Interviu cu av. dr. Paul George Buta, Managing Partner, Mușat & Asociații
Anul în curs a debutat cu o surpriză pentru majoritatea colegilor din piața de profil. Vorbim aici despre numirea dumneavoastră ca Managing Partner al celei mai mari și mai longevive societăți de avocatură din România. Cum a fost decisă desemnarea dumneavoastră într-o poziție atât de înaltă ca tânăr avocat, la doar puțin peste 40 de ani, după 10 ani de loialitate dovedită firmei?
Nu știu cât de surprinzătoare a fost percepută numirea mea, cu atât mai mult cu cât toți colegii mei asociați au cam aceeași vârstă. Oricare dintre ei, dacă ar fi fost desemnat coordonator, ar fi avut aproximativ aceeași etate. Modalitatea de desemnare din cadrul societății noastre este foarte simplă: potrivit statutului, în discuțiile cu asociații am fost desemnat coordonator în baza unui proiect, proiect care este în desfășurare și pe care sper să îl realizăm până la capăt. Este vorba de o viziune strategică privind dezvoltarea societății în următorii ani. Și, în acest sens, mă bucur că am câștigat încrederea și susținerea colegilor mei asociați pentru a duce la capăt această strategie.
Vă reuniți la un termen prestabilit și decideți liniile directoare, planul de dezvoltare pe o anumită perioadă ?
Bineînțeles! În mod evident, societatea noastră de avocați a dovedit că este solidă, stabilă, longevivă. Nu putea să ajungă la vârsta asta și la nivelul acesta de dezvoltare fără o planificare solidă pe termen scurt, mediu și lung. În luna ianuarie anul aceasta am împlinit 33 de ani de la fondare, ceea ce ne face, într-adevăr, cea mai longevivă societate de avocatură din România.
Planificarea este esența oricărei organizații. Așadar, este important pentru noi să previzionăm lucrurile pe termen scurt, mediu și lung. Viziunile pot fi uneori diferite. Este important până la urmă să alegi o viziune și să o urmezi cu consecvență și cu sârguinţă. Într-un astfel de context, sunt foarte fericit că am alături o echipă absolut senzațională de asociați care îmi garantează că această viziune de creștere a societății va deveni realitate.
Cum este gândită și structurată conducerea societății Mușat & Asociații?
Încercăm să optimizăm modalitățile de conducere în așa fel încât să existe atât o consecvență și o consistență în viziune, cât și o eficiență în execuție. Există un comitet de conducere, din care fac parte domnul avocat Gheorghe Mușat, Senior Partner, eu, ca Managing Partner, și colegii mei Deputy Managing Partners, avocații Iulian Popescu, Răzvan Stoicescu și Mihai Popa. Acest board are dese reuniuni pentru discutarea problemelor curente la nivelul ansamblului firmei.
Dincolo de asta, există și reuniuni ale întregului corp al partenerilor. Așadar, există mai multe foruri în care discutăm atât problemele legate de funcționarea societății pe termen scurt și mediu, cât și viziunile pe termen lung.
Acum, în funcție de tema și de problemele care se dezbat, încercăm să ne optimizăm activitățile în așa fel încât să ajungem la o rezolvare cât mai bună și mai rapidă a chestiunilor curente pe care le avem în lucru.
Mizați pe o adâncă specializare a avocaților în ariile lor de practică sau mai degrabă credeți în vocația polivalentă a colegilor?
Încercăm să coroborăm ariile de practică în așa fel încât zonele de interferență între ele să fie acoperite în general de aceeași echipă. De ce? Pentru a crește atât nivelul de consistență, cât și nivelul de competitivitate a activității. Dar, dincolo de asta, ceea ce ține de etosul Muşat & Asociaţii, și asta a fost dintotdeauna, este abordarea multidisciplinară a colegilor noștri.
Pentru noi este foarte important să creăm dinamica necesară între echipe. Aceste echipe trebuie încă de la început constituite astfel încât să acopere cât mai multe posibile arii de relevanță pentru speța respectivă. Trebuie, de asemenea, să facem posibilă o interfațare ușoară cu celelalte echipe, pe măsură ce se descoperă noi și noi aspecte. Pentru noi este foarte important să acoperim toate zonele de potențial risc pentru client și pentru asta avem nevoie ca toți oamenii din toate echipele, indiferent de specializare, să fie mobili în funcție de proiect, în așa fel încât, la nevoie, ei să poată fi rapid relocați, să aducă valoare imediată în proiect, în funcție de nevoile care sunt descoperite pe parcurs.
Câți avocați alcătuiesc, la această oră, echipa Muşat & Asociaţii? Cam câte arii de practică sunt delimitate clar?
Corpul central de colaboratori ai Mușat & Asociații – cei care sunt aici, cu noi, în sediul din bd. Aviatorilor, nr. 43, din București, dar și în sediul din Brașov, cei cu care lucrăm în fiecare zi – este constituit, la acest moment, din 93 de practicieni, plus personalul administrativ, care deservește funcțiile de suport.
Normal că, dincolo de zona colaboratorilor direcți, avem colaborări pe proiecte cu specialiști din alte profesii juridice. Avem și colaborări cu experți tehnici, cu executori, cu notari, care satisfac nevoile clienților noștri pe măsură ce ele apar.
Este corect termenul de colaborator? Deci aceștia nu sunt angajații societății…
Nu sunt și insist să spun acest lucru de fiecare dată tinerilor care aleg să ni se alăture! Le spun faptul că Muşat & Asociaţii nu are avocați salarizați. Noi toți, împreună, colaborăm pentru clienții noștri, deci nu vorbim despre o relație de subordonare, nici una de angajare. Este o relație de cooperare în vederea satisfacerii nevoilor clienților noștri.
Pentru noi, ceea ce ne ghidează în activitatea de zi cu zi este ideea că de 33 de ani Muşat & Asociaţii a reușit să ofere o calitate top of market clienților care apelează la serviciile noastre. Asta este ceea ce urmărește firma să obțină, ceea ce și eu doresc de la avocații noștri colaboratori, fiind principiul care ne ghidează în tot ceea ce facem.
Pe această viziune am centrat toate celelalte decizii administrative, inclusiv deciziile care sunt în afara uzanțelor în piață în momentul de față. Mă refer aici în special la ideea de a lucra de la birou. În societatea Muşat & Asociaţii nu se lucrează decât de la birou și insistăm să facem lucrul ăsta, pentru că ține de etosul organizației, ține de ceea ce înseamnă această firmă!
Pentru a putea oferi cea mai bună calitate a serviciului avocațial pe piață, trebuie să fii prezent, trebuie să fii aici, trebuie să lucrezi în apropiată colaborare cu ceilalți avocați. Munca în echipă, așa cum spuneam, pe orice proiect este esențială pentru a putea acoperi toate riscurile care se pot ivi.
În acest context, vrem să știm că toată lumea este disponibilă și aptă să dea ce e mai bun atunci când este nevoie pentru client, pentru proiect.
Vreau să știu că pot să cobor pe etaje și să discut cu un coleg în biroul lui oricând e nevoie. Privim profesia asta nu ca pe o corvoadă corporatistă, cu program de la 8.00 la 17.00, ci ca pe o colaborare onestă, directă, fructuoasă și transparentă pentru nevoile clientului.
Ceea ce cerem avocaților noștri este să fie mereu disponibili, fiindcă trebuie să ne gândim mereu că de partea cealaltă a solicitării este un client, o persoană anume. Dacă un șef de companie din România care ne este clientă descoperă vineri seara, la ora 22.00, că are o problemă, un risc, nu putem să-i spunem clientului respectiv că s-a terminat programul și că trebuie să aștepte până luni.
La fel, fiecare dintre noi, dacă descoperim o problemă medicală vineri seara, vrem să știm că avem măcar confortul psihic generat de faptul că există un medic care se ocupă de asta, că cineva este alături de noi, că ne susține!
Avem, așadar, și abordări care pot părea conservatoare la prima vedere, dar ele derivă din acele principii care au condus Mușat & Asociații în poziția în care este de 33 de ani. Faptul că ținem la aceste practici și principii, că încercăm să le menținem și să le perpetuăm, ține de esența și ADN-ul firmei, constituind puntea spre următorii 33 de ani.
Ce ne puteți spune despre dinamica numărului de colaboratori în ultimii ani? Cum percepeți șansele de cooptare a tinerilor dintr-o piață a muncii cu tot mai multe probleme?
Așa este, există probleme. Dar unde există probleme, există și oportunități. Întotdeauna încerc să văd ambele fețe ale monedei. Ca dinamică, ceea ce pot să vă spun este că există o fluctuație în rândul colaboratorilor la toate firmele de avocați, în toată lumea, care, la urma urmei, este normală. România nu face excepție. Avem avocați care ajung la o vârstă și un nivel de senioritate care nu mai permite alinierea la rigorile și la modul nostru de lucru, o adaptare la stilul de viață alert. Eu pot să înțeleg lucrul ăsta! Evident, există un grad de impredictibilitate care vine odată cu profesia liberală, înțeleasă ca atare. Le spun și tinerilor, colegi și studenți, cu care mă văd periodic, că o firmă de avocatură nu e o fabrică, nu e un loc în care vii la birou și faci în fiecare zi același lucru, îți încasezi salariul, te duci acasă și uiți de ceea ce se întâmplă.
Profesia de avocat înțeleasă în mod corect, așa cum aș dori eu să o înțeleagă avocații noștri, e mai mult decât o profesie liberală în sine – e un mod de viață, e un mod de a privi lumea, care îți impune anumite responsabilități, îți impune anumite rigori. În avocatură, înveți ce poți să faci, ceea ce nu poți să faci, ceea ce poți să spui, ceea ce nu poți să spui etc. La o vârstă, a face lucrul ăsta la un anumit nivel de intensitate poate deveni o povară, și, din fericire pentru profesia asta, există un loc pentru oricine și pentru orice mod de a vedea și de a trăi viața de avocat. Există și societăți mai mici, există și cabinete individuale, există buticuri, există zone de nișă, există alte profesii liberale. Pe mine, ca Managing Partner la Mușat & Asociații, mă interesează să găsesc un echilibru între generații, între echipe, în așa fel încât să asigur o stabilitate de durată a firmei, ca garanție pentru menținerea standardelor de calitate a serviciilor prestate pentru clienți.
În ideea primenirii continue a echipei, cum reușiți să cooptați noi talente? Cum formați și integrați tinerii absolvenți?
Un aspect asupra căruia insistăm acum foarte mult este programul nostru de pregătire inițială, care e un program atipic pentru această piață. Vorbim despre un program de patru ani, ceea ce înseamnă că cei care consimt să-l urmeze își asumă, în primul rând față de ei, un commitment serios, implicându-se cu multă determinare în a face munca asta, a trece prin încercarea ca în patru ani să devină avocați de business.
Este important și din perspectiva noii generații, care s-ar putea să nu aibă natural înclinația spre o relație de lungă durată cu profesia de avocat. Și atunci, aici apare un prim moment pe care îl înțeleg dificil, dar este intenționat dificil, şi anume alegerea și asumarea acestui training de 4 ani, care le garantează formarea ca avocați de business. Modul în care e structurat programul, modul în care este gândită progresia prin pași axați, în primul rând, nu pe a face cât mai multe, ci pe a face cât mai bine. Ceea ce urmărim noi prin programul acesta este să ghidăm tinerii avocați așa încât să poată evita greșelile pe care mulți dintre noi le-am făcut când am fost stagiari.
Esențial pentru noi este să ne formăm viitori colegi ca pe niște avocați care au crescut organic, temeinic, fiind implicați în proiecte complexe, însă în zone controlate și cu un feedback corect, care să le confirme ce fac bine și ce nu, fie că e partea de research, fie că este partea de structură a proiectului, a documentației ș.a.m.d., care să le permită ulterior, după cei patru ani, să facă cu încredere absolut orice.
Ce urmări observabile au fost de pe urma acestui program?
Am observat că de când avem acest program, avocații care absolvă acest training simt ei înșiși că evoluează foarte mult și că pot să facă cu încredere lucruri complicate. Adesea ei se întâlnesc cu colegii lor de breaslă din alte organizații la cursurile INPPA și constată că mulți colegi sunt frustrați, sunt alergați prin provincie, prin judecătorii și tribunale etc. Tinerii noștri avocați se duc la dosare sau la întâlniri cu clienții, dar însoțiți întotdeauna de un avocat senior și după o pregătire prealabilă a dosarului cu partenerul coordonator. De ce? Pentru că nu vreau să le dau câte un dosar, să-i trimit la întâmplare, să alerge prin țară sau să pună concluzii la prima vedere. Ceea ce mă interesează este mai curând să-și dezvolte cunoștințele, aptitudinile, știința de a construi o acțiune, o întâmpinare, o pledoarie solidă, indiferent de nivelul de complexitate. Dar pot să facă lucrul ăsta doar dacă lucrează supravegheat, temeinic și dacă au un feedback pe fiecare etapă.
Cum se poziționează în noua structură fondatorul societății, domnul avocat Gheorghe Mușat, cel care a clădit și a impus numele și renumele societății? Cum valorizați vasta sa experiență și reputație în mandatul dumneavoastră?
Coincidență sau nu, domnul avocat Gheorghe Mușat a fondat, a pus bazele acestei societăți când avea și dânsul 40 de ani. Se pare că această vârstă este, la Mușat & Asociații, un punct de inflexiune în destinul oamenilor și al societății. În mod evident, domnul Mușat rămâne implicat în activitatea noastră și este foarte bine că face lucrul ăsta, normal că experiența lui ne ajută substanțial pe toate aspectele care țin de strategie și de proiectele importante, pe care încă le discutăm și cu dânsul și este activ în aceste discuții și în sugestiile pe care le dă, în propunerile pe care le face.
În mod cert, domnia sa va fi mereu atât un mentor, cât și o sursă de direcție cu privire la ce se întâmplă cu societatea care îi poartă numele.
În ce arii de practică excelează Mușat & Asociații? De fapt, întrebarea ar fi: există vreun domeniu de practică avocațială mai degrabă neacoperit?
Aici răspunsul e mai complicat decât credeți, pentru că în mod evident, fiind o firmă full service, nu lipsește nici o arie de practică. Avem toate ariile de practică și acoperim toată zona de servicii avocațiale care se pot oferi, inclusiv ca o diferență specifică față de concurenții noștri din piață, atât zona de criminal law, cât și zona de insolvență, care sunt zone ce nu sunt acoperite de alte firme de pe piaţă.
Așadar, din acest punct de vedere, Mușat & Asociații oferă cea mai largă paletă de servicii avocațiale dintre firmele de avocatură de pe piața din România.
Pentru toți clienții noștri, Mușat & Asociații înseamnă „one-stop-shop” datorită modului de lucru multidisciplinar despre care am discutat. Indiferent de problema cu care vin la noi, clienții noștri vor avea contact cu mai multe arii de practică, cu mai multe echipe, din simpla necesitate de a le acorda și de a le oferi confortul că riscurile lor sunt analizate temeinic din mai multe perspective și că se bucură de o protecție juridică adecvată.
Există o diferență care ține de etică în oferirea acestor servicii juridice, diferență la care domnul Mușat ține foarte mult și pe care a și impus-o procedural prin regulile pe care le avem în firmă și anume de a consilia clientul sub toate aspectele în privința afacerilor sale și de a nu face lucruri care nu produc valoare adăugată clientului. Mai exact, facem tot ceea ce este relevant și util pentru protecția clientului, în hotarele legii și nu în afara legii.
Este o adevărată performanță faptul că, în ciuda perioadelor dificile prin care a trecut România în 33 de ani, societatea pe care o coordonați și-a păstrat neștirbită reputația, cartea de vizită. Cum credeți că ați reușit acest lucru?
Este foarte adevărat că Mușat & Asociații are o reputație deosebită sub aspectul integrității profesionale și calității prestației avocațiale. Activitatea firmei în toată această perioadă de 33 de ani s-a bazat pe o cultură a integrității și responsabilității în exercitarea serviciului avocațial, pe echilibru între succesul economic și cel profesional.
Este adevărat că uneori avocații se confruntă cu solicitări din partea clienților care nu se încadrează în hotarele legii și din păcate se întâmplă uneori că unii avocați cedează unor astfel de presiuni. Filozofia firmei Mușat & Asociații este că protecția intereselor clientului nu se poate face în afara legii.
Așadar, la întrebarea dumneavoastră cum de am reușit să ne păstrăm reputația neștirbită, răspunsul este simplu: suntem și rămânem total implicați pentru a asigura protecția juridică a clienților, însă cu respectarea imperativelor integrității și responsabilității în exercitarea profesiei.
Cum se răsfrâng asupra societății pe care o conduceți influențele economice, politice, chiar geomilitare din plan local, regional – războiul de la graniță, inflația record, instabilitatea financiară, criza energetică etc.? Mai au clienții resursele necesare pentru a se bucura de servicii de asistență juridică de calitate?
Așa este, contextul actual este complicat, relațiile economice și circuitul comercial în general se desfășoară în condiții dificile, la fel circuitul civil, iar asta se răsfrânge și asupra avocaților. Însă la fel de dificil este ceea ce noi facem zi de zi pentru protecția juridică a clienților noștri în acest context complicat.
În ceea ce privește resursele lor financiare privind plata onorariilor avocațiale, nu am întâmpinat dificultăți până acum. Avem relații de lungă durată cu mulți clienți, pe care îi asistăm de zeci de ani și cu care avem o relație de colaborare tradițională. Mușat & Asociații a prețuit întotdeauna continuitatea în relația cu clienții săi cu care avem aranjamente financiare ce răsplătesc loialitatea și fidelitatea clienților.
Ca firmă esențialmente de business, am reușit să stabilim o relație de parteneriat cu clienții noștri, ceea ce înseamnă că nu suntem numai un prestator de servicii reactiv căruia i se adresează întrebări și care oferă răspunsuri, ci, în general, lucrăm activ cu aceștia pentru a dezvolta și a capitaliza inclusiv astfel de schimbări de pe piață în contextul despre care discutăm.
V-ați format profesional și ați ajuns la rezultate notabile în zona proprietății intelectuale, în aria de litigii ș.a.m.d. Sunteți și cadru universitar, predaţi în mod curent studenților cursuri, susțineți seminarii și examene. Cum priviți evoluția din România a acestei nișe care ține de drepturile de proprietate intelectuală?
Nu mai suntem de multă vreme „piraţii din Carpaţi”. România este, dimpotrivă, un stat în care protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, mai ales a drepturilor de autor, este una foarte amplă și acest lucru s-a văzut și prin eliminarea României de pe vestita listă întocmită de departamentul de comerț al Statelor Unite și prin modalitatea de transpunere și aplicare a normelor europene privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală.
Așadar, România, în mod cert, este unul dintre statele care are un răspuns viguros la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Dacă ne raportăm la complexitatea cauzelor sau complexitatea proiectelor de proprietate intelectuală în România, pot să vă spun că succesul în astfel de dosare depinde foarte mult de avocat, de alegerea avocatului potrivit. Proiectele nu sunt, în sine, palpitante, dar fiecare dintre ele constituie un mare potențial și contează cum este acest potențial valorificat, cum tratezi fiecare proiect.
Avem multiple proiecte în care ridicăm probleme absolut excepționale de dreptul proprietății intelectuale, care sunt la același nivel sau chiar mai sus de ceea ce se întâmplă în jurisdicții cu o mult mai lungă tradiție în aplicarea normelor de dreptul proprietății intelectuale, cum sunt Franța sau Anglia.
Consider, fără lipsă de modestie, că avem cea mai performantă echipă de avocați pe proprietate intelectuală din România.
Pe Lună a fluturat prima dată steagul american. În România, unul dintre puținele stindarde de pionierat pe terenul gol al Avocaturii a fost cel al societății Muşat & Asociaţii. Cum percepeți concurența după o asemenea perioadă și cum vedeți că evoluează lucrurile în zona respectivă? Este această concurență una stimulativă, constructivă sau este, dimpotrivă, una toxică?
Ca avocat și de dreptul concurenței pot spune că este mereu benefic să existe concurență, atâta vreme cât este o concurență corectă. Există mai multe moduri de a răspunde la această întrebare. Încerc întotdeauna să-mi temperez răspunsurile și să le obiectivez în cea mai mare măsură posibilă.
Așadar, ceea ce pot să vă spun este că după atâția ani colegii din firmele de avocatură internaționale de prestigiu, cu care lucrăm curent, ne consideră egalii lor. Am fost întotdeauna cooptați în elaborarea strategiilor pentru litigiile multijurisdicționale, am contribuit la lucrări care au fost depuse în alte jurisdicții. Asta ar fi o perspectivă.
O altă perspectivă este cea a clienților. Avem clienți multinaționali care după ce au lucrat cu noi, pentru activitatea lor din România, au decis să ne confere nouă coordonarea pe mai multe jurisdicții. Așadar, am ajuns să coordonăm pentru ei, din România, partea lor juridică din Europa Centrală și de Est. Avem, pe de altă parte, confirmarea clienților noștri vechi, care fiind firme de succes, cu activitate substanțială în România, sunt în mod constant curtați și asaltați de avocați din piață pentru a face un switch, dar lucrul acesta nu se întâmplă!
Vă mărturisesc faptul că rata noastră de retenție a clienților este una foarte, foarte ridicată, se apropie de sută la sută! Dar da, există concurență acerbă și între firmele de avocați și nu întotdeauna această concurență este una loială.
Este remarcabil rezultatul!
Dacă e să continui, pot să vă mai spun că rata de încasare a facturilor pe o perioadă de 3-5 ani este mai mare de 96%. Clienții noștri apreciază ceea ce facem, înțeleg ceea ce facem, înțeleg care e valoarea specifică a firmei Mușat & Asociații. Eu pot la fel de bine să înțeleg că nu e o valoare care să fie căutată pentru orice proiect sau de către oricine. Înțeleg că ceea ce facem noi este un serviciu de o anume calitate și anume factură și, automat, și un anume preț.
Însă să fac mai puțin ar însemna să abdicăm de la ceea ce ne definește! Dacă noi spunem subiectiv că suntem top of market, pot să vă spun că obiectiv suntem pe acolo, indiferent din ce perspectivă, chiar și a concurenților.
Ce așteptări trebuie să aibă colegii, colaboratorii, clienții dumneavoastră de la Muşat & Asociaţii pe termen scurt?
Pe termen scurt, așteptările pentru colegi sunt legate de o creștere a echipelor. Dificultatea principală pe care o resimt pe piața muncii este legată de găsirea acelor persoane care să se plieze așa cum trebuie pe cultura noastră organizațională. Este important să găsim acei oameni care caută să facă performanță și care se potrivesc în această structură.
Clienții, atunci când bat la ușa noastră, pot să se aștepte să aibă alături un partener adevărat, care înțelege mai mult decât i se spune, care face tot ceea ce e de făcut și care poate să le ofere cel mai mare grad de siguranță posibil.