Interviu cu Alina Pintică, Chief Marketing & Communications Officer, Țuca Zbârcea & Asociații (TZA)
Sunteți absolventă a Facultății de Litere – Comunicare și Relații Publice, promoția 2000, comunicator și director de marketing al uneia dintre cele mai importante case de avocatură din România, o adevărată „rara avis” în galeria doamnelor jurist distinse în Gala Lady Lawyer. De ce? Fiindcă nu sunteți practician al Dreptului, dar ați susținut comunitatea de profil de-a lungul întregii cariere de 24 de ani. Cum vi s-a deschis drumul spre aceste orizonturi? Ce știați despre lumea avocaților atunci, la începuturi?
Vă sunt recunoscătoare și, de asemenea, mă simt profund onorată să completez galeria doamnelor premiate în cadrul Galei Lady Lawyer!
Noi, cei din echipele de comunicare ale caselor de avocatură, suntem, în general, oamenii din umbră, rol pe care eu nu-l contest absolut deloc. Nici nu mi-am propus vreodată să fie altfel. Eu, una, nu am râvnit niciodată la un brand personal și nu am urmărit, prin activitatea mea, ca eu să ies în evidență. În schimb, am ținut ca toate reflectoarele să fie îndreptate către ai mei – colegii mei, clienții noștri, proiectele noastre. Mi se pare un rol mult mai fascinant, acela din backstage, și care mă reprezintă mult mai mult.
De fapt, în liceu și în anii de facultate, eu mă pregătisem pentru o cu totul altă carieră. Deși absolventă a unei facultăți de comunicare, dorința mea a fost să îmbin cât mai armonios aplecarea către limbile străine, franceza în mod special, și pasiunea pentru istorie și antropologie. Doar că, imediat după absolvirea facultății și a unui masterat în publicitate, avea să mi se deschidă altă cale, oarecum legată, ce-i drept, de pasiunea mea pentru limba și cultura franceză: și anume să fiu asistenta unuia dintre partenerii avocați care gestionau clientela de sorginte franceză dintr-o societate de avocați din România. Se întâmpla în 2001. Anunț de angajare în România Liberă. „Limba franceză” a fost ceea ce m-a atras, nimic altceva. Nu avusesem anterior tangență cu piața avocaturii. În acel moment, mi-am spus că am șansa de a-mi pune în valoare cunoștințele și, foarte important, de a învăța ceva nou. Pentru mine, franceza juridică era o necunoscută. Franceza de afaceri – altă poveste, mă descurcam, fusesem la olimpiade, aveam un vocabular suficient de bine dezvoltat. Așadar, primul meu loc de muncă în domeniul avocaturii a fost acela de asistentă personală. Cred că ceea ce a contat și ceea ce – poate – contribuie la această percepție de „rara avis”, cel puțin din punctul de vedere al vechimii, a fost încăpățânarea de a-mi demonstra că pot mai mult. Evident că și părerea celor din jur a contat, părerea părinților de exemplu, pe care mi-am dorit să-i fac mândri de mine. Dar, înainte de toate, a contat mereu ca eu să fiu mulțumită și să am liniștea și satisfacția că mi-am făcut nu doar datoria, fișa postului și atât, ci că am și evoluat. Profesional, ca om, și așa mai departe.
Am avut șansa unui lider formidabil, cu un tact pedagogic și un fler imbatabile. Florentin Țuca. Și care m-a încurajat enorm în parcursul meu și, foarte important, a văzut și a înțeles că pot juca și un alt rol în cadrul organizației de la acea vreme. Inițial, în anul 2002 am obținut Certificatul de traducător pentru limba franceză eliberat de Ministerul Cultelor și Culturii de la acel moment și Autorizația de traducător eliberată de Ministerul de Justiție, astfel că sarcinile mele aveau să includă și diverse traduceri de acte juridice și activități de interpretariat.
Am participat, de exemplu, la negocierile în vederea obținerii unei finanțări de către niște clienți francezi. Ulterior, în 2003, la 25 de ani, mi s-a oferit șansa de a coordona activitatea de comunicare externă a respectivei case de avocatură. Acela a fost momentul în care am simțit că am ocazia unică de a pune bazele unui asemenea departament și a mă dezvolta profesional într-un domeniu în care nu existau mentori, în care nu aveai precedente. În acele timpuri, comunicarea la nivelul societăților de avocați se realiza exclusiv de avocații parteneri, nu exista o nevoie și, cred eu, nici o dorință sau suficientă înțelegere a importanței unui specialist în comunicare. Culmea, aveam angajați specialiști IT, experți contabili și de resurse umane, dar nu și în comunicare. Acestea au fost începuturile mele profesionale și de pionierat în comunicarea în avocatură.
Dețineți un master în publicitate (încheiat în 2001) și ați absolvit studii postuniversitare de antropologia comunicării în cadrul Universității din Liège. Cum de nu v-a sedus domeniul de advertising, emergent și atât de bănos? Cum de nu ați ales Franța în locul României?
Masteratul în publicitate a venit ca un fel de added value la ceea ce construisem deja, dar am știut mereu că nu voi lucra într-o agenție de profil, oricât de emergent sau de bănos ar fi fost domeniul. Mă vedeam mai degrabă activând într-o corporație multinațională franceză sau, în orice caz, într-un domeniu în care să îmi pot pune în valoare atât cunoștințele de limbă franceză, cât și abilitățile mele de comunicare. Nu am ales Franța, pentru că nici ea nu m-a ales pe mine. Cumva, viața și încercările ei m-au forțat să rămân mereu pe loc, din punct de vedere geografic.
În noua poziție dobândită în piața avocaturii, în cât timp ați reușit să vă integrați, înțelegând din ce în ce mai bine mecanismele fine și umorile „castei”? În câți ani v-ați simțit cu adevărat acceptată de avocații firmei?
Nu știu dacă e vorba neapărat despre „integrare”, cât mai degrabă despre a-ți înțelege rolul și locul într-o structură precum cea a unei firme de avocatură, mai ales una cu aproape 70 de avocați și alți 20 de membri ai staffului administrativ, la acele vremuri. Poate că sunt eu croită altfel. Nu au fost timpuri ușoare, țin minte că strângeam din pumni și din dinți ca să continui, dar am avut ambiția să demonstrez că pot. În primul rând, mie însămi. Apoi, celorlalți. Așa au fost acele timpuri, anii 2001-2005. În orice caz, nu pot spune că am avut probleme de acceptare sau integrare din 2005 încoace, anul în care m-am reunit cu echipa de la Țuca Zbârcea & Asociații. Depinde însă, ca în orice profesie, de fiecare om în parte. Sunt persoane care găsesc că ritmul este prea alert, sau exigențele prea mari și renunță. Domeniul avocaturii nu este unul la îndemână, mai ales că și responsabilitatea este una uriașă. Până la urmă, noi suntem promotorii unei activități bazate pe reguli de confidențialitate și pe niște principii clar statuate. Iar comunicarea în cazul unei societăți de avocatură nu este similară activității dintr-o corporație, de exemplu.
Cât de complicat este să armonizați, unele cu altele, punctele de vedere ale colegilor din firmă? Cum țineți în frâu și/sau stingeți avântul, bârfele, invențiile și eventualele atacuri ale presei la adresa casei de avocați pe care o reprezentați?
Nu mi-am propus niciodată să fiu purtătoarea unei „năframe-n vârf de băț” atunci când vine vorba despre punctele de vedere ale colegilor. Pur și simplu am militat să existe o poziție clară, indiferent despre ce era vorba, pe care să o asumăm și să o diseminăm ca atare.
Ce anume a fundamentat încrederea partenerilor TZA în prestațiile dv.? De unde devotamentul, discreția și tactul cu care „operați”?
Ar trebui să îi întrebați pe ei. Poate că sunt toate cele enumerate de dv. sau poate nu. Poate sunt altele sau poate nu este nimic. Doar faptul că îmi fac datoria. Eu cred sincer că a ne face datoria trebuie să fie principalul obiectiv profesional, fie că suntem juniori aflați la început de drum sau seniori cu experiență. Iar apoi să râvnim la mai mult de atât, să nu ne complăcem. Personal, nu m-am mulțumit niciodată să stau în pătrățica mea și să îmi fac doar datoria. Am căutat să învăț, să înțeleg profesia, să mă dezvolt. Iar cele mai mari satisfacții profesionale pe care le-am avut vreodată sunt alături de echipa mea de astăzi. Și în plan uman. Pentru că suntem, cu adevărat, o echipă. Ținem unii la alții și ne pasă. Iar asta valorează mai mult decât orice altceva.
Ați fost câștigătoarea primului premiu „Profesionist PR al Anului” pentru industria juridică din România, premiu decernat în 2011. Cât de mult s-au schimbat lucrurile de atunci în firmă, în relația dv. cu colegii, cu autoritățile, cu clienții, cu media?
Au trecut 14 ani de atunci, cu bune și cu rele. Proiecte de excepție, poate unele dintre cele mai provocatoare în care am avut ocazia de a mă implica, cum ar fi podcast-ul „Pe Drept Cuvânt”, sau o serie de activități pro bono și din zona CSR de care suntem foarte mândri. Festivalul George Enescu este unul dintre acestea. Dar au venit peste noi și crize de tot felul, am fost încercați atât profesional, cât și în plan personal. Am răzbit însă. Astăzi, după 20 de ani de la înființare, suntem la fel de agili și perspicace, devotați și profesioniști. Gustul a rămas intens, puternic și echilibrat, înnobilat cu accente picante fine, aidoma unui vin bun.
Ați probat faptul că sunteți organizată și, desigur, ordonată. Aveți multe probleme în sarcină, cele mai multe delicate, care țin de diplomație și logos. Cum v-ați călit pentru a face față reprizelor inerente de stres intens? Cât de mult se prelungește treaba de la birou și acasă? Cum vă găsiți echilibrul interior?
Stresul este, cum corect ați intuit, inerent. Și există în orice profesie. Din punctul meu de vedere, important este modul în care gestionezi stresul și cum te raportezi la el, ce te motivează și ce te face să te simți împlinit. Restul e doar zgomot de fundal.
Din fericire, am maturitatea și experiența necesare pentru a-mi gospodări departamentul într-un mod eficient.
Echilibrul interior? În primul rând, nu regret nimic atunci când mă uit în urmă. Simt că nu aș schimba nimic, chit că nu a fost mereu ușor și chiar dacă știu că aș fi putut alege altă cale. Dar scurtăturile nu m-au reprezentat niciodată. Iar atunci când te cunoști atât de bine și știi cine ești și ceea ce îți propui, totul devine foarte firesc.
Putem vorbi și despre pasiunea dv. pentru diverse sporturi în care performați ca amator, cursele de 10.000-11.000 m pe trasee montane și pe șosea. De unde aveți energia de a alerga alternativ, cu succes, în competiții și în profesie?
Îmi place să practic diverse hobby-uri, pe care mi le-am calibrat ca regulă în funcție de timpul pe care știam că îl pot aloca. Alergarea a fost un asemenea hobby. În acei ani, am reînvățat ce înseamnă puterea de concentrare, determinarea, testarea limitelor, disciplina. Dar cel mai mult am reînvățat să iubesc natura, să mă bucur de fiecare ieșire în aer liber. Am numeroase amintiri frumoase și sunt mulți oameni speciali pe care i-am cunoscut cu prilejul competițiilor de alergare. Dețin acasă zeci de medalii, cupe și diplome și recunosc că bucuria de a urca pe podium are un iz special. Am alergat atât trasee montane (un exemplu fiind Maratonul CEZ), dar și de șosea. Am alergat inclusiv pe Transfăgărășan, pe Bulevardul Kiseleff sau în competiții în Pădurea Băneasa, dar și în alte orașe ale țării. Am avut și competiții de tip cani-cross, în care am alergat 11 km cu cățelul. Iar la momentul la care a venit pandemia, aveam în plan să particip la Maratonul Atenei, la care nu am mai ajuns, din păcate, niciodată.
Am să vă dezvălui însă și un alt secret: eu sunt o pescăriță înnăscută. Născută și crescută la mare, în Constanța, bunicii mei dețineau o ambarcațiune și am petrecut mult timp pe mare și la pescuit. Suntem o familie care a apreciat mereu activitățile în aer liber și în natură, bunicul meu – colonel în Armata Română – a fost și vânător, astfel încât aceste preocupări s-au transmis mai departe, sub o formă sau alta.
La final, nu ar trebui să fie un secret pentru nimeni faptul că sunteți foarte pasionată de animale, că sunteți iubitoare și proprietară de câini și că, de-a dreptul surprinzător, sunteți și cofondator al Canisei Nerium House FCI, un crescător de mare succes de Vizsla Maghiară și Kurzhaar Deutsch (brac german), rase pure, atent căutate. Ca să ducem la capăt dezvăluirea, trebuie spus că exemplarele din canisa dv. sunt câștigătoare de premii naționale și internaționale la expoziții canine de top, inclusiv World Dog Show și European Dog Show. Câtă dragoste pentru aceste patrupede și câte beneficii duce mai departe acest business?
Cu toate că am fost mereu înconjurați de animăluțe în copilărie, nu am anticipat amploarea pe care această pasiune o va lua peste ani, însă pot spune că satisfacțiile sunt uriașe. În primul rând, activitatea în domeniul chinologiei ne oferă șansa de a contribui, oricât de puțin, la o schimbare și, de ce nu?, de a face puțin bine. Totul a început după mai multe experiențe neplăcute și realizarea faptului că a fi crescător de câini cu valoare chinologică înseamnă mult mai mult decât ceea ce vedem de obicei în jur. De altfel, a fost nevoie de 7 ani ca să facem pasul de la proprietar la crescător, 7 ani în care am învățat, ne-am documentat și ne-am cristalizat propria viziune. 7 ani în care ne-am înconjurat de oameni cu experiență și de profesioniști în materie, de la medici veterinari, arbitri chinologici, crescători renumiți și așa mai departe.
Din punctul nostru de vedere, scopul unui crescător responsabil este ca puii rezultați să reprezinte cât mai fidel rasa, așa cum este ea descrisă în standardele Federației Chinologice Internaționale și așa cum au gândit-o și îndrăgit-o anterior părinții acestor rase. Tot astfel, scopul canisei Nerium House este de a contribui la popularizarea raselor Vizsla Maghiară și Kurzhaar Deutsch (brac german) și de a oferi celor interesați șansa de a-și îmbogăți viața cu niște pui de calitate, provenind din părinți sănătoși, testați genetic (efectuăm teste genetice în laboratoare din Germania sau Cehia, atunci când nu sunt disponibile în România) și cu un palmares incontestabil în competiții chinologice de frumusețe. Dar și cu reale calități de lucru. Este o muncă asiduă, care începe de la momentul la care gândești monta, continuă cu grija și atenția acordate mamei și puiuților în primele săptămâni de viață, însemnând activități de enrichment, așadar experiențe de învățare cât mai diverse, care să le dezvolte inteligența, intuiția și instinctele, incluzând partea incipientă de socializare, dar și de desensibilizare și predresaj. Continuând cu selectarea familiilor potrivite și integrarea puiuților în noile familii și, desigur, acolo unde este cazul, cu antrenamentele de ring pentru expozițiile de frumusețe, dar și antrenamentele de vânătoare și așa mai departe.
Apropo de expozițiile de frumusețe, avem în palmares peste 300 de titluri interne și internaționale, din care poate cel mai reprezentativ la acest moment este titlul de Campion Mondial la categoria Juniori (Junior World Winner) cu o femelă din rasa Vizsla, și anume cu Amulett of Nerium House. De asemenea, un mascul din canisa noastră – Astor of Nerium House – a obținut locul 1 în grupa câinilor de vânătoare pontatori/Grupa 7 la Top Dog of the Year 2024, concurs organizat anual de Asociația Chinologică Română.
În general, suntem implicați în diverse acțiuni de promovare a acestor rase atât de versatile și afectuoase, cum ar fi Fishing & Hunting Expo, unde, pentru al doilea an consecutiv, am avut ocazia de a prezenta rasa Vizsla pe scena principală, suntem prezenți în diverse emisiuni TV, redactăm articole, participăm la diverse târguri și festivaluri dedicate animalelor de companie, toate în limita timpului disponibil.
Dar, dincolo de toate acestea, cea mai mare satisfacție este faptul că aducem un zâmbet pe buzele copiilor și familiilor lor, oferindu-le un cățel de rasă pură cu pedigree, un puiuț sănătos, cu temperamentul corect, alături de care să se bucure 14-15 ani. Iar mulțumirile pe care le primim și recunoștința venite dinspre aceste familii, chiar și la ani distanță, ne dau forța de a merge mai departe.
Pe lângă activitatea noastră de crescători, am ținut mult să dăm o nouă șansă la viață unor câini veterani. Momentan am adoptat un Golden Retriever, un mascul cu vârsta între 15 și 17 ani, imposibil de determinat în mod real, din cauza absenței microcipului. Este un cățel care, la momentul adopției, se afla într-o stare avansată de degradare și pe care, cu grijă, iubire, alimentație corespunzătoare am reușit să-l punem pe picioare.
Aș putea continua la nesfârșit, însă oricine deține un animăluț de companie știe deja afecțiunea și atenția cu care te înconjoară, iubirea necondiționată pe care ți-o poartă și modul minunat și unic în care îți schimbă viața.
Așa încât mă voi opri aici, nu înainte de a vă mulțumi pentru distincția conferită și pentru apreciere! Sunt profund onorată să fac parte din galeria doamnelor premiate în cadrul Galei Lady Lawyer la ceas aniversar și vă doresc să ne reîntâlnim cu bine peste încă un deceniu!
