul lor coordonează șefii de obiective ce gestionează împreună cu agenții de pază asigurarea serviciilor specifice pentru fiecare beneficiar.
Munca în cadrul unei firme de pază este una cu mari răspunderi, care nu este întotdeauna simplă. Vorbim, uneori despre efoturi neașteptate, care presupun responsabilități specifice, delicate și complexe, care cer rădbadre, pricepere, inteligență, prezență de spirit și pregătire fizică.
Pe de altă parte, dacă vorbim despre activitățile unei firme de pază, măsurile de prevenție și securizare vizează interesul general al societății. Atunci când nu există situații critice la nivelul unui obiectiv care nesită supraveghere și protecție, înseamnă că prevenția a fost eficientă și că firma de pază și-a îndeplinit sarcinile în mod eficient.
De aproape cinci ani, Regulamentul General privind protectia datelor, așa-numitul Regulament GDPR, a devenit parte a normelor legale pe care orice operator, indiferent din ce domeniu de activitate, trebuie să le implementeze și să le respecte.
Prin natura obiectului de activitate, atât sub exigențele legislației anterioare, cât și după aplicarea GDPR, ARGO SECURITY prelucrează în condiții stricte anumite categorii de date cu caracter personal, adecvate și relevante scopurile legitime. Ca exemplu, prelucrarea datelor în cadrul raporturilor de muncă, sau, mai specific, clasicele registre de evidență acces persoane sau acces auto pe care legislația specifică le impune (Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor și Normele de aplicare ale acesteia) sunt 100% conforme normelor în vigoare.
Astfel, ARGO SECURITY a acordat întotdeauna o atentie deosebită prevederilor legale privind protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și a implementat, încă de la început, măsuri care să asigure respectarea confidențialității și protecției datelor cu caracter personal personal.
În cadrul activităților sale, ARGO SECURITY și-a propus întotdeauna să asigure, în orice moment, că datele personale sunt prelucrate în conformitate și în limitele principiilor generale prevăzute de Regulamentul GDPR. Astfel, în procesul de prelucrare administrative, cât și operațională, au fost implementate măsuri tehnice și organizatorice adecvate, așa încât datele cu caracter personal să fie vehiculate în mod legal, echitabil și transparent față de persoanele vizate.
De asemenea, datele adecvate, relevante şi limitate la ceea ce este necesar, sunt colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și nu sunt prelucrate ulterior într-un stil incompatibil cu aceste scopuri.
Prin implementarea unor proceduri standard ce reglementează prelucrarea datelor, se urmărește ca datele respective să fie exacte și, dacă este necesar, rectificate sau actualizate, dar și ca acestea să fie păstrate într-o manieră care permite identificarea persoanelor vizate numai pe o perioadă care nu depăşeşte perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate.
Tot pe acest palier, prin măsurile implementate la nivelul tuturor angajaților și al sistemelor de prelucrare, ARGO SECURITY are în vedere asigurarea securității adecvate a datelor cu caracter personal prelucrate, inclusiv protecţia împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale şi împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare.
Se poate concluziona că preocupările firmei ARGO SECURITY sunt îndreptate atât în direcția respectării prevederilor legale specifice serviciilor de pază și protecție, cât și a normelor legale europene și naționale privind protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.
ARGO SECURITY a susținut și susține orice demers care poate contribui la respectarea drepturilor fundamentale la viață privată și la protecţia datelor personale, la edificarea unei adevărate culturi a protecției datelor cu caracter personal la nivel larg, în societatea civilă.















