Search
Marti 30 Mai 2023
  • :
  • :

Doamnele avocat și rujul

 

Pe lângă buna cunoaștere a legislației și aplicarea practică a teoriilor și cunoștințelor juridice abstracte, pentru a fi o avocată de succes, este general acceptată descrierea, sau mai bine zis necesitatea deținerii următoarelor atribute: duritate, sobrietate, forță si nu in cele din urmă, agresivitate.

Dar oare așa e, nu a intrat de fapt în mentalitalul colectiv faptul că pentru a avea succes ca avocat trebuie să ai caracteristici esențialmente masculine?

Statistic, sunt mai multe doamne avocat decât domni avocați in România. Chiar și la nivel internațional, numărul doamnelor avocat este în continuă creștere, ajungând acum la 38% din totalul avocaților, cu mult mai multe doamne avocat decât acum 20 sau 30 de ani. Lumea trece încet, încet peste nevoia de a avea alături “un avocat bătrân și vulpoi” și incepe să caute alte lucruri, păstrând, totuși, undeva în subconștient, ideea că avocatul trebuie să aibă anumite trăsaturi.

Destul de repede în cariera mea de peste 20 de ani în domeniul juridic, mi-am format propria părere despre ce “trebuie” si ce “nu trebuie”.

Unul dintre clienții căruia îi asigurăm asistență juridică, manager la o societate multinațională, a avut o problemă personală – soția lui, cetățean american, stătuse mai mult de trei luni în România fără să facă demersurile necesare pentru prelungirea vizei de ședere. Atunci când a plecat din România, la 97 de zile de la intrarea în țară, s-a descoperit această încălcare și i s-a dat o amendă însoțită de pedeapsa complementară privind interdicția intrării în țară pentru un an. Doamna nu a acceptat cu calm situația, certându-se cu toți lucrătorii de frontieră din aeroport, invocând drepturile ei de cetățean american și creând o întreaga dispută în aeroport.

Clientul meu m-a rugat să notific Poliția de Frontieră, solicitând reanalizarea situației, el fiind obligat să rămână în România datorită postului pe care lucra la momentul respectiv. A insistat foarte tare ca notificarea să fie făcută în termeni cât mai duri, întrucât considera faptul că interdicția de un an era total nejustificată raportat la depășirea perioadei cu o săptămână și raportat la faptul că doamna fiind însărcinată nu ar fi putut să aibă sprijinul soțului.

Bineînțeles că în notificare am invocat toate tratatele internaționale privind protejarea familiei. Bineînțeles că a trebuit să subliniez caracterul injust al măsurii. Cu greu l-am convins de altfel pe client să nu folosim cuvântul “discriminare”.

Am cerut și o audiență la conducerea Poliției de Frontieră, clientul meu fiind foarte pornit să explice drepturile soției si cât de injust s-au purtat cei de la graniță cu familia lui.

În ziua stabilită, am avut inspirația să îl rog să mă lase pe mine să conduc discuția.

Domnul comandant ne-a primit în sala mare de conferințe, la prezidiu asteptându-ne trei militari – toți foarte încruntați, iar din poziția corpului am tras concluzia că erau gata de ”atac”, așteptându-se în urma notificării și a comportamentului doamnei de la Otopeni să aibă de-a face cu persoane ”războinice”.

Acela a fost momentul în care am schimbat strategia și am învățat o lecție. Cu cea mai blândă voce, le-am explicat timp de 20 de minute domnilor polițiști că acel client al meu își iubea foarte tare soția, că cel mai important lucru pentru el era, ca de fapt pentru orice viitor tată, să stea împreună cu mama copilului, să o însoțească la controalele medicale, să afle împreună dacă bebelușul ce urma să vină pe lume va fi fată sau băiat, să poartă să le dea părinților lui care au avut o viață grea posibilitatea să își țină în brațe nepotul/nepoata etc.

Domnii polițiști s-au simțit dezorientați. Se așteptaseră la o ”luptă”, iar acum auzeau un story despre iubire. Ușor, ușor, s-au relaxat și au și glumit, amintindu-și de dispoziția schimbătoare a soțiilor dumnealor atunci când acestea fuseseră însărcinate. În final, măsura complementară a fost înlăturată, clientul meu spunându-mi ceea ce nu voi uita niciodată: “Eu nu aș fi procedat așa cum ai procedat tu și probabil aș fi pierdut!”.

Deci în acel moment nu cunoașterea tratatelor internationale, nu agresivitatea și nici măcar cetățenia doamnei nu au dus la câștigul dorit, ci abordarea umană, empatia și corecta poziționare în problemă.

Sunt acestea atribute cu precădere feminine? Mai contează în ziua de astăzi dacă sunt atribute feminine sau masculine? Cred că ar trebui să folosim cu măsură și empatia și agresivitatea, atât forța argumentelor, cât si inteligența emoțională.

Așa că atunci când aud gluma următoare:

“- Care e diferența dintre o femelă rechin și o doamna avocat?

Rujul”

Zâmbesc un pic, nu foarte mult, cu buzele mele date cu ruj.

Av. Elena Grecu