Laura Badiu, președinta Colegiului Director
Camera Notarilor Publici București
Reflectând la tema propusă, primul gând a fost acela de a susține că provocarea cea mai mare a dreptului și a profesiilor juridice în lumea contemporană este să supraviețuiască revoluției tehnologice. Chibzuind însă mai adânc, am realizat că esența dreptului nu este amenințată doar de procesul de automatizare derivat din tehnologizare, ci de multe alte pericole ce s-au insinuat atât de subtil în viețile noastre în ultimii ani, încât azi le privim ca pe o normalitate.
Mi-am început cariera acum 30 de ani, într-o lume a dreptului în care hermeneutica juridică era esența. Scăpată de încorsetările unui regim totalitar, lumea juridică era concentrată pe idei, pe principii, pe filosofia și logica juridică.
Munca judecătorului, a procurorului, a avocatului, a notarului era centrată pe cunoașterea, înțelegerea și interpretarea normei juridice până în cele mai adânci detalii, urmărind litera și spiritul ei și, mai ales, pe drepturile și obligațiile oamenilor cărora trebuia să le servească aplicarea corectă a legii. Lumea juridică de azi pare a se fi desprins prea tare de acestea și tinde a se transforma tot mai mult într-un proces de aplicare rigidă, automată a legii, cel mai adesea numai în litera ei. Din lipsă de timp, de resurse și, de multe ori, de teama de a nu fi considerat că urmărirea spiritului s-a îndepărtat prea tare de litera legii am devenit, mulți dintre noi, deja niște juriști-roboți.
În zilele noastre, nu tehnologia pare să pună în pericol dreptul și profesiile juridice, ci multe alte lucruri, pe care le voi aminti acum în parte, referindu-mă în principal la meseria de notar, pe care o practic de peste 25 de ani și a cărei transformare am simțit-o încet-încet.
Trăim, cu adevărat, în secolul vitezei. Oamenii și-au pierdut răbdarea, nu își mai iau răgazul de a chibzui, de a reflecta asupra actelor pe care le încheie, nici chiar în momente importante ale vieții, așa cum sunt cel al cumpărării unei case în care vor locui sau desfacerea unei căsătorii ce a durat poate zeci de ani. Aproape fiecare cerere de divorț este însoțită de întrebarea: de ce trebuie să așteptăm 30 de zile până la obținerea certificatului?
Urmărim, cu prioritate, în tot ce facem, doar două lucruri: termenul cât mai scurt și costul cât mai mic. E-mailul trebuie să primească răspuns în două ore, telefonul la care nu ai răspuns imediat înseamnă aproape de fiecare dată un client pierdut, totul trebuie să se întâmple repede. Costul acestei viteze este însă, din păcate, cel mai adesea, calitatea rezultatului obținut.
Etica, moralitatea individuală, coeziunea grupărilor profesionale. Societatea ultimilor ani a fost marcată tot mai mult de moda individualismului. Am fost încurajați să ne îngrijim în principal de dezvoltarea personală, de parcursul profesional, să ajungem în vârf privind prea puțin spre mulțimea care ne-a condus într-acolo. Oamenii se concentrează tot mai mult pe propriile așteptări, dorințe și prea puțin pe nevoile de grup, pe dezvoltarea organizației. Familiile, grupurile de orice fel au fost mult mai puțin încurajate să se dezvolte, deși este evident că dezvoltarea unei culturi a solidarității ar favoriza o creativitate sporită și ar genera soluții inovatoare, inclusiv în drept.
Acest flagel se resimte și în profesiile juridice. Simțim tot mai rar dorința de solidaritate între membrii unei profesii, de a acționa și a lucra împreună, de a dezvolta proiecte comune care lasă în urmă individul și care ar pune în centru ideea dezvoltării, a promovării grupului din care acesta face parte.
Profesioniștii își desfășoară activitatea ca pe o luptă permanentă pentru clientul cel mai bun, pentru proiectul cel mai valoros, pentru poziția cea mai înaltă în organizație, fără a se întreba cum se răsfrânge aceasta asupra celorlalți. Aproape nimeni nu mai este preocupat de cum îi poate ajuta pe ceilalți, fiecare vrea să știe cum îi profită lui însuși o acțiune.
Moralitatea în profesie nu ar trebui să fie o alegere individuală, ci o obligație, iar Codul Deontologic – lege. Iar proiectele de dezvoltare a tuturor profesiilor juridice, de consolidare a poziției lor în conștiința publică, ar trebui să fie misiunea liderilor lor. Numai așa oamenii vor înțelege că justiția (sub toate aspectele ei, inclusiv partea ce ține de actele juridice încheiate) nu poate fi îndeplinită printr-un program informatic.
Minimizarea rolului profesionistului. Evoluția tehnologică ne-a încurajat să credem că toți ne pricepem la toate sau că putem găsi răspunsul la orice întrebare pe internet sau, mai nou, consultând AI. Cultura „Do it yourself” („DIY”) a fost fantastică atunci când ne-am montat un scaun după un tutorial. Azi însă ne interpretăm analizele și ne căutăm soluții juridice pe internet iar apoi îl privim cu scepticism pe cel care, după ani de pregătire temeinică, ne-ar putea da o soluție. Criticăm soluția instanței fără să fi studiat dosarul cauzei sau actul întocmit de un notar fără să ascultăm raționamentul din spatele lui. Preferăm să judecăm, dacă se poate chiar public, fără să facem un minim efort pentru a asculta sau înțelege.
Sarcinile conexe. În zilele noastre, notarul public poartă grija stabilirii și încasării impozitelor datorate statului: impozitul pe transferul dreptului de proprietate, pe transferul terenurilor agricole din extravilan sau pentru dezbaterea succesiunii în afara termenului de doi ani. Face raportări și declarații pentru sumele plătite și, mai ales, răspunde dacă le-a calculat și încasat greșit, precum un veritabil economist. Notarul public stabilește și încasează taxele de publicitate imobiliară apoi înregistrează lucrările în sistemul de carte funciară, ca un adevărat IT-ist. Notarul public verifică părțile și monitorizează activitatea lor din perspectiva spălării banilor, ca un procuror. Face raportări statistice, evaluări de proprietăți, răspunde dacă terenul are conducta de apă la mai puțin de 100 de metri de gard și nu a încadrat proprietatea corespunzător.
Sunt sarcini asumate, pe care notarii le îndeplinesc, înțelegându-și rolul în societate, dar poate că este important de știut că, atunci când părțile plătesc la notar tarife cuprinse între aproape 2% și 4% din preț la un contract de vânzare, în fapt taxele notariale reprezintă aproximativ 0,5%. Restul sunt taxe; 0,5% din 4% revin notarului, în condițiile în care el rămâne singurul responsabil atât în fața statului, cât și în fața părților. Iar responsabilitatea sa este permanentă.
Este important ca beneficiarii serviciilor juridice să vadă eforturile conjugate, inclusiv ale angajaților, munca profesionistului și responsabilitatea lui.
Tehnologia. Se vorbește mult, în zilele noastre, despre cum tehnologia va afecta sau va duce chiar la dispariția unor profesii juridice. Despre cum ar putea roboții să ia locul judecătorilor, avocaților sau pe al notarilor.
Dar poate că lucrurile nu trebuie să stea așa. Tehnologia trebuie primită cu oportunitățile dar și cu și provocările asociate. Adaptarea la schimbările tehnologice, înțelegerea modului și a măsurii în care acestea pot fi integrate ține de noi.
Ce știu sigur este că nu avem voie să ignorăm această schimbare, căci ignoranța va fi cea care îi va permite să se extindă necontrolat și în direcții greșite și, în cele din urmă, să ne înghită. Extremiștii transumanismului ne-ar putea distruge nu doar ca profesioniști, ci și ca și specie, așa cum o cunoaștem noi azi. Așa cum generațiile anterioare au știut să ia ce a fost bun din revoluția industrială, și noi azi trebuie să folosim ceea ce ne oferă tehnologia. Să o folosim pentru a îndeplini în locul profesioniștilor activitățile administrative din ce în ce mai împovărătoare, acele sarcini repetitive și rutiniere care există și în domeniile juridice. Să o integrăm fără să ne abandonăm ei.
Dacă Inteligența Artificială ar calcula în locul notarului impozitele și taxele datorate de clienți, dacă ar putea stabili gradul de risc din perspectiva spălării banilor, dacă declarațiile fiscale ar fi generate automat, dacă evaluarea ar fi făcută cu precizie și răspunderea pentru toate acestea ar reveni celui care le-a îndeplinit, atunci notarului public i-ar rămâne mai mult spațiu pentru norma juridică și pentru om. Profesionistul s-ar putea întoarce la locul lui.
