Interviu cu Luisiana Dobrinescu – avocat-fondator, Dobrinescu Dobrev SCA
Ați absolvit Facultatea de Drept la Universitatea București, dar și Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Universității Titu Maiorescu. Ce v-a determinat să vă aprofundați suplimentar cunoștințele și cu studii economice, după cele juridice?
Dreptul fiscal este o materie pluridisciplinară; sunt necesare cunoștințe solide de drept civil, comercial, societar, insolvență, contabilitate etc. După primii zece ani de carieră în avocatura fiscală, mi-am dat seama că nu pot fi un profesionist complet fără a ști contabilitate. Mi-am ales universitatea în funcție de profesorul care preda contabilitate și pot spune că am făcut alegerea cea bună. Consider că succesul meu profesional se datorează, printre altele, și acestei duble pregătiri academice.
Aveți o experiență de peste 20 de ani în drept fiscal, coordonați practica de litigii și consultanță de drept fiscal și din 2017 sunteți și cadru didactic al Facultății de Drept, Universitatea București (disciplina drept fiscal). Cât de complicat este să vă gestionați timpul cu succes pentru a acoperi cu brio toate responsabilitățile?
Într-adevăr, gestionarea timpului este cea mai mare provocare și pentru mine, la fel ca în cazul multor altor colegi avocați.
Am încercat să îmi împart viața între familie și profesie, pentru că ambele mă definesc. Cu toate acestea, nu îmi imaginez că aș fi putut avea o carieră profesională decentă și nici măcar bani, dacă aș fi stat sufocant de mult cu copii sau cu soțul, acasă. Este o alegere pe care fiecare dintre noi o facem și cel mai important este să fim fericiți cu această alegere. Țin să punctez acest aspect, pentru că este un subiect delicat, care nu intră în political corect-ul timpurilor noastre și cu toate acestea, văd foarte mulți oameni frustrați în jurul meu, fie pentru că nu au un nume în profesie, întrucât au preferat să stea cu copiii, fie din cauza sacrificiilor personale pe care le-ar fi făcut. Totul ține de echilibru, iar punctul de echilibru este diferit pentru fiecare dintre noi. Atât timp cât îl găsim și îl validăm și a doua zi nu ne rămâne decât să fim senini cu alegerea făcută.
Cariera didactică este modalitatea prin care îmi exprim recunoștința pentru profesia mea și pentru drumul pe care Dumnezeu m-a ajutat să îl găsesc în viață. Este, de asemenea, contribuția pe care mi-o aduc la formarea profesioniștilor din domeniul juridic. Îmi dau toată silința să promovez frumusețea, logica și cursivitatea nu doar a dreptului fiscal, ci a dreptului, în general.
Sunteți specializată în proceduri fiscale, v-ați implicat în multe procese și dispute între stat și companii. De ce există în România atât de multe spețe fiscale pe rol? Este legislația ambiguă, interpretabilă, volatilă? Cum ar putea fi diminuate carențele de disciplină și educație financiară?
În state dezvoltate, precum Olanda, Franța, Marea Britanie ș.a., dreptul fiscal se profesează la nivel de artă, nu doar de către avocați, ci și de către magistrați. Numărul mare de litigii se datorează complexității dreptului fiscal, infinitelor variabile care pot interveni într-o situație de fapt aparent simplă, diferențelor de interpretare, dinamicii legislative și, nu de puține ori, neclarității legii. Toate acestea, în condițiile în care statele doresc și își protejeze veniturile bugetare, iar contribuabilii, să își maximizeze profiturile.
Cu alte cuvinte, dinamica dreptului fiscal este, de fapt, direct proporțională cu cea a vieții economice.
Un domeniu în care v-ați remarcat este cel legat de TVA. Aici firmele se plâng că nu își recuperează banii la timp, iar statul are printre cele mai mari neîncasări din Uniunea Europeană. Ce ar trebui să se întâmple pentru ca mecanismele taxei pe valoarea adăugată să funcționeze satisfăcător pentru economie, atât în beneficiul statului, cât și al contribuabililor?
Problemele generate de neîncasarea TVA provin, în primul rând, din deficiențele algorimului de calcul al TVA previzionate a se colecta și, în al doilea rând, din evaziunea fiscală. Schimbarea mentalității oamenilor are loc de-a lungul a mai multor generații – noi trecem, încet-încet, de la munca la negru, la munca la gri, de la plățile cash, la cele cu cardul. Avem încă două variante de ofertare: „cu factură sau fără”, ceea ce nemții sau olandezii nu ar percepe. România rurală este o bijuterie a Europei, dar care nu poate da la fel de bine și la gradul de colectare a TVA.
În ceea ce privește sincopele în rambursările de TVA, acestea sunt mai blamabile decât mica evaziune rurală, întrucât se datorează celor aleși și plătiți din bani publici, de care depinde schimbarea mentalităților și setarea unui nou set de valori. Atât timp cât o mare parte din administrația publică se ocupă de lucruri lipsite de eficiență, nu se suplimentează numărul de inspectori fiscali, iar cei puțini, care lucrează, nu beneficiază de dotările corespunzătoare; rezultatul nu poate fi decât unul slab. Din păcate, nimeni nu a fost făcut vreodată responsabil de deșertul pe care l-a lăsat în spate, după ani întregi de mandat într-o funcție publică.
Structurările naționale și internaționale formează o altă preocupare constantă în munca dumneavoastră. Cum apreciați că evoluează lucrurile la acest capitol?
Nu m-am plictisit niciun moment în cei 22 de ani de carieră, nu am făcut niciodată muncă redundantă. Aceasta este și meritul implicării mele în operațiuni de structurare juridică și fiscală la nivel național și internațional. Practic, nu am întâlnit două situații identice, cărora să le fie aplicabile aceeași soluție. De fiecare dată am descoperit lucruri noi și am învățat enorm. Schimbul acesta de experiență cu oameni de afaceri din diverse jurisdicții, cu avocați de diferite specializări și cu experință diversă, este, realmente, de mare preț.
Este o mare efervescență, la nivel internațional, în acest domeniu, în mare parte generată de modificările legislative care au ca menire evitarea eroziunii bazelor de impozitare, a mutării artificiale a profiturilor în jurisdicții mai favorabile și a evaziunii favorizate de era digitală.
Ați dovedit măiestrie în consacrarea principiului „in dubio contra fiscum”. Nu credeți că pentru neinițiați, traducerea din latină, ad litteram, poate trimite cu gândul la nesupunere de ordin fiscal?
Este adevărat că nu mă pot substitui unui neinițiat, dar chiar și așa, o traducere ad litteram ar însemna „în dubiu, împotriva fiscului”. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când avem dubiii (în ceea ce privește interpretarea unei dispoziții de lege), interpretarea trebuie să fie împotriva fiscului (creditorului). Acest adagiu este o transpunere a principiului de drept civil in dubio, pro reo („în caz de dubiu, a se interpreta în favoarea debitorului”).
În concluzie, „in dubio contra fiscum” nu ar trebui să însemne pentru nimeni o încurajare la nesupunere, ci doar o încurajare a legiuitorului fiscal (aflat de aceeași parte a puterii cu creditorul fiscal) pentru elaborarea unor dispoziții de lege clare.
Aveți o rată de succes de peste 90% la contestațiile și acțiunile de contencios administrativ înaintate de clienți. Putem spune că, în general, autoritățile au juriști mai slab pregătiți decât mediul privat?
În niciun caz nu aș trage o astfel de concluzie și nu doar din curtoazie, ci pur și simplu pentru că nu este adevărat. Ca să vă răspund printr-o glumă amară, fiscul nu prea are juriști!
Tot vorbeam de impasul absolut premeditat în care aleșii țării duc serviciile administrației fiscale – acesta este cel mai bun exemplu. În cadrul inspecției fiscale activează aproape 100% economiști, la direcția de soluționare contestații, procentul juriștilor nu cred că depășește 10%, în instanță, fiscul nu se prezintă, pentru că nu are juriști care să facă față numărului mare de litigii – aș putea spune că din 100 de dosare, la unu sau două se prezintă un jurist al ANAF. Cu alte cuvinte, nu vorbim de juriști slab pregătiți, ci de juriști care lipsesc cu desăvârșire!
Acest aspect îl aduc și la cunoștința studenților mei, încurajându-i să se orienteze spre domeniul dreptului fiscal, inclusiv ca juriști ai ANAF. Este o onoare și o bogăție, ca avocat, să ai oponent pregătit – este o metodă sigură de evoluție atât a profesiei, cât și a domeniului dreptului fiscal, a jurisprudenței și a practicii administrative.
„Death & taxes” („moartea și taxele”), celebra expresie a lui Benjamin Franklin, a rămas specifică mediului de afaceri american sau a trecut deja Oceanul?
Aș putea spune că a trecut Oceanul, dar încă se zbate pe Dunăre, la Giurgiu… Ar trebui să conștientizăm că taxele sunt un dat, precum existența statului în sine sau a smartphone-urilor, în epoca modernă. Taxele sunt o necesitate și o îndatorire ce ține de educația juridică a fiecăruia dintre noi, știind, în același timp, că nu suntem nevoiți să plătim cel mai înalt nivel de taxe pe care îl prevede legislația.
Sunteți laureată a prestigioasei publicații de profil Chambers and Partners. Care satisfacție e mai mare: recunoașterea internațională sau victoria într-un proces de anvergură?
În mod cert, pentru mine este mult mai valoroasă recunoașterea venită din partea clienților, a colegilor de breaslă și, desigur, în cadrul unei inspecții sau a unui litigiu fiscal. Fără acestea, nu doar că nu mi-aș mai câștiga banii, ci, mai ales, nu aș mai avea motivația de a lucra.
Laurii internaționali, ca și banii, te mulțumesc, dar nu întrețin motivația de lungă durată și consistentă. Și în niciun caz nu dau bucuria de a te trezi în fiecare dimineață și de a începe cu mare nerăbdare alte și alte proiecte. Cu atât mai mult, nu ai putea să îi motivezi și pe cei din jurul tău.
