Search
Joi 23 Martie 2023
  • :
  • :

”Clienții nu lucrează cu brandul, ci cu omul!”

 

interviu cu av. Mihaela Nyerges, Partner, Vlăsceanu, Nyerges & Partners

După absolvirea Universității din București, ați obținut o diplomă la Paris I Pantheon-Sorbonne în colaborare cu Universitatea București. De ce nevoia de a aprofunda studiile, și încă la o instituție prestigioasă? Într-o lume în care, s-o spunem cu sinceritate, în toate domeniile de activitate, „licența” e capăt de drum pentru mulți.

Cred că “licența” e doar un început de drum, nicidecum capătul. Și drumul ăsta are multe borne pe care trebuie să le atingi.

Unele presupun să înveți continuu, deoarece avocatura este un domeniu dinamic, legislația este continuu în schimbare, apar mereu noi arii de reglementare. O altă bornă necesară, cred eu, este să te formezi de la bun început într-un sistem în care standardele sunt înalte și sub coordonarea unor avocați foarte buni. E greu să te adaptezi mai târziu, odată ce îți însușești altfel de repere. Nu în ultimul rând, trebuie să ai acces la proiecte și tranzacții diverse și complexe. Nu poți acumula dacă te uiți de pe margine.

Nu cred în scurtături, cred că e important să atingi toate bornele astea în drumul tău. Și nici nu cred că poți spune vreodată că ai ajuns la destinația finală.

Ați acumulat o experiență bogată în fuziuni și achiziții. Credeți că România dispune de o bază de resurse inteligente care să creeze afaceri atractive, sau observăm numai „sclipiri” sporadice?

Piața de fuziuni și achiziții este în creștere ceea ce confirmă potențialul inițiativei antreprenoriale românești. Nu cred că este vorba despre “sclipiri” sporadice. Cred că antreprenorul român este creativ, harnic și ambițios. Poate că e loc de îmbunătățire a modului de prezentare a business-ului către potențialii investitori.

Printre ariile dumneavoastră de expertiză se numără energia regenerabilă. Tehnologiile nepoluante au partizani puternici în sferele internaționale, politice și de business, dar întâmpină și numeroase critici, pe motiv că necesită investiții mari, care nu totdeauna pot fi rentabilizate, mai ales în zone cu venituri modeste. Cine are dreptate?

Costurile tehnologiilor pentru producția de energie din surse regenerabile au scăzut foarte mult în ultimii ani. Dacă în „primul val al regenerabilelor” din perioada 2009 – 2014 nu puteau fi imaginate astfel de investiții fără o schemă de sprijin, ecuația rentabilității energiei verzi s-a schimbat substanțial.

În prezent, singurele elemente de care au nevoie investitorii pentru astfel de proiecte sunt simplificarea procedurilor administrative de autorizare, investițiile în întărirea rețelelor și stabilitatea legislativă.

Totodată, cred că energia verde nu mai trebuie privită doar ca o controversă ecologică la modă. Trecem printr-o criză geopolitică în care energia este o armă mai eficientă decât tancul. Această criză poate fi catalizatorul unor schimbări radicale în mixul energetic al multor țări europene.

Mă bucur extrem de mult că, prin activitatea mea, pot fi implicată în creșterea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile din România.

De-a lungul carierei, ați acordat asistență atât unor mari companii, cât și unor instituții guvernamentale. Se vede dreptul comercial într-un fel la stat și într-un mod diferit la privat? Ați remarcat diferențe de percepție și de abordare?

Am avut norocul să lucrez cu oameni profesioniști și motivați atât în mediul public, cât și în cel privat. Din păcate însă, mult prea des inițiativele din mediul public sunt sufocate de sistemul rigid și birocratic în care sunt structurate instituțiile guvernamentale. Cred că este nevoie să promovăm tot mai mult adevăratele valori în sistemul de stat ca să provocăm schimbări din interior.

Cum ați decis să luați calea asocierii într-o nouă entitate, după mai bine de 15 ani de activitate în case de avocatură bucureștene de prestigiu?

Schimbarea a venit foarte natural. De foarte mulți ani aveam independență deplină în gestionarea proiectelor și relația cu clientul. Pe de altă parte, au fost momente în care nu m-am regăsit în mediile în care lucram.

Mi-am dorit să creez ceva nou, care să reflecte propriul meu etalon de interacțiune cu oamenii. Mi-am dorit să mă implic mai mult în partea de organizare și strategie. Să iau ce am găsit bun în sistemele în care am lucrat și să elimin ce am considerat negativ. Este foarte multă muncă. Dar satisfacțiile sunt imense atunci când vezi că închegi o echipă valoroasă, că oamenii vin cu bucurie la birou și clienții te tratează ca pe un adevărat partener.

Sunteți și o publicistă activă, pe subiecte economice și juridice. Mai are un avocat de business timp și apetență pentru jurnalism de specialitate? De unde această apetență, de ce scrieți?

Noi, avocații de business, ocupăm primele locuri din fața scenei pe care se întâlnesc legiuitorul și investitorii. Vedem problemele cauzate de cadrul legislativ, înțelegem nevoile investitorilor, tendințele pieței. Cred că este important să nu rămânem simplii spectatori și să ne implicăm activ în semnalizarea acestor probleme și în identificarea de soluții viabile care să contribuie la crearea unui cadru atractiv pentru investitori. Intervențiile publicistice, implicarea în comitetele de reglementare ale asociațiilor din industrie, participarea la dezbaterile privind inițiativele legislative, toate reprezintă instrumente la îndemâna avocaților de business.

Ca ochi limpede, de specialist, analist și comentator, cum priviți competiția actuală de pe piața serviciilor de asistență juridică din România?

Piața serviciilor de asistență juridică din România este una foarte competitivă, iar structura ei s-a transformat substațial în ultimii ani. Dacă acum 10 ani casele mari de avocatură dominau piața, în ultimii ani am asistat la o fragmentare tot mai mare a pieței.

Există un număr tot mai mare de firme de avocatură mici și medii, înființate de avocați cu experiență, care au activat în casele mari de avocatură. Aceste firme au un aparat administrativ mai puțin stufos și o organizare mai eficientă, putând fi mult mai competitive în comparație cu firmele mari. Totodată, calitatea servicilor este una premium, detașându-se printr-o implicare mai mare în proiecte la nivel de partener.

Am participat acum ceva timp la un pitch pentru un potențial client, o corporație internațională listată la bursă, iar managerul respectiv mi-a spus că standardele lor interne le impun să lucreze cu case internaționale de avocatură în toate țările în care sunt prezenți. A adăugat, apoi, că el nu crede că este o politică bună, că într-o firmă mare partenerul pozează la întâlnirile importante, în timp ce într-o firmă mai mică va fi mult mai dedicată și implicată în proiecte. Lucrăm pentru acest client de mai bine de un an, în ciuda competitorilor pe care i-am avut. Clienții nu lucrează cu brandul, ci cu omul. Cred că dacă îți faci treaba bine și cu pasiune, îți găsești loc în piață, așa competitivă cum este.

De când ați terminat facultatea și până astăzi, ce nu ați făcut din ceea ce v-ați dorit să faceți?

Avocat fiind și mamă a doi copii mici, lista e lungă. Una dintre marile mele dorințe este să particip la maratonul anual din New York. Este un oraș care mă fascinează iar atmosfera și senzațiile pe care le trăiești la un astfel de eveniment sunt greu de transpus în cuvinte.

Care e cea mai mare satisfacție pe care ați obținut-o din profesia de avocat?

Au fost multe momentele în care am simțit că nopțile lungi de la birou au meritat. Dar poate cea mai mare satisfacție am simțit-o când, la finalul unei tranzacții, reprezentantul celeilalte părți m-a abordat să îmi spună că ne-a urmărit pe parcursul proiectului și că vor să îi asistăm noi din acel moment.

Mi s-a întâmplat de câteva ori în ultimul an iar astfel de aprecieri sunt, pentru mine, mai prețioase decât orice premiu sau recunoaștere în directoarele internaționale ale caselor de avocatură.