interviu cu Gergana Staykova, Market Leader, tbi bank.
tbi bank, una dintre cele mai dinamice bănci challenger din zona SEE, înregistrează creșteri solide de la an la an, ajungând la o rețea de peste 22.200 de comercianți parteneri, pe principalele sale piețe – România, Grecia și Bulgaria și peste 500.000 de credite acordate doar în T3 din acest an. “Continuăm să fim un partener de încredere pentru clienții și partenerii noștri”, potrivit Gergana Staykova, Market Leader, tbi bank.
Cum au evoluat rezultatele financiare ale băncii în primele 9 luni, comparativ cu aceeași perioadă din 2022?
În ultimii doi ani, băncile de tip challenger au fost în creștere la nivel global. Contextul pandemic a accelerat nevoia oamenilor pentru eficiență, rapiditate și soluții adecvate. Tbi bank este o bancă de tip challenger, care îmbină rapiditatea fintech-urilor cu siguranța oferită de băncile tradiționale. Iar rezultatele pe care le înregistrăm de la an la an arată o creștere solidă a business-ului.
În primele 9 luni din 2023, tbi bank a gestionat 1,7 milioane de cereri de împrumut în România, Grecia și Bulgaria, de două ori mai multe decât în aceeași perioadă din 2022. În plus, 70% din cererile de finanțare au fost depuse prin canale digitale de tip self-service, față de 48% în aceeași perioadă din 2022, iar acestea au avut o contribuție importantă la evoluția pozitivă a rezultatelor financiare.
În primele trei trimestre din 2023, tbi bank a acordat aproape 500.000 de credite în valoare de 672 de milioane de euro – cu 28% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din 2022. Mai mult de atât, tbi a raportat o creștere de aproape 50% a activelor totale până la sfârșitul lunii septembrie 2023, ajungând la 1,35 miliarde de euro, de la 910 milioane de euro la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut. Totodată, portofoliul de credite a crescut până la 979 milioane euro la sfârșitul lunii septembrie 2023, o creștere de 36% față de primele trei trimestre din 2022.
Care au fost factorii de creștere în prima jumătate a anului?
Principalul motor a fost creșterea numărului de parteneri comerciali, inclusiv din noi verticale sau categorii de produse și servicii. Am ajuns la o rețea de peste 22.200 de comercianți parteneri, pe principalele noastre piețe – România, Grecia și Bulgaria, și am devenit unul dintre principalii furnizori de planuri de plată în toate cele trei țări, datorită unei acoperiri foarte bune și a unei strategie bazate pe tehnologie, transparență și înțelegerea clienților și comercianților cu care lucrăm.
Care vor fi principalele motoare de creștere în ultimul trimestru al acestui an?
Cu siguranță vom continua să ne dezvoltăm rețeaua de parteneri, deoarece aceasta reprezintă un pilon esențial al dezvoltării noastre. În egală măsură, vom rămâne aproape de clienții noștri și vom continua să le oferim o gamă largă de instrumente de finanțare foarte avantajoase, eficiente și rapide, cu un minim de birocrație. Atât partenerii, cât și clienții noștri sunt forța motrice a dezvoltării noastre pe termen lung.
Cum vă așteptați să evolueze afacerile în ultimul trimestru al acestui an?
Și în ultimul trimestru al acestui vom continua cu siguranță evoluția bună din primele 9 luni. În ciuda unui context economic complicat, avem o echipă puternică și procese agile, astfel încât ne vom putea menține ritmul de creștere. În anii precedenți, am construit fundația solidă, iar acum putem obține o creștere solidă a rezultatelor financiare, continuând să oferim produse inovatoare și să rămânem aproape de partenerii și clienții noștri.
Care sunt planurile tbi pentru 2024?
Anul 2024 nu se anunță a fi un an ușor pentru economia mondială. Lupta băncilor centrale cu inflația a creat un mediu economic complicat, în care avem atât inflație persistentă, cât și rate ale dobânzilor în creștere, care scumpesc finanțarea. Consumatorii continuă să se lupte cu aceste două probleme, în condițiile în care salariile stagnează sau înregistrează o creștere redusă.
Cu toate acestea, acest context economic complicat ar putea să reprezinte o oportunitate. În cei 20 de ani de activitate, am construit o echipă solidă de specialiști cu experiență, gata să depășească orice provocare. Un mediu economic dificil ar putea chiar să ne ajute să ne diferențiem mai bine de concurenții noștri, deoarece avem deja o mentalitate care ne permite să creștem și să evoluăm în orice context, inclusiv în cele dificile.
Prin urmare, rămânem optimiști pentru anul viitor. Privim cu încredere spre 2024, indiferent cât de complicate vor fi problemele cu care se va confrunta economia globală.
Sezonul cumpărăturilor de sărbători tocmai a început. Ce ne puteți spune despre aplicația de cumpărături tbi?
Dorim să ne ajutăm clienții să aibă la cumpărături o experiență perfectă direct de pe telefon, folosind aplicația de ultimă generație creată de tbi pentru shopping de pe dispozitivele mobile. Aplicația integrează cele mai recente tehnologii și inovații și oferă acces la peste 1.000 de comercianți într-un singur loc. În plus, aplicația oferă acces la metodele de plată tbi, precum soluția “cumpără acum, plătește mai târziu”. Cumpărăturile se pot desfășura acum mai rapid și mai simplu, într-o perioadă în care produsele la preț redus se pot epuiza în doar câteva minute.
Așadar, suntem mereu alături de clienții noștri, dar mai ales într-o perioadă în care comercianții cu amănuntul reduc prețurile. Sunt convinsă că mulți români se pregătesc să vâneze cele mai bune oferte, mai ales într-un context dominat de o inflație galopantă. Chiar dacă suntem foarte avansați în domeniul finanțării achizițiilor online, găsim mereu resurse pentru a ne îmbunătăți. Aplicația noastră, lansată cu scopul de a aduce un nou instrument pentru clienții și partenerii noștri, este acum mai bună ca niciodată, atât din punct de vedere al numărului de comercianți, cât și al vitezei de acces la finanțarea atât de necesară în aceste zile.
Clienții pot beneficia de opțiunile de finanțare inteligentă oferite de tbi bank în aplicația tbi, pentru comercianții parteneri înregistrați, cum ar fi BNPL, prin care pot plăti în 4 rate fără dobândă sau în până la 60 de rate cu dobânzi avantajoase. În același timp, aceștia pot cumpăra și de la orice magazin online, chiar dacă acesta nu este înscris ca partener tbi, iar procesul de achiziție se finalizează direct pe site-ul comercianților.
Clienții existenți pot primi o limită de cumpărături care poate fi cheltuită în aplicație, în timp ce clienții noi pot solicita o limită în timpul procesului de cumpărături. Utilizatorii aplicației tbi pot gestiona plățile din aplicație, ceea ce le permite să verifice limitele disponibile, să ramburseze împrumuturile tbi sau să activeze plăți recurente. În plus, clienții tbi pot solicita finanțări suplimentare, cum ar fi creditele personale, direct din aplicație.