Search
Luni 1 Martie 2021
  • :
  • :

„Cea mai grea probă prin care a trecut și trece profesia este confuzia între popularitate și valoare”. Interviu cu av. dr. Gheorghe Florea, Președinte al UNBR între anii 2007-2019

„Cea mai grea probă prin care a trecut și trece profesia este confuzia între popularitate și valoare”

Interviu cu av. dr. Gheorghe Florea, președinte al UNBR între anii 2007-2019

Ați fost cel mai longeviv președinte ales al Uniunii Naționale a Barourilor din România, timp de trei mandate, a câte 4 ani – o performanță generată de puternica dumneavoastră personalitate, de specialist și avocat reputat, perceput atâta vreme de colegi drept un garant al stabilității și al progresului profesiei în fața numeroaselor provocări din societate. Cum ați reușit să transformați UNBR în toți acești ani până la un statut respectat, pe un calapod european, cu largă recunoaștere?

În acest an, profesia de avocat a aniversat și 30 de ani de când s-a desprins de tutela statului reprezentat de Ministerul Justiției şi şi-a asumat propria devenire în mod independent, prin Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România. Va trebui să evaluăm unde conduce independenţa formală totală,        într-o lume a interdependenţelor obiective şi manifeste, dar și de a introspecta continuarea evoluţiei liniare a profesiei, în notă progresistă şi modernă.

Profesia de avocat a avut o șansă enormă la începutul anilor ’90, când, prin autoreglementare, și-a creat un cadru de exercitare de o modernitate ce este expresia unei viziuni greu de egalat.

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesie de avocat este și astăzi extrem de modernă și avansată chiar în raport cu alte legislații europene. Ea a fost edictată într-un moment când intervenția instituțiilor statului a fost mai puțin activă. Cred că legea de atunci este, în anumite capitole, mai bună decât cea de astăzi! În prezent, legea reflectă dorința legiuitorului de a institui un control public asupra unei profesii esențial privată, care nu primește nimic de la Stat, dar care servește, cu generozitate, și interesul public.

Am preluat mandatul de președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România exact în anul aderării României la Uniunea Europeană, un an care a marcat începutul unor mari schimbări de paradigmă în profesia de avocat. Până la data aderării, România nu avea o legislație europeană căreia să i se subordoneze și nu avea decât obligații de a se pune în conformitate cu diverse direcții de dezvoltare, prealabile aderării. După aderare, s-au aplicat automat legislația, regulamentele și directivele europene. A fost o permanentă dinamică, nu numai în dezvoltarea profesiei, dar și în lărgirea sistemului nostru de drept, prin oportunități noi oferite avocaților. Nu a fost ușor, pentru că avocatura este o profesie extrem de conservatoare în privința principiilor și a valorilor, care și-au dovedit eficiența de-a lungul timpului.

S-a reușit, cu toate acestea, anticiparea, prevenirea și atenuarea pericolelor și agresiunilor cu care avocații se confruntă zi de zi în exercitarea profesiei. A fost traversată o perioadă în care, în țările europene, conflictele avocaților cu terții și conflictele din interiorul profesiei s-au acutizat. Am putut identifica și cauzele: conduita autoprotectoare a organelor profesiei de avocat, reacția inadecvată a acestora față de ofensiva orientată împotriva profesiei de către consumatorii de servicii juridice și organizațiile acestora, un nivel de disciplină din ce în ce mai slab și lipsa de reacție sancționatorie din partea instanțelor disciplinare ale profesiei. La acestea, s-a adăugat ofensiva în reglementarea schimburilor și a serviciilor, exponențiala dezvoltare a „avocaților de afaceri” (noțiune nedefinită limpede), dar și „crizele” de orice natură, la finele cărora, de regulă, aproape nimic nu mai poate rămâne așa cum s-a plănuit.

Distorsionarea pieței serviciilor juridice a creat două categorii principale de avocați: pe de o parte, avocații care acordă asistență juridică și reprezentare instituțiilor de stat și corporațiilor, ale căror venituri sunt la fel de importante ca munca lor și, pe de altă parte, avocații care apără particularii – marea majoritate a clientelei. Fără un tratament egal al celor două categorii de clientelă, este pusă în pericol însăși funcționarea corectă a statului de drept! La aceasta, se adaugă accesul limitat la justiție, prin imposibilitatea suportării costului acestuia. În plus, legislația europeană îngăduie ca o parte din capitalul formelor de exercitare a profesiei de avocat să fie deținute de non-juriști, iar exercitarea profesiei să se realizeze prin orice modalitate de liberă asociere (forme clasice ale profesiei, societăți comerciale, asociații, fundații etc.).

Viața a demonstrat că abordarea concurenței în profesie, după reguli comerciale, impune utilizarea instrumentelor practicate de comercianți pentru a învinge pe piață, pentru a obține profit: în primul rând, publicitatea. Aici au fost mari provocări, întrucât marea masă a avocaților nu concepea publicitatea ca mijloc de atragere a clientelei, nu concepea ideea de „comercializare” a avocaturii, care ne-ar fi adus în același plan cu buticurile în abordarea comportamentului pe piață. A fost perioada în care „avocații de business” – sintagmă de neconceput în primii ani după aderare, întrucât tradiția excludea orice caracterizare comercială a profesiei – au dat expresie revoltei faptelor împotriva reglementărilor legale ale profesiei de avocat.

Avocații sunt tradiționaliști și accepta greu schimbări de o asemenea anvergură! A fost perioada în care s-au făcut eforturi pentru ca organizarea profesiei să devină cât mai flexibilă, nebirocratică şi cât mai puţin nostalgică faţă de formule de conducere administrativ-birocratică, în regim de subordonare.

Organele profesiei de avocat din România au fost angajate permanent în procesul de adaptare și modernizare a legislației relevante privind organizarea și exercitarea profesiei, deopotrivă cu luarea oricăror măsuri legale pentru apărarea ei. Au fost preocupări prioritare, precum: publicitatea profesională, concurența neloială, conflictul de interese și, mai ales, păstrarea valorilor morale ale profesiei.

S-au echilibrat tensiunile interne în anul 2017, când legea intervenită prevedea modificarea dispozițiilor cu privire la publicitate de la o interdicție absolută spre una permisivă, condiționată, însă, de respectarea reglementărilor profesionale şi a celor referitoare la independenţa, demnitatea, integritatea profesiei, păstrarea secretului profesional. Aceste dispoziții sunt astăzi parte a reglementărilor profesionale.

Concomitent, s-a adoptat Codul Deontologic al Avocatului Român, care dezvoltă dispoziții tradiționale și moderne privind exercitarea profesiei. Congresul avocaților din anul 2015 a adoptat „Principiile de integritate în activitățile profesionale desfășurate de avocați în profesii compatibile cu cea de avocat și în conlucrările interprofesionale pentru furnizarea de servicii profesionale integrate”.

Evoluția avocaturii pe o piață națională în schimbare accelerată, conectată la o piață internațională a serviciilor juridice, se impune a fi apreciată din perspectiva transformărilor care au avut loc la nivelul avocaturii europene. Este exclus un control absolut asupra procesului decizional. Suntem total interconectați și orice schimbare la nivel european nu are cum să ne ocolească. Trebuie să ne raportăm mereu la evoluția europeană, greu de asimilat într-un mediu tradiționalist, cum este avocatura.

Care au fost punctele de inflexiune în parcursul UNBR din perioada mandatelor dumneavoastră?

Aderarea României la U.E., în anul 2007, care a coincis și cu primul meu an de mandat, a adus și primul punct de inflexiune cu care ne-am confruntat: gestionarea cererii  formulate de Uniunea Consilierilor Juridici din România de primire în Consiliul Barourilor din Uniunea Europeană (C.C.B.E.), după model polonez, cerere analizată sub patronajul raportorului desemnat, Aldo Bulgarelli, în condițiile unui conflict între cele două profesii juridice, alimentat de reglementări nespecifice tradiției românești privind „avocatul public”. Analiza demersului a precedat „Conferinței de bun venit” a Corpului avocaților români în rândul Barourilor europene, organizată la Roma, la 7 decembrie 2007.

Implicarea U.N.B.R., în anul 2008, în organizarea Congresului Uniunii Internaționale a Avocaților la București, generalizarea și obligativitatea pregătirii profesionale pe baza unui program național, multianual, reorganizarea și descentralizarea funcționării Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (I.N.P.P.A.), adoptarea procedurilor interne de organizare și funcționare a organelor de conducere colegiale la nivel central, monitorizarea celor 41 de examene de primire în profesia de avocat, a examenelor de definitivare în cadrul profesiei, plus examenul de absolvire a Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (frecventat opțional până în anul 2010) au fost proiecte în care s-au confruntat păreri, orgolii, mentalități, în final, echilibrate prin dialog rațional, cultivat și dezvoltat instituțional, în dauna atacului la persoană, la modă în acea perioadă!

Este demnă de consemnat „odiseea” O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 (publicată în M. Of. nr. 792/06.11.2008), a cărei aprobare, prin lege, după votul din Senat, a fost tergiversată ostentativ de către Comisia Juridică a Camerei Deputaților, în condițiile în care politicienii și reprezentanții altor profesii juridice au refuzat modificările survenite privind generalizarea accesului în profesia de avocat prin examen, recunoașterea forței probante – similară actului autentic – a actelor de legitimare profesională întocmite de avocat și sancționarea penală a exercitării fără drept a profesiei de avocat, folosirea ilicită a titlului profesional de avocat ori a sintagmelor „barou”, „Uniunea Națională a Barourilor” , „Uniunea Avocaților din România”!

Prin Decizia nr. 109/2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționalitatea actului normativ, în imediata apropiere a desfășurării examenului de primire în profesia de avocat, organizat conform actului normativ în discuție.

Consecința: s-a „distorsionat” examenul, dar s-a și repus în funcție legea anterioară O.U.G. nr. 159/2008. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 210/07.12.2010, prin care Parlamentul a modificat și a completat Legea nr. 51/1995, prin includerea reglementărilor „abrogate” de Curtea Constituțională, s-au înregistrat peste 1.000 de cereri de primire în profesie fără examen, deoarece intrarea în profesie fără examen urma a fi suprimată odată cu intrarea în vigoare a noii legi. Examinarea acestor cereri a durat – în funcție de „agenda” Consiliilor Barourilor – peste un an de zile!

Criza încasării incorecte a „indemnizațiilor pentru creșterea copilului”, din fondurile Casei de Asigurări a Avocaților, cu ignorarea regulilor contributivității și a încasării aceluiași  tip de indemnizație de la Stat, adoptarea Statutului Casei de Asigurări a Avocaților într-un Congres al Avocaților (2011), transmis în direct, pe internet, cu goana pentru „arestarea” microfonului, introducerea verificărilor actuariale și configurarea și publicarea evoluției sistemului de asigurări al avocaților până în 2099, rezistența la propunerea de majorare a contribuției la sistemul de asigurări al avocaților cu un procent de 1% din venitul realizat lunar în profesie etc. au „antrenat și stimulat” democrația profesională reală, dar, după modelul „politicii”, au generat și „tabere” permanent antrenate în dispute verbale și promisiuni pentru cicluri electorale viitoare. Este în tradiția interbelică a profesiei!

Mai amintesc, sumar, și alte provocări cu care s-a confruntat profesia, fără a intra în prea multe detalii:

  • încurajarea organizării unor structuri paralele ale organelor profesiei de avocat și, în consecință, a practicii avocaturii ilegale, în afara oricărui cadru legal, prin lipsa unei reacții ferme, bazate pe prevederi exprese ale legii, din partea instanțelor judecătorești, a Parchetelor și a altor instituții ale Statului român;
  • politica profesională a primirilor în profesie: de la abandonarea dreptului de selecție la primirea în profesia de avocat, imediat după ce au apărut primele promoții de absolvenți ai facultăților de drept privat, prin practicarea metodei „interviului”, organizat de fiecare dintre cele 41 de barouri, până la reintroducerea, prin consens, a examenului unitar, cu limitele impuse de metoda admiterii prin proba „grilelor”, propusă de avocații-cadre didactice, după experiența învățământului superior juridic românesc;
  • slăbirea profesiei de avocat și, implicit, a dreptului la apărare a fiecărui cetățean, prin tratarea discreționară a obligației statului privind asistența judiciară prin avocat.

Provocărilor create de apărarea profesiei li s-au adăugat, în timp, și alte provocări, unele dificil de gestionat după modelele create de precedent.

În anul 2015, în baza mandatului Congresului Avocaților, s-au inițiat proiecte de modificare și completare a Legii nr. 51/1995 și pentru adoptarea Legii privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților (Legea nr. 72/2016). Și în acest context, ca întotdeauna când a fost vorba despre apărarea și promovarea intereselor profesiei, s-a conlucrat cu decidenții politici, prin jucători activi (avocați-parlamentari) mai puţin vizibili. Opțiunea acestora, ca și a tuturor avocaților-parlamentari implicați în susținerea proiectelor profesiei, a fost că susținerea ostentativă de acțiuni publice, ca „politician” și „parlamentar”, în fața colegilor avocați, nu este compatibilă cu morala și este contrară Legii nr. 163/2000, care consacră capacitatea profesională restrânsă a avocaților parlamentari în exercitarea profesiei de avocat. Nu înseamnă că rapoartele înaintate Congresului Avocaților nu i-a nominalizat și că nu s-au recunoscut instituțional eforturile făcute pentru breasla din care provin.

Însă nu toți avocații sunt operați de memorie! Profesia a primit un „duș rece” atunci când avocații-parlamentari din opoziție, în Senat, au votat, pe baza „deciziei de partid”, împotriva legislației care a consacrat armătura legală a apărării și respectării secretului profesional și a garanțiilor apărării, prin adoptarea Legii nr. 25/2017!

Sintagma „superimunitatea avocaților”, prin care s-a încercat legitimarea perchezițiilor și aducerea în derizoriu a secretului profesional, a marcat profund relațiile dintre profesiile juridice și profesia de avocat. În cele din urmă, s-a reușit să se impună, prin lege, dispoziții potrivit cărora sediile avocaților nu pot fi supuse percheziției dacă aceștia nu sunt implicați în faptele pentru care s-a dispus mandatul, pedepsirea încălcării secretului profesional de către avocat să fie mai aspră decât în dreptul comun, interdicția expresă a comerțului cu informații ce țin de domeniul „secretului comercial”, eliminarea obligativității delațiunii (cu excepția unor infracțiuni grave). A fost deosebit de dificil pentru avocații care au realizat că nu era vremea unor asemenea modificări ale statutului avocatului! Numeroase barouri europene au admirat curajul avocaților români de a sfida supravegherea electronică în masă, incompatibilă cu ocrotirea secretului profesional și de a solicita public dezvăluirea „angajamentelor” oculte ale tuturor avocaților, în baza unor obligații impuse legal. Nu am știut de unde vin atacurile mai puternice împotriva reglementărilor preconizate!

Fiecare dintre pașii parcurși pentru consolidarea progresului în profesie s-a complicat prin refuzul unora de a accepta noutățile: introducerea Cardului European al avocatului, ca modalitate de legitimare a avocatului român, înființarea Institutului Român de Informații Juridice (R.O.L.I.I.) pentru digitalizarea și crearea posibilității consultării gratuite a jurisprudenței instanțelor românești, adoptarea unei Carte interprofesionale privind relațiile dintre avocați, judecători și procurori, achiziționarea și punerea în funcțiune a sistemului de  desfășurare prin videoconferință a ședințelor organelor colegiale de conducere ale profesiei (2012), instituirea arbitrajului profesional, organizarea regulamentară a activității Comisiilor de disciplină, a Comisiilor de cenzori, organizarea și funcționarea Registrelor naționale privind publicitatea în sistem digital a actelor atestate de avocat, punerea gratuită la dispoziția avocaților a aplicației informatice de transformare a discursului oral în document scris, în timp real, organizarea „Anului centenarului”, realizarea, cu succes, a proiectelor inițiate de U.N.B.R. și agrementate de Comisia Europeană, cu finanțare europeană etc.

Dar cea mai grea probă prin care a trecut și trece profesia este confuzia între popularitate și valoare. Când pe ringul „confuziei” a intervenit „politicul”, problema a devenit malignă în sistemul profesiei. Prețul plătit: solidaritatea de breaslă este măcinată, adesea, de probe de tupeu, care suspendă obligația de decență și întreține anihilarea spiritului critic.

Care credeți că sunt cele mai importante realizări ale breslei în cei 30 de ani de la statuarea avocaturii ca primă profesie liberală și în cei 25 de ani de la promulgarea legii de organizare și funcționare a sa?

Istoria profesiei va decanta realizările și nerealizările. Cu toate acestea, cred că cea mai importantă realizare din ultimii 30 de ani este păstrarea autonomiei și a independenței profesiei, în contextul unor tendințe puternice de dereglementare și a unor atacuri continue la adresa secretului profesional și a altor principii fundamentale ale profesiei, cum ar fi independența, libertatea avocatului, secretul profesional.

Chiar și în contextul deosebit de ostil, descris mai sus, am reușit (nu eu, personal, ci U.N.B.R. și Corpul avocaților, care au fost uniți în momente-cheie) să apărăm și să consolidăm constantele profesiei de avocat. Este vorba de realizări construite în timp, prin acumularea realizărilor obținute, pas cu pas, în decursul ultimilor 30 de ani.

Nu este necesară enumerarea lor. Evoc doar raportul realizat de Congres, cu tema „Avocatul și accesul la justiție”, transmis tuturor autorităților cu atribuții în domeniul temei tratate, raportul „Rolul avocatului în apărarea statului de drept”, difuzat în toate mediile din justiție și publicat online, pentru a fi accesibil oricărei persoane interesate, raportul „Apărarea secretului profesional al avocatului”, adoptat de Congres cu această temă, cu participarea, ca invitați, a reprezentanților C.C.B.E., într-o perioadă în care mesajul politic emoțional a agresat grav încrederea în justiție și, implicit, în avocat. Nu în ultimul rând, convențiile de colaborare încheiate de către organele profesiei cu toate statele vecine României, cu excepția Ucrainei.

Cum apreciați că se plasează avocații români ca efectiv, performanțe profesionale, pregătire și viziune pe plan regional și european, în comparație cu colegii lor din alte state?

Avocații sunt peste tot la fel, cu bune și cu rele. Globalizarea, europenizarea ne-au adus la un numitor comun. Nu aș putea să compar avocații români cu avocații europeni, întrucât toți suntem europeni. Avem un raport comparabil cu al celorlalte state în privința numărului de avocați la numărul de locuitori. Viziunea avocaților români asupra profesiei nu diferă de cea a avocaților europeni. Avocații români au răspuns similar cu colegii lor din alte state tuturor provocărilor cu care s-au confruntat. Am urmărit constant ce se întâmplă în alte țări și pot spune că au fost aceleași probleme și aceleași reacții ale avocaților în apărarea secretului profesional, a onorariilor pentru oficii și, în general, a autoreglementării profesiei. Inclusiv în privința pregătirii profesionale a avocaților români, ca peste tot, există avocați foarte bine pregătiți, dar și avocați slab pregătiți, indiferent de programele de formare profesională abordate în fiecare țară din U.E. Codurile fundamentale s-au modificat peste tot, în aproximativ aceeași perioadă. Așa că eforturile de pregătire profesională au fost concentrate pe înțelegerea noilor coduri. E adevărat că profesia și dreptul s-au confruntat cu multe transformări în ultimii ani, astfel că au apărut noi specializări și necesitatea unor noi abilități în privința comunicării și a digitalizării, care trebuie incluse în pregătirea profesională.

Tehnologiile noi, care trebuie adoptate de fiecare componentă activă a societății, par disruptive și nerăbdătoare, dar ele oferă, măcar parțial, soluții pentru traversarea crizei sanitare. Credeți că avocații din România își vor putea învinge inerția, arătându-se deschiși față de digitalizare, inteligență artificială etc.?

Da, o vor învinge, pentru că nu au încotro. Fără a accepta digitalizarea, nu își vor putea continua activitatea. Viitorul profesiei de avocat – care, uneori, pare sumbru, alteori, incert, de multe ori, greu de anticipat – nu înseamnă acum altceva decât contactul și, eventual, dacă va fi cazul, conflictul sau coabitarea cu inteligența artificială.

Ne putem compara cu calculatoarele. Sunt studii făcute care evaluează impactul și eficiența pe care o au avocații, cu precădere în consultanță, prin folosirea și în raport cu inteligența artificială. Sunt preocupări în acest sens și în rândul contabililor, consilierilor în materia proprietății industriale sau al notarilor. Aceste studii sunt finalizate prin concluzii pesimiste. Realitatea le confirmă. Există numeroase platforme care oferă consultații online, de multe ori, de bună calitate. Clientela este educată să apeleze la inteligența artificială și în materie juridică. Există țări în care judecarea online este deja o realitate: cazuri de mică importanță sunt soluționate, cu acordul părților, de către un calculator, rapid, eficient, poate și corect!

Criza sanitară din acest an a forțat această digitalizare în comunicarea cu instanțele și cu clienții. Procesele online, consultațiile online sunt realități. Important este să se găsească soluții de garantare a drepturilor fundamentale.

Prezența calculatorului, a inteligenței artificiale în activitatea juridică se va amplifica în viitor. Ce se va întâmpla rămâne de văzut! Oricum, un lucru este cert: pledoaria în fața unui ecran (chiar de telefon!) echivalează cu moartea profesiei de avocat în paradigma sa tradițională, în care purtarea robei este astfel reglementată încât este greu de conceput să pledezi în robă în fața unui ecran, chiar dacă ai beneficia de un prompter de ultimă generație!

Totul are un preț, cum la fel trebuie să fi avut și echidistanța și echilibrul păstrat de profesie, prin U.N.B.R., față de drapajele și prefacerile din spectrul politic, de-a lungul timpului. Ce tribut ați plătit dumneavoastră, ca fost președinte, și U.N.B.R., ca for reprezentativ al profesiei, pentru distanța păstrată față de diverse tabere, facțiuni și aripi partizane, atunci când s-a trecut la ingerințe majore în legile justiției și nu numai?

Am apreciat că este mai potrivit ca profesia să inițieze dezbateri, să solicite opinii, să investigheze, să realizeze funcțional un mecanism care are ca scop apărarea statului de drept de și prin avocați! Am fi reușit, dacă astfel de dezbateri puteau să distingă între competenţă și diletantism, să departajeze pe cei curajoşi de cei fricoşi și pe cei responsabili de cei comozi. Dar, pentru asta, este nevoie de cultura dialogului, concursul opiniilor, stimularea divergenţelor de opinii constructive, lipsite de reacții ce vizează resentimente personale sau atacuri la persoană! Mai degrabă, profesia trebuia să identifice resurse pentru a se apăra; cele mai importante sunt interesul și dedicația pentru profesia din care faci parte!

Toți plătim un tribut în această profesie, care înseamnă o luptă continuă pentru afirmarea drepturilor cetățenești. Cu toții ne-am asumat să fim continuu „în priză”, și nu într-o stare de relaxare. Iar toate „luptele” cu autoritățile care se duc la nivelul U.N.B.R., pentru apărarea profesiei, n-ar avea șanse de succes, fără sprijinul întregului corp profesional. Cred că ar fi nedrept și incorect să mă plâng cu privire la sacrificiile personale.

Instituțiile nu trebuie identificate cu imaginea liderului de la un moment dat. Instituțiile nu aparțin conducătorilor! Numai așa ne putem feri de derapaje și manipulări, de situații periculoase și nedemocratice. Spiritul de conducere e o alegere, nu e un loc în ierarhie! Tensiunile interne, orgoliile sau interesele personale trebuie trecute mereu în plan secund atunci când este vorba despre profesie.

În conjuncturi de genul celor la care vă referiți, spaţiul public va fi ocupat întotdeauna de cineva. De regulă, sunt agreați impostorii deghizați în avocaţi.

În fiecare rundă de alegeri, sperăm cu toții la mai bine. Ce ar putea face un viitor Parlament și un nou Guvern pentru Corpul de avocați din România, în ideea de a-i susține cererile și interesele?

Un nou for legislativ ar putea consulta corpul avocaților ori de câte ori se propune un proiect de act normativ, cu impact asupra profesiei, asupra dreptului la apărare, dar și asupra legilor care privesc justiția, întrucât avocații sunt parteneri indispensabili ai acesteia. Dar și respectarea Legii nr. 51/1995, care impune expres mandatul Congresului avocaților pentru inițierea, în numele profesiei, a oricărei modificări a legislației care vizează profesia de avocat. Altfel, democrația profesională moare, iar consultarea avocatului – egal în drepturi cu orice „lider” al profesiei, la orice nivel – se reduce la „opinia celui ales”, ca în politică, ceea ce, tradițional, profesia de avocat din România nu a acceptat!

Adoptarea unor inovații în profesia de avocat, precum și în sistemul judiciar, necesită un grad ridicat de discernământ, o bună cunoaștere a factorilor de configurare a dreptului și evaluarea efectelor pe termen scurt și pe termen lung, a efectelor principale și secundare ale aplicării normei.

Ar trebui să facem tot posibilul ca profesia să dăinuiască, păstrându-și autonomia și orientând avocatul către oameni, nu neapărat spre câștig cu orice preț și nici pentru a sta la  remorca statului! Este necesar să năzuim ca profesioniștii autentici să profesionalizeze instituțiile statale decidente, fără ca profesia să fie politizată.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *